Un altfel de CV – Nascut in zodia Vinului


“Desi este nascut la 14 martie 1965, in zodia Pestilor, mediul in care Sergiu Nedelea se simte „acasa”, nu e apa, ci vinul si fabuloasa lui lume. Pentru cei care il cunosc, este evident ca legatura trainica care exista intre vin si somelierul format in mijlocul viilor din Dealu Mare, Prahova, depaseste cadrul restrans al unor obligatii profesionale. Este mai profunda chiar si decat o legatura cu explicatii genetice, desi, in familia sa, este a doua generatie de oameni care percep restauratia ca pe o arta.”

Ideea „capitalista” de a se intretine material in facultate prin practicarea meseriei de ospatar a facut ca Sergiu Nedelea sa isi gaseasca vocatia pasind pe urmele tatalui sau. Dar nu acesta i-a fost primul magistru, ci un celebru formator si dirijor de profesionisti ai restaurantelor. E vorba despre Horia Otoi, nume celebru in turism si alimentatie publica, pentru toti cei care au avut privilegiul sa se desfete cu spectacolul gastro-oenologic oferit de „orchestra” dirijata de acesta la Complexul Turistic “Casa Seciu”, din Boldesti (Valea Calugareasca) – Prahova. Sub bagheta lui Horia, Sergiu Nedelea a deprins nu numai interpretarea separata a diverselor partituri din ceea ce s-ar putea numi simfonia de servicii care delecteaza oaspetii unui restaurant autentic. Este unul dintre putinii elevi ai lui Horia Otoi care si-a ajuns maestrul din urma, depasind stadiul de „interpret” si devenind, la randul sau dirijor. Si inca unul de inalta clasa…

Interpret si dirijor in „orchestra” HORECA

Astfel, Sergiu Nedelea a trecut succesiv prin etapele de ospatar, sef de sala si somelier la complexul turistic „Crama Seciu” (1991-1998). Din 1998 pana in prezent, a condus mai multe restaurante si chiar si un complex turistic: restaurantul ”Europa”, din Ploiesti (1998-2000); Complexul turistic „Cabana Muntele Rosu”, din statiunea prahoveana Cheia, (2001-2002); restaurantele “Casa Iancului”, din Bucuresti (2002-pana in prezent).

Aici, la „Casa Iancului”, Sergiu Nedelea a gasit scena pe care sa isi poata afirma stilul si pe care sa poata etala valentele bucatariei si vinurilor romanesti. Într-un Bucuresti din ce in ce mai cosmopolit, invadat de bucatarii si vinuri din cele mai neasteptate colturi ale lumii, Sergiu Nedelea crede cu tarie in sansa bucatelor si a vinurilor autohtone.

Restaurantul, scena de specatcol

Sergiu Nedelea este convins ca denumirea de „restauratie” care defineste domeniul sau profesional, nu vine doar de la restaurarea necesarului alimentar cerut de organism, ci si de la restaurarea bunei dispozitii a clientului. Visul sau este de a contribui la renasterea acelei „culturi de restaurant”, pe care romanii au avut-o, dar care s-a deteriorat in timp. Este vorba despre felul in care oamenii percep locul si rolul restaurantului in societate. În viziunea lui.Sergiu Nedelea, restaurantul nu trebuie sa fie un loc in care te duci sa mananci, sa bei si… atat! Pentru asta sunt fast-food-uri, braserii etc. Restaurantul este locul in care „omul se intalneste cu Vinul”. Şi, aici, trebuie sa mentionam ca Sergiu Nedelea nu numai ca scrie Vin cu majuscula. Dar asa il si rosteste, si chiar asa se si gandeste la acest nobil aliment: cu majuscula. Sergiu Nedelea este convins ca restaurantul ideal este locul in care oamenii vin pentru a se bucura de spectacolul unor vinuri cu personalitate, in compania unor preparate deosebite, a unei muzici discrete. Este atmosfera ideala in care somelierul poate etala minunatele povesti ale vinurilor, pregatind astfel ambianta in care comesenii pot face un scanteietor schimb de idei, sau isi pot imbogati zestrea de amintiri cu o zi, sau o seara, de neuitat. În opinia sa, recunoasterea artei de a aduce bucurie in sufletul clientilor nu se regaseste neaparat in „tipsul ” lasat la nota de plata, ci in frecventa cu care acestia revin in restaurantul respectiv.

Someleria, profesie de credinta

Fire ambitioasa, Sergiu Nedelea are ca obiectiv principal folosirea experientei si pregatirii acumulate in posturile pe care le-a ocupat pana in prezent, in domeniul F&B. Însa, aceasta este profesia de zi cu zi a lui Sergiu Nedelea. În egala masura, el nu se poate desparti de marea sa pasiune, VINUL, datorita caruia a ajuns sa considere someleria profesia de credinta.

Ca somelier, Sergiu Nedelea considera ca niciodata nu stii destul despre vin. Multi dintre cei care au avut ocazia sa ii asculte prezentarile au sesizat ca farmecul lor rezida in lipsa acelui stil „mecanic”, plin de automatisme, sau de sabloane care plictisesc audienta altor prezentari. Asta se intampla pentru ca Sergiu Nedelea este unul dintre somelierii completi pe care ii avem si care percepe Vinul ca pe un univers spiritual.

Licentiat al Facultatii de Administratie Publica din cadrul S.N.S.P.A. (Şcoala Nationala de Studii Politice si Administrative), el a urmat in paralele cursurile de specialitate de la T.H.R. Consulting Group Bucuresti, pentru formarea sa ca somelier si, apoi, ca manager Hotel/Restaurant. Sergiu Nedelea este unul dintre cei care citesc in permanenta, cautand vinul nu numai in literatura de specialitate, ci si in cea din cele mai neasteptate domenii, unde putini s-ar gandi ca il pot gasi. Astfel, Sergiu Nedelea a ajuns sa fie considerat unul dintre cei mai buni somelieri specializati in prezentarea podgoriilor si vinurilor romanesti, fiind solicitat nu numai pentru prezentari de vinuri, ci inclusiv pentru a participa la jurizarea diferitelor concursuri din domeniu. Este un nivel la care a ajuns nu numai prin pasiune, dar si prin multa munca. Sergiu Nedelea mai este un somelier complet si pentru ca este unul dintre foarte putinii pe care i-am vazut preocupati sa viziteze an de an podgoriile si cramele romanesti, „arhivand” in memorie particularitatile fiecarui an vitivinicol.

Fire generoasa, Sergiu Nedelea isi impartaseste cunostintele si ideile prin articolele publicate in revistele de specialitate Wine & Spirit Club (fosta Wine Industry) si „Food & Bar Magazin”, precum si pe reputatul site www.vinul.ro. Nu in ultimul rand si nu intamplator, Sergiu Nedelea este si consilier al revistei Wine & Spirit Club, singura publicatie a vinului care se tipareste in Romania.

Advertisements

Cum pupa Mihai I fundul rusesc în octombrie 1946


Măria Sa? Nu! Micimea Sa! La acea dată, românii din Basarabia pe care a abandonat-o în ghearele “prietenilor” săi sufereau deja de foame şi erau supuşi primului val de deportări şi arestări. La acea dată, începuse deja exterminarea românilor din Bucovina şi din Bugeac. La acea dată, sute de mii de militari români capturaţi samavolnic de noi “aliaţi” ai regelui-marionetă ce îi abandonase, sufereau în închisorile şi în minele duşmanului de la Răsărit. Nici azi nu a catadicsit să returneze ruşinosul ordin Pobeda acordat de cei care au ocupat ţara pe care a jurat să o apere. (sursa document: Tipărituri româneşti)

Image

Alecu Reniţă trebuie să ducă în Parlamentul European mesajul Basarabiei române!



Avem acum o mare şansă reală ca Basarabia să ajungă mai repede acasă. Partidul Verde din România este singura formaţiune politică pe listele căreia basarabenii au unul din primele locuri. Este vorba despre Alecu Reniţă, unul dintre puţinii dizidenţi autentici antisovietici rămaşi în viaţă. În anii ’70, acest mare român a fost închis trei ani într-unul din cele mai dure penitenciare sovietice pentru că a afirmat public adevărul istoric că Basarabia e românească. A fost unul dintre deputaţii din Parlamentul de la Chişinău care au votat Independenţa faţă de fosta URSS. În ambele mandate de deputat a reformat legislaţia de mediu din R. Moldova şi a apropiat enorm relaţiile dintre cele două maluri de Prut. În 1990 a fondat revista lunară Natura, care de atunci apare neîntrerupt, ducând lună de lună în casele basarabenilor mesajul despre identitatea lor reală de români.
Votaţi Partidul Verde acum, pe 25 mai, pentru ca Alecu Reniţă să ducă în Parlamentul European mesajul Basarabiei române!
Fiecare vot dat Partidului Verde (locul 10 in buletinul de vot) de cei ce simt româneşte este o palmă dată fostei ocupaţii ruseşti şi un gest de demnitate naţională!

Alecu Reniţă trebuie să ducă Basarabia în Parlamentul European!


Alecu Reniţă trebuie să ducă Basarabia în Parlamentul European!

Alecu Reniţă trebuie să ducă în Parlamentul European mesajul Basarabiei române!


Avem acum singura şansă reală ca Basarabia să ajungă mai repede acasă. Partidul Verde din România este singura formaţiune politică pe listele căreia basarabenii au unul din primele locuri. Este vorba despre Alecu Reniţă, unul dintre puţinii dizidenţi autentici antisovietici rămaşi în viaţă. În anii ’70 acest mare român a fost închis trei ani într-unul din cele mai dure penitenciare sovietice pentru că a afirmat public advărul istoric că Basarabia e românească. A fost unul dintre deputaţii din Parlamentul ed la Chişinău care au votat Independenţa faţă de fosta URSS. În ambele mandate de deputat a reformat legislaţia de mediu din R. Moldova şi a apropiat enorm relaţiile dintre cele două maluri de Prut. În 1990 a fondat revista lunară Natura, care de atunci apare neîntrerupt, ducând lună de lună în casele basarabenilor mesajul despre identitatea lor reală de români.
Votaţi Partidul Verde acum, pe 25 mai, pentru ca Alecu Reniţă să ducă în Parlamentul European mesajul Basarabiei române! 
Fiecare vot dat Partidului Verde (locul 10 in buletinul de vot) de cei ce simt româneşte este o palmă dată fostei ocupaţii ruseşti şi un gest de demnitate naţională!

http://www.youtube.com/watch?v=tZhh_aGI4h8

Luna și alte etimoane


Cabal in Kabul

Image

Rusescul luna (astrul, nu perioada de timp) oferă un exemplu instructiv de etimologie acceptată de peste un secol de toți lingviștii dar care are toate șansele să fie falsă.

Luna e dat ca un termen slavon vechi, identic ca sens si morfologie cu latinescul luna. Nimic nu pare mai firesc, ambele, rusa și latina, fiind limbi indo-europene și prezentănd un foarte mare fond lexical comun

Luna e prezentă in textele vechi slavone, care, cum se știe, reprezintă slavona balcanică veche (bulgara veche, deși mai precis ar fi să se spună macedoneana veche, sfinții Chiril și Metodiu venind din zona Salonicului și a Ohridei). Toate traducerile vechi ale Bibliei în slavona de biserică conțin luna (luna i dzvѣzdy, luna și stelele, in Ps. 8:3). 

Astăzi luna a ieșit din uz în limbile balcanice, sau în cehă, ceea ce este o dovadă indirectă că în vechea limbă luna

View original post 644 more words

De strajă la graniţa de est a latinităţii


Acest material a apărut în cel mai recent (nu îmi place să spun „ultimul”) număr al revistei „România pitorească”. Este scris de către Alecu Reniţă, director al revistei „Natura” din Chişinău. În opinia mea, Alecu Reniţă este cel mai valoros jurnalist de mediu şi de turism pe care îl avem la ora actuala în întreg spaţiul românesc. Într-o postare ulterioară voi reveni cu o biografie a sa, inclusiv cu episodul disidenţei sale antisovietice şi proromâneşti, care l-a costat câţiva ani de libertate şi care merită să fie cunoscută de cât mai mulţi români, în special de către cei din dreapta Prutului. Textul de mai jos este un episod din ciclul „Iubirea cea dintâi”, care reflectă expediţia ecologică „Nistru – 87” făcută de un grup de jurnalişti basarabeni în 1987 pe fluviul denumit şi graniţa de est a latinităţii. Articolul este o explicaţie pentru cei ce vor să înţeleagă mecanismele secrete ale rezistenţei fiinţei noastre naţionale în Basarabia, în dispreţul opresiunii diabolice exercitată de ocupantul sovietic (rus), constant, timp de peste două sute de ani. Este şi o explicaţie extrem de actuală în contextul relansării expansionismului rus în Ucraina.

 

Nistrul văzut de pe meterezele cetăţii Soroca

 

 

Iubirea cea dintâi (VI)

 

Text de Alecu RENIŢĂ

 

De la Rudi-Arioneşti şi până la Soroca, Nistrul se vrea numai artist şi îşi croieşte drum prin locuri de un pitoresc fără pereche. Apa se zbate printre maluri abrupte care dezgolesc straturi sedimentate de-a lungul a milioane de ani: pereţii verticali, de un gălbui sau alb sclipitor, mai păstrează frământările tectonice, iar grotele săpate la mare înălţime te privesc de sus cu ochiul lor de ciclop. Versanţii care apar după şerpuiturile Nistrului sunt împodobiţi cu ierburi şi flori sălbatice, cu arbori seculari, pomi fructiferi şi bolovani uriaşi desprinşi din stâncile despicate. Văzduhurile sunt proaspete şi încărcate de aromele verii.

Călătoresc ca într-o poveste şi savurez peisaje de o frumuseţe copleşitoare. Pe alocuri, unde malurile înalte strâmtorează fluviul până la fierberea apelor, torentul puternic aruncă vaporaşul, ca pe o jucărie, în apropiere de colţii stâncilor ce se ivesc din spume. O linişte necunoscută, tonifiantă, pune stăpânire pe mine şi mă curăţă de orice spaimă legată de vreo eventuală coliziune a vaporaşului. Mă simt nespus de bine şi de liber. Surâd, când îmi amintesc că  în rucsac ascund câţiva ani de puşcărie – e vorba de o carte interzisă de cenzura moscovită şi scrisă de Nicolae Iorga în anul 1905, în drumeţia sa prin Basarabia. Cu tot riscul, am luat-o cu mine pentru a confrunta descrierile de atunci cu realităţile de astăzi.

O amintire tulburătoare mă leagă de stăpânul cărţii, pe care l-am întâlnit cu nouă ani în urmă, la Soroca. Eram într-o deplasare, pe la început de mai şi mă duceam, noaptea târziu, spre hotel: trecuse de miezul nopţii, când, pe o stradă parfumată de pomii în floare, lângă o clădire luminată de un felinar, un bătrânel care se odihnea pe un scaun în faţa uşii de la intrare, un paznic de la o întreprindere sovietică, m-a întrebat dacă am ceas şi dacă sunt din Soroca. Nea Dumitru, că aşa îi zicea paznicului de 77 de ani din Ocolina, un sat din coasta oraşului, m-a luat la întrebări ca să-şi ardă orele din serviciul de noapte. Încercam să respect „protocolul”, fiindcă nea Dumitru era cam de o vârstă nu cu tatăl, ci cu bunelul meu. Cam peste un sfert de oră, după ce a început să mă testeze câtă şi ce fel de istorie cunosc, m-a înţepat rău de tot şi m-a pus la încercare:

– Tu, sau toţi cei de o samă cu tine, măcar ştiţi pe ce pământ locuiţi?

L-am rugat să-şi formuleze întrebarea mai clar. Nea Dumitru s-a uitat în ochii mei luminaţi de felinarul din stradă şi mi-a aruncat:

– Tu măcar ştii al cui e acest pământ?

I-am răspuns imediat, fără nici o îndoială:

– Al României!

Să-l fi imortalizat cineva pe peliculă în acea clipă pe nea Dumitru, ar fi văzut un chip luminat de nimb, un bătrânel care, spre surprinderea mea, a sărit, m-a îmbrăţişat  şi m-a strâns tare la pieptul lui. Probabil că lăcrima, sau plângea, fiindcă m-a slobozit din braţele lui de-abia peste vreo două minute. Nea Dumitru se transformase din paznic sovietic în alt om, unul cald şi plin de omenie.

– Te rog, hai până la mine acasă, vreau să-ţi dau ceva.

Era cam două şi ceva de noapte. Nici vorbă, am acceptat invitaţia. Nea Dumitru a lăsat pe seama lui „Brejnev” paza, a deschis poarta de la întreprindere şi m-a rugat să scot în stradă o rablă de motocicletă „Minsk”. Fără să mă întrebe dacă o pot conduce, mi-a dat cheia şi a ordonat:

– Mergem la mine acasă, la Ocolina.

Şi după ce am pornit motorul, a urcat pe scaunul din spatele motociclistului. Peste un sfert de oră, nea Dumitru, cu o lanternă în mână, rupea păiengenişul din podul casei părinteşti şi îmi deschidea o ladă lungă plină cu tot felul de cărţi… româneşti. Atunci, în primăvara anului 1978, la marginea imperiului rusesc, în satul Ocolina din ţinutul Soroca, pe la trei de noapte, doi basarabeni, unul de 77 de ani şi altul de 24 ani, încălcând legea sovietică, transmiteau de la cel mai în vârstă spre cel mai tânăr, sufletul României neînvinse. În acea noapte de neuitat, nea Dumitru m-a făcut cel mai bogat tânăr din Basarabia în cărţi vechi de la Nicolae Iorga, la „Dezrobirea Basarabiei” (1942) şi până la Ion Nistor şi Ştefan Ciobanu. La urmă, m-a înnobilat definitiv, când, de sub o grindă, a extras un fel de sul, din care a scos un… tricolor militar românesc! La lumina lanternei, l-a desfăcut, l-am sărutat pe rând şi ne-am simţit în podul casei din Ocolina, nu în imperiu, ci în Patria noastră adevărată – România.

Tresar. Simt că cineva mă zgâlţie de mână. E Roman Didula din Lvov. E încântat de tot ce vede şi îmi spune că avem un pământ blagoslovit de Dumnezeu. Cu învoirea căpitanului, trecem pe „botul” vaporaşului şi lăsăm vântul să ne mângâie. Împreună, privim cu nesaţ peisajele. La Cremenciuc, ochiul ne este furat de configuraţia unei movile uriaşe numită de localnici „Casca”, iar în aval curentul vijelios ne poartă prin rezervaţia „Holoşniţa” ce sfârşeşte în „Poarta dracului”, loc plin de vârtejuri iuţi şi bulboane hapsâne. Pe timpuri, aici, pe malul drept, între Holoşniţa şi Cureşniţa se aflau o mulţime de mori de apă, care au fost distruse în toiul colectivizării. Bărbaţii de prin partea locului sunt nalţi, zdraveni şi semeţi ca nişte arcaşi de-ai lui Ştefan. Femeile au scântei în ochi, spală rufele în râu şi ne privesc pe sub broboadă. De pe malul stâng, ucrainean, de la înălţimi ameţitoare, s-au prăbuşit pietroaie ce învolbură apă şi complică navigaţia. Trecem de pădurile seculare de la Iorjniţa şi intrăm pe moşia Cosăuţilor. Căpitanul Tatarciuc ne roagă să fimi calmi: pragurile de la Cosăuţi ne zdruncină şi ne mână pe un şenal întortocheat şi înspumat. Deşi aruncate în aer încă în secolul trecut, la scăderea nivelului apei, pragurile de la Cosăuţi fac adeseori imposibilă navigaţia. După praguri, Nistrul se linişteşte şi trece printre dealuri blajine, furişându-se spre cetatea Sorocii, care se deschide brusc de la un cot al Lihărăucei  şi te urmăreşte până dincolo de Podul lui Bechir. Oraşul aşezat pe trepte de amfiteatru adună în chipul său dăinuiri de secole ale pârcălabilor şi arcaşilor lui Ştefan. Ne apropiem de cetate şi aud din cartea ascunsă vocea plină de bucurie a lui Iorga:

– „Sorocă, cuibul vultanilor neamului meu, Nistru, apă sfinţită cu atâta sânge care e întocmai ca acel ce mă însufleţeşte acum, Sorocă şi Nistru, am trăit să vă văd”…

Pământul Sorocii…Câtă istorie şi respiraţie dacică şi latină descoperi în fiecare piatră de hotar, pe orice vatră de sat, în portul băştinaşilor şi în felul lor de a fi. Strâmtoraţi de timpurile potrivnice şi de valurile de năvălitori, sorocenii şi-au înţeles rostul lor în această parte de ţară, au deprins meşteşugul de a se înfrăţi cu Nistrul şi de a-şi lega destinul odată şi pentru totdeauna cu fluviul căruia i-a fost hărăzit să fie frontiera de est a latinităţii şi civilizaţiei europene. Mândri de pitorescul peisajului care le îndulceşte existenţa, de semeţia fluviului ce adăposteşte vatra multor localităţi de răzeşi, de cetatea medievală înălţată de Petru Rareş, de sângele strămoşilor dat danie pentru independenţa ţării, sorocenii stând pavăză de secole pe Nistru s-au contopit cu pământul şi apele pe care le iubesc din pruncie şi până la trecerea în nefiinţă. Este acea iubire tainică şi mistică care i-a înnebunit pe străini în strădaniile lor de asimilare a Basarabiei. După ce atingi pietrele cetăţii de la Soroca şi schimbi o vorbă cu un băştinaş ca nea Dumitru, pricepi de ce nimeni şi niciodată nu va izbuti să ne smulgă de pe aceste pământuri de totdeauna şi pentru vecie ale noastre.

 

Nistrul la Socola

Nistrul la Socola

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog