Adevăratul fruct oprit!


A fost găsit adevăratul fruct oprit, identificat până în prezent, în mod eronat, cu mărul. Ei bine, adevăratul fruct oprit pentru care a fost gonită Eva din Rai se numeşte pastequizi şi este cultivat în America Centrală. Zâmbetul Evei din imagine este absolut edificator!

Image

Idei de meniu pentru un posibil turism sexual autohton


Cu ceva vreme în urmă, discutam cu Cesar Filip, entuziastul gourmet de la Ginger, despre ideile – unele mai realiste, altele mai năstruşnice – pe care Nuţi Udrea şi câţiva colegi ai săi le afişau întru promovarea turismului românesc. În acest context ne-am pus întrebarea care din vechile reţete româneşti ar putea fi scoase la lumină şi cosmetizate conform rigorilor bucătăriei moderne, astfel încât să ne dea o identitate culinară atractivă.

 Imagine

În tentativele sale de a promova turismul românesc (nu o fi mai corect „turismul în România”?), madama Udrea se apucase să răscolească în lada de zestre a neamului, scoţând de la naftalină tot arsenalul de oferte – hai să le spunem „originale” – prin care am putea seduce străinii ca să îi aducem aici. Aşa au (re)apărut din neant apele termale ale Bucureştilor (altele decât cele ce izvorăsc din conductele de apă caldă sparte), traseele ecumenice (altele decât cozile interminabile pe la biserici, pentru trei sarmale şi un colac), drumuri ale vinului (promovate „patriotic” de brandurile Coca-Cola şi Pepsi-Cola). Nu au fost uitate produsele noastre naturale, strămoşeşti, cum la alţii nu găseşti: magiunul de Topoloveni, ţuicile şi rachiurile, sarmalele moldoveneşti (se pare că vinul nu a mai încăput pe listă). Ba chiar, ca un suprem argument, a fost scos în faţă şi răvăşitul oilor. De aici, de la împerecherea în public a ovinelor, nu a mai fost decât un pas până la ideea genială a nu mai ştiu cărui pedelist de a thailandiza strategia naţională prin includerea în ofertă a turismului sexual. Până şi farmecele româncuţelor sunt scoase la mezat. Orice, numai să-şi care turiştii străini portofelele doldora încoace. Aici, mai vedem noi ce facem cu ei…

„Pizdulicea” geto-dacă, când e friptă-i mai zemoasă

Bun! Deci avem un turist străin care vine aici în căutare de aventuri erotice exotice (pentru el). Obligatoriu el trebuie să fie bine dotat în buzunare. Şi nu ne referim la buzunarele laterale, care pot avea şi alte explicaţii. Oricât de iubăreţ ar fi el, oricât ar fi de înfometat/însetat de sex, până la urmă i se face omului şi la propriu foame şi sete. Ei, aici e aici! Ce ofertă naţională să îi propui, astfel încât să nu îl scoţi din contextul sexual în care a călătorit, să nu uite România câte zile o avea şi să mai şi vrea să revină? Păi ce asociere cu turismul sexual poate fi mai fericită din punct de vedere gastronomic, decât un antreu compus din şniţel de ţâţă, urmat de friptură de pizdulice?

Ei, nu e cazul să săriţi în sus, vexaţi, scârbiţi şi dezgustaţi. Este obsedat şi pervers cine s-a gândit la altceva decât la ugerul de vacă şi la acel muşchiuleţ abducţional decupat de pe partea internă superioară a coapsei din spatele vitei. Este un ţesut muscular punctat pe alocuri cu seu alb. Măcelarii de altădată aşa îi spuneau acestei delicatese: „pizdulice”. Alt termen nici nu exista pentru acest muşchi. Ce vină avem noi pentru limbajul licenţios al înaintaşilor? Cert este că „pizdulicea” din galantarele măcelarilor nu are nici o legătură cu organul genital al vitei. Aşa am moştenit, aşa promovăm. Bine că nu avem CNA în presa scrisă…

Aşa că, dacă în vechile meniuri şi reţete „pizdulice” scrie, asta citim şi asta mâncăm. Mai ales că nu e rea deloc. Cândva se făcea pur şi simplu, la grătar, desigur după un anumit tipic de pregătire. Arta era de a obţine prin frigere un preparat fraged şi suculent. Iar dacă e să îl cred pe Cesar Filip, reţeta ar data din vremea dacilor. O fi vorbit serios, o fi glumit?

Nu-i vagin cum are daca, nici mâncare ca „mardaca”

Cesar Filip pretinde că ar fi descoperit prin nu ştiu ce hârţoage vechi câteva mici secrete de preparare. Ce am putut scoate de la el, vă împărtăşesc acum. Dar mai sunt şi altele pe care hapsânul nu vrea să le spună nici în ruptul capului. Sigur este că atât ugerul, cât şi „pizdulicea” trebuie să provină de la vită tânără, de până în doi ani. Carnea trebuie tranşată pe o anumită direcţie faţă de fibră (care direcţie, nu vrea să destăinuie). Ugerul trebuie fiert în prealabil, cu legume şi apoi se taie fâşii subţiri. Un uger am făcut cu Cesar (adică el a gătit, eu m-am uitat) acum vreo doi ani şi am şi scris despre asta în revista de atunci (Wine & Spirit Club). Aşa că nu mai vorbim de el acum. Reamintesc doar că atunci, Cesar mi-a demonstrat pe viu cum poate fi transformat un preparat arhaic într-unul de „haute cuisine”. Secretul este în tratamentul de macerare, în cel de tranşare şi în tratamentul termic. Restul – seminţele de pin, de susan şi alte ingrediente ale lumii moderne – sunt simple licenţe în poezia gastronomică.

"Mardaca" gingeriană, asociată temporar, de fiţe, cu un Romanee Conti

“Mardaca” gingeriană, asociată temporar, de fiţe, cu un Romanee Conti

De data asta, mi-a făcut o surpriză cu „pizdulicea” pe care, pudic din fire, mi-a prezentat-o ca fiind… „mardacă” de viţel. A preparat-o cu un sos în care am identificat muştarul, alături de o garnitură de ciuperci sotate. Rezultatul final: un deliciu, un răsfăţ al simţurilor! Şi vă mai spun un secret: de acum găsiţi acest preparat la „Ginger”. Numai la „Ginger”!

Chiar dacă vor mai dori şi alte restaurante să introducă preparatul în meniu, nu au reţeta cu secretele ei.

Propuneri de nume comercial şi de asocieri

De gustos, e gustos! Dacă nu mă credeţi, încercaţi la Ginger. Personal, sunt fericit că un preparat absolut autohton revine în restaurantele noastre şi încă pe uşa din faţă, nu pe cea din spate. Dar e drept că nu poţi promova în restaurante de clasă un preparat cu un nume atât de ruşinos. Concesiv din fire, îl las pe pudicul Cesar Filip să ascundă numele original al preparatului sub termenul comercial de „mandacă”. Mă rog, să credem ce pretinde el, că aşa a găsit scris în vechiul pergament al memoriilor culinare ale lui Dromichetes… Deşi, până o reuşi să mă convingă că a descoperit limba strămoşilor noştri, eu i-aş propune o soluţie de compromis: în meniu, să numească preparatul „Zdulice”, că tot nu se inventase încă numărul „Pi” atunci când primii traco-daco-geţi îl savurau.

Şi ar mai fi o problemă: cu ce vin îl asociem? Nu vă grăbiţi să propuneţi Cetera, sau alte zemuri penale semnate Vinton, sau Vinexport. O fi asta rubrică de pamflet, dar are şi băşcălia o limită…

Iniţial, aşa cum mărturiseşte şi fotografia-document de alături, Cesar a propus o sticlă de Romanee Conti. Deh, orgolii de artist… Evident că Dromichetes nu avea acces la acest vin, iar dacă Decebal o fi primit câteva sticle şpagă de la Traian, asta istoria nu a consemnat-o.

Aşa că l-am asociat, definitiv şi irevocabil, cu spectaculoasa Fetească Neagră „Grand Riserva” Swalowtail, din 2006, de la Vinarte. Vinul nu ştiu dacă îl mai găsiţi, dar „mandaca” vă aşteaptă la Ginger.

N.R.:

Ca dovadă că vorbim serios chiar şi atunci când glumim, în cursul acestei dezbateri gastronomice cu iz erotico-istoric, am beneficiat de prezenţa ca mediator, dar şi ca martor, a prof. univ. dr. Constantin Croitoru. Spre gloria „mardacei” gingeriene, precizăm că a fost oferită oaspetelui nostru în degustare en-primeur, alături de o sticlă de Chardonnay „Domaine de la Cheneraie, Montagny 1er Cru 1999”, ca o completare a Premiului prestigioasei Academii de Ştiinţe Agricole şi Silvice, pe care tocmai îl primise în acea zi, pentru Tratatul de ştiinţă şi inginerie oenologică. Acum rămane să recunoască distinsul profesor ce a apreciat mai mult: Premiul ASAS, sticla din Bourgogne, sau… „pizdulicea”-mardacă, la pachet cu Feteasca Neagră „Swalowtail”?

Cesar Filip, Constantin Croitoru şi Doru Pencea

Cesar Filip, Constantin Croitoru şi Doru Pencea

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog