Ultimul pahar


Ridic paharul pentru tine Doamnă

Şi las doar vinul să vorbească…

Îmi toarnă, hai, îmi toarnă

Căci timpu-ncepe să obosească.

 

Şi am atâtea să-ţi mai spun,

Şi am atâtea să-ţi mai beau…

Cu cât e vinul tău mai bun,

Cu-atât mai mult aş vrea să stau.

Valentin Popescu, un mare actor, un mare prieten, iubitor de vinuri expresive şi oameni aşişderea

Valentin Popescu, un mare actor, un mare prieten, iubitor de vinuri expresive şi oameni aşişderea

Advertisements

Citaţie în prezent


De-o altă vrere, nu de-a mea,

Am fost citat în lumea voastră

Şi vestea asta mă uimea

Când m-aducea o stea măiastră.

 

Sunt doar un mit minţit de vreme

C-aş fi real, că-n jur nu-i vis,

Dar pretutindenea văd semne

Că timpul meu a fost ucis.

 

Din ciob de vise-s înjghebat,
Vitraliu vechi, astăzi distrus.
Pe nimeni făr’ să fi-ntrebat,
Din amintiri m-am recompus.

 

Delict comis, sentinţă cere.

În zidul propriului eu prins,

Filtrând luminile din miere,

Mi-aştept verdictul de învins.

 

Simt cum m-apasă lung durerea

Ţâşnită din pedeapsa grea:

“Nu este vremea cum ţi-e vrerea,

Iar vrerea-ţi nu-i cum vremea vrea!”

Lecţia Goliarzilor: cum să te bucuri într-o societate care te refuză


Sună interesant, nu? Şi totuşi e posibil. Goliarzii, celebrii boemi ai Evului Mediu ne-au lăsat reţeta cu ingredientele ei: vinul, poezia, vinul, muzica, vinul, femeia. Retraşi într-un univers creat autarhic pe aceste dimensiuni, ne putem petrece cât mai plăcut pasagera existenţă terestră, chiar şi într-o societate care ne refuză dreptul la minima fericire. Altfel spus, cu ingredientele goliarzilor ne putem construi o stare de ignorare a celor care ne ignoră.

În plin Ev Mediu, goliarzii creau elevate cântice de mahala

Goliarzii… Un nume azi cu rezonanţe stranii, greu de atins, venit din vremuri demult apuse. Au apărut, s-au exprimat şi au modelat ireversibil istoria socială a Evului Mediu zis azi şi întunecat. Mă rog, întunecat după criteriile noastre de azi, criterii dintre care multe, dacă e să fim sinceri şi le analizăm cu atenţie, nu sunt foarte luminoase. Dar asta e altă discuţie… important este să reţinem sfatul unui mare istoric francez contemporan nouă, Fernand Braudel: ca să înţelegem o eopcă, oricare ar fi ea, trebuie să o judecăm prin prisma mentalităţilor ei de atunci, nu prin cea a mentalităţilor noastre.

În fine… Dar cine erau aceşti goliarzi? Mai traductibil pentru percepţia noastră de azi, i-am putea numi echivalentul medieval al Mişcării „Flower Power”. Erau spirite rebele, nonconformişti cu o puternică vocaţie de contestatari ai ordinii de drept din plin ev mediu. S-au exprimat prin vers şi cântec, simultan, propunându-şi doar să transmită şi să propage o anumită stare de spirit, fără a-şi asuma neapărat paternitatea individuală a operei lor. Chiar dacă peste veacuri ne-au rămas câteva nume mari de goliarzi, caracterul operei lor rămâne unul colectiv şi anonim. Nu i-a recunoscut nimeni ca fiind, fiecare în parte, vreun titan al literaturii şi muzicii vremii sale. Dar nici nu şi-au propus aşa ceva.

Goliarzii ne-au lăsat în schimb ceva mult mai valoros: spiritul de nealiniere la convenţiile, adesea stupide, ale societăţii anchilozate în absurde canoane sociale şi morale, precum şi filosofia unei arderi cât mai intense a trecerii noastre prin scurta viaţă pământească. Emblematic pentru spiritul goliard a rămas celebrul cântec de petrecere „In taberna quando sumus!” („Când am fost la cârciumă!”). Iată cum suna un fragment:

„Bea bărbatul, bea nevasta,

Bea şi ăsta, bea şi asta,

Bea monahul, bea ostaşul,

Bea stăpânul, bea rândaşul,

Bea cel harnic, bea trândavul,

Bea săracul, bea bolnavul,

Bea cel oacheş, bea bălanul

Bea-nvăţatul, bea mârlanul

Bea cel casnic, bea hoinarul,

Bea proscrisul, bea fugarul,

Bea opinca, bea vlădica,

Bea moşneagul, bea bunica,

Bea feciorul, bea şi tata,

Bea şi mama, bea şi fata,

Bea şi ăla, bea şi aia,

Beau cu hurta, beau cu droaia”.

Vă puteţi delecta cu el pe YouTube aici: http://www.youtube.com/watch?v=_7DMcG3UCY0. Este varianta restituită de către Carl Orff, cel care, în 1937, a alcătuit celebra cantată numită „Carmina Burana”, după titlul celui mai cunoscut manuscris goliard, o crestomaţie de peste 400 de texte.

Imagine

Studenţi rătăcitori, de obicei lipsiţi de mijloace de trai, greu adaptabili la regulile sociale, duceau o viaţă boemă. Şi-au luat numele de la Goliat, ca o formă de autoironizare prin asumarea acestei origini. Timp de vreo trei secole, atitudinea lor a scandalizat nobilimea şi clericii care i-au considerat mereu ca pe nişte dizidenţi ireconciliabili, ostili ordinii stabilite, atât a celei laice, cât şi a celei ecleziastice.

Din punct de vedere melodic, cântările goliarzilor erau aidoma imnurilor religioase atât de promovate de cler pe atunci. Astfel, un neavizat, mai ales în puterea nopţii, putea lesne confunda crâşma cu biserica. Cel care cunoştea însă latina, un fel de engleză a vremii, fiind vorbită cam peste tot în Europa, făcea lesne diferenţa. Textele nu aveau nimic comun cu cele sfinte. Pline de vervă, de umor, dar şi licenţioase ele vehiculau anumite valori universale şi profund umane: bucuria de a fi, în special de a fi tânăr, iubirea liberă, plăcerea de a trăi, de a bea şi de a încălca regulile societăţii.

Mesajele cântecelor goliarzilor au un caracter profund satiric, construit pe două dimensiuni majore: cea erotică şi cea bahică. În poezia erotică, spre deosebire de spiritul galant al trubadurilor şi menestrelilor de mai târziu, goliarzii tratează femeia cu un realism considerat de cei ipocriţi ca ireverenţă. Ei sunt la originea viitoarei literaturi misogine şi anti-romantice şi a viitoarelor colecţii de cântice de mahala. Ceea ce nu înseamnă însă că goliarzii trebuie poziţionaţi în zona vulgului. Dimpotrivă! E bine de reţinut că lor le datorăm celebrul „Gaudeamus Igitur”, imnul studenţilor de pretutindeni, care a avut titlul original „De brevitate vitae” („Despre scurtimea vieţii”).

Câţiva goliarzi celebri şi confesiunile lor

Într-o epoca în care membrii clerului nu precupeţeau nici un efort să convingă populaţia că nu poate dobândi accesul în rai decât prin posturi lungi şi prin tot soiul de penitenţe, goliarzii au ales să se bucure de viaţă aici şi acum:

„Uşuratec azi ca ieri,

Zburd pe cai departe,

De vir­tuţi uit, ca să am

Doar de vicii parte.

N-am de mântuire chef,

De plăcere foarte!

Iar de suflet, am să am

Grijă după moarte!”.

Goliarzii au avut drept cal de bătaie organizarea ecleziastică, me­teh­nele cle­rului, predicile, ba chiar şi dogma creştină. Au parodiat tot ce era text rostit de la amvon, psalm, sau imn religios. Spre furia preoţimii care spumega anatemizându-i, spre indignarea totală a burgheziei şi cavalerilor, însă spre deplinul amuzament şi spre totala satisfacţie a intelectualilor, bodegile şi pieţele răsunau de cântece cu versuri ca acestea:

„Când în crâşmă stăm la mese,

Lut că suntem, cui să-i pese?

Ne-ncercăm deci iar norocul

Năduşind mereu cu jocul.

Ca să afli ce şi cum e

Viaţa crâşmei, unde-o lume

Bea şi joacă-n bani dând iama,

La ce-ţi spun aici ia seama.

Care bea, care petrece,

Care-n desfrânări se-ntrece,

Care-şi toacă la joc banii.

Mulţi rămân goi ca golanii,

Câţiva-n straie noi se-mbracă

Grosul doar în zdrenţe pleacă,

Dar toţi cred – şi-n râs iau moartea –

Că le ţine Bacchus partea…”

Un prim goliard a cărui identitate a ajuns până la noi, într-o formă cât de cât palpabilă, este un anonim, cunoscut sub pseudonimul Archipoeta. Se ştie despre el doar că s-a născut pe la 1130 – 1140, într-o familie de nobili italieni şi că a frecventat şcoli vestite la acea vreme, din Franţa, Italia şi Germania. A trăit, mult timp, sub protecţia arhiepiscopului de Koln, ceea ce denotă că şi pe atunci erau potentaţi ai vremii cu mintea deschisă, nu erau toţi încuiaţi. Din cele 10 poeme ale sale care au ajuns la noi, cel mai cunoscut este „Confesiune”. Spre exemplificare, iată şi o memorabilă strofă:

Mihi est propositum in tabernam mori

ut sint vina proxima morientis ori.

Tunc cantabunt laetius angelorum chori:

“Deus sit propositus huic potatori!”.

În traducerea unuia dintre ultimii goliarzi contemporani, poetul Romulus Vulpescu, versurile sună astfel:

În tavernă să mă sting, ăsta-mi este dorul,

Vinu-aproape adăpând pe tot muritorul.

Îngerii mai bucuroşi să-şi înalţe corul:

“Milostivul Dumnezeu ierte băutorul!”

Imagine

Un alt Goliard celebru a fost cel cunoscut azi doar după porecla sa: Rutebeuf, adică Bivolul Viguros. S-a născut înainte de 1230, se pare că undeva în Champagne şi a trăit la Paris, până în 1285, când a trecut în eternitate. Deşi avea o formaţie de cleric, s-a remarcat drept cântăreţ al mizeriilor vieţii. Din creaţia asumată de el, azi sunt considerate ca fiind reprezentative „Poemele Neşansei”. Superbă (şi atât de actuală) este însă Le dit des gueux de Grève” („Spusa cerşetorilor din Grève”):

Golani, vă merge minunat:

prind pomii a se despuia,

voi n-aveţi ţoale de-mbrăcat;

cu frig la şale-o să vă ia.

Surtucu-ar fi noroc curat,

sau blăni cu mâneci de-aţi avea!

În vară sprinten aţi călcat,

ci iarna vă mişcaţi abia.

Seu pe-ncălţări, ar fi păcat,

când vouă talpa vi-i pingea.

Ieri negre muşte v-au pişcat,

acum vin muştele de nea.

Seria Goliarzilor celebri se încheie cu cel care s-a numit real François de Montcorbier, sau François des Loges, dar care a rămas în posteritate cunoscut drept François Villon. Născut în jurul anului 1431, a trăit doar până în 1464. Dar cât de intens a trăit cel supranumit „poetul vagabond”… Despre el merită să vorbim separat, într-un alt articol, eventual dedicat şi marelui Romulus Vulpescu, cel care a reuşit cea mai fină şi fidelă redare  în limba română a versurilor lui Villon. Până atunci, dacă nu aveţi răbdare, vă puteţi delecta cu filmul realizat, în 1987, de Sergiu Nicolaescu: „François Villon – poetul vagabond” (http://www.youtube.com/watch?v=tz-UwSFM14k şi http://www.youtube.com/watch?v=eTSpQ9mtzg8).

Incantaţie clepsidră


Întoarce-te timp

Şi dă-mi înapoi

Paharul cu vin

Sorbit de-amândoi.

Prefă-te, femeie, în vie!

Şi mă măsoară, aşadar,

Trecând în viaţă

Cum trece vinul în pahar.

Femeie, prefă-te în cânt!

Măsoară-mi timpul

Cu zâmbetul mamei

Şi măsoară-mi vinul

Cu lacrima vădanei

Prelinsă-n pământ.

Prefă-te, femeie, în timp!

Şi mă măsoară, aşadar,

Trecând din viaţă

Cum trece vinul din pahar.

Întoarce-te vin

Şi dă-mi înapoi

Fărâma de timp

Sorbită în doi.

Camelia Radulian

Poezie si proza

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog