La Tiraspol, ruşii îşi renovează vechiul cap de pod al spionajului antieuropean


Astăzi, 11 martie, la ora 15, la Tiraspol, este inaugurată o filială a Institutului de Cercetări Strategice din Rusia (ICSR). Instituţia asta a fost înființată în 2012 de administrația președintelui Federaţiei Ruse ca o „umbrelă” a activităţilor KGB și se ocupă de furnizarea informațiilor strategice. Beneficiari sunt Administrația președintelui Rusiei, Duma de Stat, Consiliul de Securitate, Guvernul, precum și unele  ministere.

Numele de fată al „cercetărilor strategice” ruseşti este „spionajul”

ICSR are în prezent deschise nouă reprezentanțe în diferite regiuni ale Rusiei şi alte patru reprezentanţe în afara graniţelor ruseşti, în Turcia, Polonia, Ucraina și Franța. Cea din Tiraspol, a cincea, este deschisă fără aprobarea oficială a guvernului de la Chişinău, dar cu evidenta sa aprobare tacită, din moment ce, până la această oră nici un înalt oficial moldovean nu a protestat faţă de noua imixtiune rusească în teritoriul R. Moldova. Filiala din Tiraspol are ca scop declarat analiza și monitorizarea pe spațiul Republicii Moldova, României și Ucrainei. În subsidiar se va ocupa şi de consolidarea relațiilor dintre Transnistria și Federația Rusă în domeniile social, politic, cultural și economic.

În structura sa, ICSR are un centru de cercetări umanitare, un centru pentru studiul țărilor din Orientul Mijlociu, un centru de cercetări euroatlantice și militare.

Directorul reprezentanţei din Tiraspol este Leonid Reșetnikov, general – locotenent KGB (oficial, în rezervă). Acesta a activat în structurile KGB timp de 35 de ani până în 2009, ultima sa funcție fiind cea de șef al Departamentului de Informare și Analiză a Serviciului de Spionaj Extern (SVR) al Federaţiei Ruse.

Leonid Reşetnikov

Leonid Reşetnikov

La Tiraspol ruşii bat pas de defilare, la Chişinău bate vânt de primăvară…

Anterior destrămării URSS, ruşii deţineau la Tiraspol un centru foarte puternic, nu numai militar, dar şi de spionaj, cu unele antene în teritoriul actualei R. Moldova, toate îndreptate împotriva statelor din Balcani, inclusiv a României. După 1991, capacitatea de reacţie a acestui centru a scăzut, deşi el nu a fost niciodată dezafectat. Acum, situaţia din Ucraina şi, în special din Crimeea, a impus reactivarea schemei. Rusia are nevoie de un cap de pod în războiul informaţiilor la care nu va renunţa, aşa cum nu va renunţa nici la Crimeea. Astfel, în urma agresiunii Rusiei asupra Crimeei, șeful Centrului politico-militar din ICSR, Dmitrii Tâmciuk, afirma că, odată cu trupele trimise în Crimeea, Rusia a trimis şi în Transnistria 700 de militari din trupele cu destinație specială. O măsură care era de aşteptat, în contextul în care Transnistria joacă un rol important în planul lui Putin de alipire la Rusia a regiunilor din sud-estul Ucrainei. Mai mult, ca o confirmare a dispreţului Rusiei faţă de autorităţile legale ale R. Moldova, generalul Reşetnikov l-a invitat la inaugurarea de azi şi pe bașcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, celălalt lider separatist „conceput” în acelaşi „uter” otrăvit al KGB. De asemenea, la eveniment vor participa şi membrii guvernului din Transnistria, reprezentanți ai administrației prezidențiale din Federația Rusă și… ai altor structuri oficiale (ghici care sunt).

În timp ce la Tiraspol ruşii încing guleaiul, la Chişinău, premierul Iurie Leancă declara ieri într-o conferință de presă că informațiile sunt „mai mult niște zvonuri”. Politica struţului nu are eficienţă decât pe termen foarte foarte scurt. În mod normal, reacţia Chişinăului ar trebui să fie sechestrarea conturilor liderilor separatişti din Transnistria şi blocarea tuturor activităţilor economice ale acestora. Posibil este, dacă ar fi şi voinţă…

Schema de organizare a ICSR

Schema de organizare a ICSR

Advertisements

One Response

  1. […] La Tiraspol, ruşii îşi renovează vechiul cap de pod al spionajului antieuropean […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: