În perioada 28 noiembrie – 10 decembrie 2013, Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti a găzduit Expoziţia de Artă Fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”, care a reunit peste 100 de lucrări semnate de Alecu Reniţă şi Lucian Reniţă (Chişinău).
Expoziţia este o iniţiativă a revistei „Natura” şi reconstruieşte prin imagini artistice parcursul sinuos al destinului Basarabiei, alternând între extaz şi agonie, de la Moldova voievodală la Moldova europeană.
Demersul artistic iniţiat de către revista „Natura” poartă o puternică încărcătură simbolică, el fiind lansat în contextul sărbătoririi a 95 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor, de la 1 Decembrie 1918, al recentei semnări a Acordului de Asociere a R. Moldova la UE şi al declarării limbii române ca limbă de stat oficială în R. Moldova.
La inaugurarea expoziţiei, în prezenţa unei numeroase asistenţe, au participat şi personalităţi din mediul artistic, politic, din mass media, oameni de afaceri, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti.
Miracolul rezistenţei prin cultură
Fotografiile care alcătuiesc Expoziţia „Eşti floare de dor, Basarabie!” reuşesc să recompună o carte de istorie încă nescrisă, dar trăită zi de zi de fiecare basarabean. Este povestea unui pământ şi al oamenilor săi care au rezistat la peste un secol şi jumătate de ocupaţie prin retragerea în cetăţile-simbol ale spiritului basarabean: Pământul, Satul, Casa părintească, Familia, Neamul, Limba maternă şi Credinţa. Toate acestea au fost căutate de cei doi autori, Alecu şi Lucian Reniţă, prin peisaje şi locuri care reprezintă Basarabia adevărată: Basarabia Românească.
Fiecare dintre cele peste 100 de imagini expuse redă şi un peisaj de suflet, dar reconstituie şi câte o filă de istorie arestată de ideologia vechiului regim. Privită în ansamblu, întreaga expoziţie este o carte în care istoria se derulează prin imagini, transmiţând în egală măsură informaţie şi stare de spirit.
Dincolo de mesajele transmise de fiecare fotografie, privită ca un act artistic în sine, întreaga expoziţie mai poartă un mesaj greu de înţeles, poate, în special de către vizitatorii din dreapta Prutului. Este vorba despre miracolul rezistenţei basarabene exprimată prin transmiterea memoriei colective cu ajutorul mijloacelor artistice, la nivel individual, în fiecare familie în care identitatea naţională nu a putut fi anulată în anii de ocupaţie. Mai exact, stările de spirit transmise prin fotografiile semnate de Alecu Reniţă, tatăl, le regăsim şi în cele semnate de Lucian Reniţă, fiul. Le regăsim nu numai nealterate, dar chiar, pe alocuri, ele sunt îmbogăţite de o sensibilitate eliberată de suferinţa de a trăi la tine Acasă cu obligaţia de a-ţi nega rădăcinile. Dacă Alecu Reniţă a surprins povestea generaţiei opresate, Lucian Reniţă redă povestea generaţiei eliberate.
Triptic basarabean. Ruptura din 1812.
De altfel, cu ocazia inaugurării, Mircea Druc, fost prim ministru al R. Moldova, a spus: „Alecu Reniţă a intrat în istorie ca unul din liderii de frunte ai Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia. Acum 27 de ani, când l-am descoperit, era acelaşi unionist convins ca şi în ziua de astăzi, numai că, atunci, în Uniunea Sovietică, ţi se lua capul dacă afirmai că eşti român şi că Basarabia e românească. Alecu Reniţă a cunoscut ce înseamnă teroarea sovietică, a fost persecutat şi a suferit prigoana comunistă pentru convingerile sale româneşti. Nu a făcut niciodată un titlu de glorie din persecuţiile pe care le-a suferit, nu a cerut distincţii sau certificat de disident sovietic. Pur şi simplu şi-a făcut datoria faţă de pământul Basarabiei, faţă de milioanele de români din teritoriile ocupate, faţă de tot neamul românesc fără să aibă un alt interes decât reîntregirea României”.
Triptic basarabean. “Eliberare” rusească.
La rândul său, Stejărel Olaru, secretar de stat în MAE, şef al Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni a subliniat dimensiunea naţională a evenimentului: „Ţin să-mi exprim recunoştinţa faţă de opera românească pe care o face dl. Alecu Reniţă de-a lungul anilor, prin revista naţională „Natura” şi acum, prin Expoziţia de Artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”, inaugurată astăzi la Bucureşti.”
„Basarabia adevărată este foarte puţin cunoscută în Ţară. Basarabia adevărată înseamnă Basarabia românească. Am îndrăznit să aduc în capitala Ţării, icoana pământului matern în 105 imagini, adunate de mine şi de fiul meu Lucian, de sus, de la Hotin până la Cetatea Albă. Expoziţia e ca o stiblă de busuioc, de la grinda casei părinteşti: dacă o s-o atingeţi cu văzul, o să simţiţi parfumul suav al Basarabiei neînvinse, a Basarabiei care şi-a păstrat demnitatea românească. În acest palat înălţat în cinstirea ţăranului român, pot să spun cu toată convingerea că Dumnezeu m-a ajutat să rezist, să văd şi să particip la prăbuşirea imperiului răului. Dumnezeu ne va ajuta să prindem, în timpul vieţii, reîntregirea naţiunii române! E nevoie doar să contribuim fiecare, cei peste 30 de milioane de români, la apropierea zilei măreţe, când se va face dreptate istorică şi poporului român” – Alecu Reniţă, directorul revistei naţionale „Natura” din Chişinău.
Triptic basarabean. R. Moldova: nici Basarabie, nici Românie…
Şapte secole concentrate în 100 de imagini
Expoziţia „Eşti floare de dor, Basarabie!” reconstruieşte prin imagini artistice parcursul sinuos al destinului Basarabiei, alternând între extaz şi agonie, de la Moldova voievodală la Moldova europeană. Derularea acestui film este structurată în episoade de un tragism unic, rămase insuficient de cunoscute, din păcate, în întregul spaţiu românesc. Iată de ce expoziţia este un demers artistic pentru înţelegerea şi a trecutului, dar şi a fenomenului basarabean actual, în context european. Drama Basarabiei, presărată cu sânge şi lacrimi timp de 200 de ani, nu a însemnat niciodată resemnare, ci o permanentă luptă şi rezistenţă.
Episoadele debutează cu Moldova voievodală, demnă şi prosperă, care a
devenit, în 1812, o Moldovă sfâşiată. Timp de aproape un secol, administraţia ţaristă a încercat să o dezbrace nu doar de averi, ci şi de identitate. Basarabia ocupată a trăit suferinţe greu de
imaginat, dar nu a îngenuncheat şi nu a acceptat niciodată ocupaţia. Cei mai străluciţi fii ai ei, intelectuali de o rafinată cultură, au menţinut aprinsă flacăra conştiinţei naţionale. Mai mult, unii au susţinut financiar şi conştiinţa
de neam din Transilvania, demonstrând, surprinzător pentru ocupanţi, că izvorul conştiinţei unităţii naţionale a izbucnit exact din această provincie atât de încercată.
Eforturile au fost încununate de victoria Renaşterii din primăvara lui 1918, când Basarabia a revenit în hotarele fireşti ale României Mari. Însă, după numai 22 de ani, în 1940, ambiţiile imperialismului rusesc s-au revărsat din nou asupra Basarabiei. În numai un an de ocupaţie sovietică, fiii Basarabiei au cunoscut genocidul komunist prin asasinate colective şi prin deportări în masă, pentru singura vină de a se fi născut români şi de a fi stăpânii acestui pământ. În 1941, speranţa Renaşterii a revenit odată cu trupele româneşti, dar numai pentru scurt timp. În 1944, Imperiul a reuşit să năvălească iar şi să înfigă sârma ghimpată la Prut pentru încă aproape o jumătate de secol. Mai rău, pentru a pedepsi permanenta revoltă a basarabenilor, a sfâşiat trupul provinciei, trasând graniţe artificiale şi învrăjbind-o cu vecinii. Sudul cu ieşirea la Marea Neagră şi la Delta Dunării a fost trecut în Ucraina, la fel ca şi nordul Bucovinei care până atunci nu cunoscuse virusul roşu. În toată perioada de ocupaţie, din 1944 până în 1991, cu toate represiunile şi cu toată otrava ideologică picurată zi de zi, ceas de ceas, Basarabia tot nu a îngenuncheat. S-a opus cu toate formele de rezistenţă posibile, de la cea cu arma în mână, până la cele pasive. Basarabenii s-au retras în satele devenite cetăţi ale spiritului românesc. Acolo, Credinţa, Familia, Râul şi Codrul au devenit scutul sub care identitatea Basarabiei a rezistat până la Declaraţia de Independenţă a R. Moldova. Şi tot de pe temelia acestor valori a pornit şi lupta care continuă până azi, de eliberare definitivă de sub influenţa răului, până la regăsirea fraţilor în casa comună a Uniunii Europene.
Spicuiri din impresiile vizitatorilor
Cu adâncă recunoştinţă pentru Alecu Reniţă şi pentru toţi cei care au făcut posibilă această expoziţie! – Dr. Virgil Ştefan Niţulescu
Expoziţia domnilor Alecu şi Lucian Reniţă este un minunat dar de suflet, care merită toată preţuirea, admiraţia şi recunoştinţa noastră. Basarabia este fabulos de frumoasă! (Dar şi încărcată de multă şi adâncă durere şi suferinţă românească). – Ana Maria Ciobanu
Cu minunatele fotografii ne-aţi adus mai aproape de sora noastră Basarabia (trădată, furată mereu) şi ne rugăm lui Dumnezeu să trăim şi Unirea. Am simţit „mirosul de busuioc” de la streaşina casei şi minunatele peisaje care ne-au umplut sufletul de bucurie. Le vom păstra mereu în suflet până la vremea când le vom vizita, sperăm cât mai repede. – Ion Drăghia
Vă mulţumim şi imensă admiraţie şi respect! – Alina Traian
Basarabia – sperăm din tot sufletul să vedem pe viu aceste frumoase peisaje. – Petre şi Carmen Filipovici
Mărită Basarabie, frumos te-a mai zugrăvit în fotografie familia Reniţă. Felicitări şi la Unire! – Neculae Juncu
Vă mulţumim mult! Această expoziţie trebuie re-re-revăzută – A. Filoreanu
Te iubim Basarabie, sora noastră de suflet! Te iubim, Alecu Reniţă că ne aminteşti frumuseţile ei. Mulţumesc! – Irina Agachi
Eu nu sunt din Basarabia, sunt din Oltenia, dar am vrut să văd un strop din aceste ţinuturi care sunt acum despărţite de noi. Sunt aşa de frumoase aceste peisaje, dar datorează mult dl. Reniţă care a ales extraordinar de profesionist cerul, apa, anotimpurile, mărind frumuseţea acestor locuri. – Amalia Cotelici
Să vă dea Dumnezeu sănătate pentru tot ce aţi reuşit să arătaţi cum este Basarabia. Sunt o basarabeancă de 83 de ani împliniţi şi mă bucur din tot sufletul că am reuşit să văd aşa cum arăta Basarabia când am plecat în anul 1944. Dl. Reniţă, vă rog să veniţi şi cu celelalte tablouri. Cu respect. –
T. Loicescu
E frumoasă Basarabia, parcă e ruptă din inima mea. – Petre Podea
Filed under: Enigmele Basarabiei, Romania 100%, Semn de carte | 2 Comments »
Stefanteris's Blog 