O biografie construită din stări de spirit, gusturi şi arome


Sunt câţiva ani de când în lumea restauraţiei bucureştene şi-a făcut loc un nume din ce în ce mai ştiut, mai sonor: Cristian Grigore. Cu modestie, dar, în acelaşi timp, cu tenacitate, el s-a remarcat prin refacerea farmecului de odinioară al restaurantului de clasă bucureştean.

Cristian Grigore şi echipa sa de somelieri de la Rossetya

Cristian Grigore şi echipa sa de somelieri de la Rossetya

Cristian Grigore s-a înscris deja în lista cu marii artişti ai restauraţiei româneşti, listă pe care se află nume celebre cum sunt braşoveanul Şerbănică, sau bucureşteanul Lăzărescu. Remarcabil este că a ajuns la această performanţă fără a-şi croi parcursul profesional după tiparul vreunui mentor anume. Aspiraţiile sale profesionale nu au urmărit o anume biografie de succes, sau vreun ilustru înaintaş, ci pur şi simplu continuarea tradiţiei performanţelor atinse de-a lungul timpului, în România, de conceptul de restauraţie în sine.

 

Restaurantul ca spectacol

 

Ceea ce îl diferenţiază pe Cristian Grigore de alţi manageri de restaurant, este felul în care îşi abordează profesia, ducând-o din zona meseriei în cea a actului de creaţie. Cei care ştiu să caute într-un restaurant altceva decât meniul zilei, sau chilipiruri mascate în tot felul de „promoţii”, ştiu că restaurantul, în ansamblul său, este un act de creaţie colectivă. Exact ca o revistă, în care toţi autorii articolelor pot excela în arta scrisului, dar dacă redactorul şef nu are darul de a „suda” eforturile echipei, rezultatul va fi, în cel mai bun caz, unul de „duzină”. Spectacolul restaurantului este similar cu cel oferit de o orchestră, în care dirijorul este cel ce decide succesul obţinerii prin tehnica contarpunctului, a unui minunat sunet final. De arta managerului de restaurant, dirijorul orchestrei de bucătari, ospătari, somelieri, maitre d’hotel, depinde succesul la public. Este o constatare pe care Cristian Grigore ştie să o scoată din metaforă şi să o traducă în realitate.

„Într-un restaurant bine organizat, directorul nu trebuie să fie neapărat prezent, pentru ca lucrurile să funcţioneze ireproşabil!” – Cristian Grigore

„Într-un restaurant bine organizat, directorul nu trebuie să fie neapărat prezent, pentru ca lucrurile să funcţioneze ireproşabil!” – Cristian Grigore

Asta se întâmplă pentru că, la ora actuală, el este printre foarte puţinii somelieri din România care ştie să conducă povestea vinului dincolo de clasicele asocieri gastronomice, în zona celor mai puţin obişnuite, cu artele frumoase, cu muzica şi cu literatura. Posesor al unei solide culturi generale, Cristian Grigore are toate atuurile care îi permit să abordeze cu succes restaurarea, prin oferta de meniuri şi servicii, a unei stări de spirit care definea cândva Bucureştiul anilor de glorie. Era o atmosferă efervescentă, de creaţie, în care viaţa avea alt sens, se scurgea după repere azi uitate şi într-un ritm tacticos. Într-una din discuţiile cu Cristian Grigore, îmi mărturisea uşor nostalgic: „lumea trebuie să reînveţe sensul cuvântului „restaurant”, care, azi, este impropriu folosit de lanţurile „fast food”. Alea nu sunt restaurante! Au şi ele locul lor în societate, dar acolo „te saturi”, nu „te refaci”. Într-un restaurant adevărat, oamenii trebuie să vină pentru spectacol”.

 

Paşii performanţei

 

Genetic, Cristian Grigore aparţine universului vitivinicol din Dealu Mare, fiind născut la 9 aprilie 1976, în Ploieşti. Prin formare profesională aparţine Italiei. Prin proiectele construite aparţine cosmopolitului Bucureşti. Din fiecare loc, Cristian Grigore şi-a extras sevele unui profil profesional unic, construindu-şi o personalitate puternică. Astfel, putem spune că, prin vocaţie, aparţine însă restauraţiei, oriunde există ea.

Povestea parcursului său profesional începe în 1999, când a preluat, până în 2002, ca manager, restaurantul „Dunărea”. Apoi, până în 2004, a condus restaurantul Cazinoului Plaza din fostul Complex „Mărul de Aur”, după ce şi-a manifestat abilităţile ca şef de sală. În 2004 a aprofundat descoperirea culiselor restaurantului, tot din poziţia de şef de sală, la „Junona” ,din cadrul complexului turistic Fantasy Beach Holiday  Resort.

Apoi, în 2005, a intervenit un moment de cotitură în destinul său: experienţa şcolii italiene de somelieri unde a urmat, până în 2008, cursurile de trei ani ale nobilei şi complexei profesii de „cavaler al tass du vin”. Este demn de remarcat că, la ora actuală, Cristian Grigore este printre foarte puţinii somelieri români care a urmat integral această şcoală, absolvită cu diplomă. Mai mult, în perioada în care studia someleria, el a şi activat ca atare în vinoteca „Casa vinului”, din Bardolino/Verona şi în restaurantul „Cellini”, din Florenţa.

Reîntors în ţară, în 2009, a condus pentru scurt timp restaurantul „Providence”, după care a fost inclus în echipa restaurantului „Rossetya”, tot ca manager. Aici Cristian Grigore a reuşit în scurt timp să îşi etaleze calităţile de „dirijor” al orchestrei de servicii din restauraţie. La ora actuală, în urma eforturilor sale, conjugate cu cele ale unui patronat deschis la nou, restaurantul „Rossetya” a devenit un nume de referinţă în restauraţia bucureşteană. Pentru celelalte locaţii din restauraţia Capitalei este un model de succes, mai ales în condiţiile de criză, iar pentru iubitorii spectacolului gastro-oenologic de pretutindeni a devenit un sinonim al bunului gust şi al rafinamentului accesibil clasei de mijloc. Conceptul promovat de Cristian Grigore nu se adresează clientelei selectate după portofel, ci acelor oameni care au deschidere spre receptarea corectă a artei culinare şi a universului vinului, în atmosfera optimă pentru tot ce înseamnă restaurare reală a trupului şi spiritului.

 

Polivalenţa lui „şi”

 

Nu a fost simplu să ajungă aici. O simplă enumerare a cursurilor urmate, într-o perioadă relativ scurtă, conturează un tablou al eforturilor făcute constant şi cu pasiune pentru profesia de restaurator. Cristian Grigore este formator în profesiile din nomenclatorul restaurantelor, de la ospătar, la şef de sală şi somelier. Este certificat ca inspector de protecţia muncii. A urmat cursuri monotematice: Coffee & Bar, Cocktail & Bar, Caribbean Drink, Savoir Fare. În atmosfera efervescentă a tradiţiei italiene a urmat cursul de igienă şi alimentaţie (Verona) şi s-a specializat şi în activitatea din turism (Verona). La Bucureşti a obţinut Brevetul de manager în activitatea de turism. Tot aici a fost atestat în Perfecţionare/Formare managerială -organizarea şi conducerea societăţii comerciale de turism (agenţie, hotel, restaurant, bar). Este licenţiat în drept, din 2002, dar nu a ratat nici cursurile de agent de marketing şi de ospătar. Iar cel mai important este că aceste profesii le-a şi practicat, astfel încât este unul dintre foarte puţinii manageri de restaurant din România care înţeleg conceptul în ansamblul său şi care ştiu exact cât şi ce pot cere echipei pe care o coordonează.

La ora actuală, Cristian Grigore este şi somelier. Este şi director de restaurant. Este şi pasionat de gastronomie. Aici e important de cunoscut faptul că el chiar a trecut, practic, prin etapa bucătăriei italiene, profesând o vreme direct la plitele unui restaurant din peninsula aromelor şi gusturilor mediteraneene. Este şi director adjunct al Agenţiei de Somelieri „Wine Taste”, condusă de reputatul Sergiu Nedelea. Este şi lector-formator la Şcoala de somelieri – Sergiu Nedelea, la „Lira Coop Creative”, şi la „Barmania”. Ca o recunoaştere a competenţelor sale, Cristian Grigore a fost remarcat şi de organizatorii unor prestigioase concursuri internaţionale, cum este Concours Mondial de Bruxelles, fiind cooptat şi între membrii juriului. În prezent, urmează şi cursurile unui masterat în consultanţă în afaceri (Facultatea de Administraţie şi Afaceri – Universitatea Bucureşti), iar recent a înfiinţat şi firma de consultanţă „Euro wine and food consulting”. Toţi aceşti „şi” ar putea creiona profilul unui manager polivalent.

De fapt avem de-a face cu un restaurator complet, pentru că, înainte de orice, Cristian Grigore este un om al restaurantului. Structural, el nu se poate îndepărta de restaurant nici în viaţa privată, majoritatea prietenilor săi fiind colegi de breaslă. O bună parte din timpul liber este dedicat studierii altor locaţii, experimentării de noi stări de spirit şi de noi oferte, lecturii literaturii de specialitate.

Într-o lume răscolită de ambiţii şi orgolii, Cristian Grigore nu a ars nici o etapă. A parcurs fiecare pas cu răbdare şi cu tenacitate, însuşindu-şi temeinic întreaga osatură a filosofiei restauraţiei. Tocmai de aceea stăpâneşte foarte bine tot ceea ce este legat de această artă.

Pentru cei care îl cunosc mai bine, sub carapacea de pragmatism afişat, firească unui responsabil de destinul afacerii, se ascunde un sensibil visător. Atunci când simte în interlocutorul său aceeaşi pasiune, Cristian Grigore dă frâu liber unor idei inedite, demolează obstacole şi clişee, construind în loc proiecte surprinzător de îndrăzneţe. Dovada este conceptul „Rossetya”, locul care şi-a depăşit statutul de simplu restaurant prin evenimentele create, prin serile de spectacol în care evoluează echipa de ospătari şi somelieri şcoliţi de Cristian Grigore. Pentru mulţi producători de vin, sau furnizori de materii prime, a fi listat azi la „Rossetya” nu reprezintă numaidecât o oportunitate de vânzare, cât mai degrabă o chestiune de prestigiu. Şi asta se întâmplă pentru că aici fiecare produs este adus la masă, cu tot cu povestea sa, de o echipă condusă, cu talent şi cu pasiune, de Cristian Grigore. Din acest motiv, restaurantul „Rossetya” este locul preferat azi nu doar de elite, ci şi de pasionaţii de arta vinului şi a gastronomiei: clubul condus de Laurenţiu Horodnic, clubul medicilor iubitori de vin, cluburile de fani ai diferiţilor producători de vin premium ş.a.

 

Advertisements

Incredibil, dar adevărat: Restaurant XXL


Un bun prieten, adăpostit de criză pe meleaguri cu o climă ceva mai rece, dar cu un climat economico-financiar mult mai prietenos, îmi trimite spre consolare câteva imagini cu un inedit restaurant german. Am o bănuială că este administrat de Gargantua şi Pantagruel, iar Obelix este mai mult ca sigur şef de sală.

La aşa ceva, nu am nici un comentariu de făcut. Am totuşi două nelămuriri, amicul meu nefiind prea generos cu detaliile: 1. Nemţii ăştia or da şi “pe caiet”? 2. Cu berea m-am lămurit, dar moldoveanul din mine e curios să ştie: la vin sunt la fel de generoşi?

Până aflu, priviţi şi uimiţi-vă:

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Cotnari, între gloria de odinioară şi păcatele de azi


Am stat mult să mă gândesc cât de utilă este publicarea acestui semnal de alarmă. Experienţa de opt ani de jurnalism de vin m-a învăţat că, pe de o parte, producătorii români sunt sensibili numai la laude. Criticile îi irită şi le trezesc reacţii generate din frustrări. Încă nu au ajuns la înţelegerea că rolul presei nu este cel de „tămâiere” în barter cu o excursie şi un chiolhan. Pe de altă parte, conştienţi de puterea lor financiară, îşi permit să ignore criticile, pe principiile „las’ că vii tu la mâna mea” şi „câinii latră, ursul trece”. Aceeaşi ignorare a semnalelor critice o manifestă, de altfel, şi piaţa, adică majoritatea consumatorilor. Realitatea este că pe cei mai mulţi dintre românii consumatori de vin îi interesează preţul şi mult mai la urmă calitatea. Şi atunci era firesc să mă întreb cui foloseşte publicarea celor de mai jos.

Până la urmă, am decis să nu tac chiar dacă prea puţini vor înţelege corect demersul şi vor trage concluziile potrivite. În mod special, am mai fost motivat şi de povestea Cotnarilor, una tare dragă mie, dar care, din păcate, astăzi e trasă în zona kitschului. Şi, nu în ultimul rând, fiindcă eu nu mai am ce pierde, nu am pus în cele semnalate nici un strop de duşmănie, ori de partizanat în favoarea unei eventuale concurenţe. Afirm asta pentru că producătorii noştri sunt obişnuiţi să contracareze criticile cu scuzele că autorul urmăreşte în final un eventual contract de publicitate, sau că apără interesele concurenţei.

Aşadar, iată mai jos, pe scurt, patru mari păcate ale Cotnariului de azi care îi umbresc gloria de altădată. Cine are ochi de văzut şi urechi de auzit va trage concluziile de rigoare.

Cotnariul cântat de Eminescu a rămas doar o legendă

Nu am înţeles niciodată de ce Cotnari S.A., dacă tot are responsabilitatea purtării unui blazon atât de greu, nu mai produce adevăratul Cotnari, cel cântat de Eminescu şi în faţa căruia Păstorel se extazia de-a dreptul. Din textele vechi ne-a rămas o caracterizare a acelui Cotnari, numit şi „roznovănesc”, după numele boierului Roznoveanu, care avea vie aici. Acel Cotnari era un cupaj între cele patru soiuri de strugure alb specifice podgoriei: Fetească Albă, Grasă, Tămâioasă Românească şi Frâncuşă (numită în vechime şi Ţârţără). De la Păstorel aflăm doar că proporţia de Frâncuşă era de numai 5%, cât să îi dea un „zvâc” de aciditate.

Ori, azi, ce avem pe piaţă de la Cotnari SA? Sunt câteva cupaje în gama „Chateau Cotnari”, dar nici unul nu conţine decât maxim trei din cele patru soiuri. De ce nu or vrea să refacă celebrul cândva Cotnari Roznovănesc? Încurcate sunt căile marketingului şi ale intereselor comerciale…

E bine şi cu Chateau Cotnari, e bine şi cu experimentarea introducerii de soiuri noi, nespecifice podgoriei, dar nu astea au construit prestigiul Podgoriei Cotnari.

Grasa de Cotnari, cea adevărată, disponibilă numai pe sub mână

Un alt „of” este Grasa de Cotnari, unul dintre cele mai bine vândute vinuri pe piaţă. E alb, e dulce (uneori demidulce), e accesibil ca preţ. Adică e pe gustul mulţimii. Şi, dacă tot aduce bani, de ce nu ar fi înmulţit? Aşa că e bine de ştiut că dacă adunăm câtă Grasă aruncă pe piaţă producătorul, nu prea iese la socoteală cu ce are în vie. Surse din companie mi-au destăinuit că, de fapt, ceea ce avem pe piaţă este un cupaj, este o Grasă „înmulţită” cu Fetească. Grasa de Cotnari cea adevărată – şi încă şi în sec, nu doar în dulce – este disponibilă numai la cramă şi numai „pe ochi frumoşi”. Probabil că aia e pentru concursuri, în „buna” tradiţie românească: una premiem şi alta bem.

Primul vin al anului, o performanţă trasă de păr în detrimentul calităţii  

Vreo câţiva ani la rând, Cotnariul a cucurigat triumfător obţinerea primului vin al anului. Mereu a fost o Frâncuşă. În primul an, într-adevăr foarte reuşită. Apoi…

Apoi a început ca povestea unui succes să devină o agasantă strategie de marketing nesusţinută de realitate şi, ca atare, ridicolă. Pot înţelege că, într-un anume an, se culeg strugurii mai devreme. Dar în fiecare an? Mai ales că podgoria Cotnari e situată şi mai la nord. În plus, e greu de explicat performanţa (parcă dintr-al doilea an de „primul vin”) de a culege, vinifica, îmbutelia şi distribui în numai câteva zile toată producţia de Frâncuşă. Cert este că, începând cu a doua ediţie, Frâncuşa asta a început să etaleze nişte defecte cu iz de sare de lămâie şi zahăr. Nu că ar fi conţinut neapărat şi aşa ceva, dar bănuiala a rămas pe fondul „aromei” de borş de casă care, asta, era certă.

Cum NU se comunică un eveniment

În echipa Cotnari există un personaj absolut simpatic – şi nu o spun deloc ironic – în special jurnaliştilor. Este vorba despre Cătălin Grecu, responsabilul de comunicare. Este cel care „bagă pe ţeavă” fiecare acţiune, fiecare eveniment în care se implică Cotnari SA. Adevărul este că nu sunt puţine, pe lângă păcatele enumerate aici, Cotnari SA având şi meritul de a sprijini destul de generos, faţă de alţi producători, nu doar saloane şi târguri de vin, ci şi o sumă de manifestări literare, artistice şi sportive. Dar asta nu înseamnă că succesul din urmă justifică neglijenţa din ultima vreme.

Recent am primit şi eu în poşta electronică un comunicat de presă pe care îl redau exact aşa cum l-am primit. Cu mult prea multe spaţii lipsă între cuvinte, cu ghilimele puse aleatoriu (una da, alta ba), cu virgule puse înaintea conjuncţiei copulative „şi”, cu multe altele. Cuvinte scâlciate, lipsa totală a diacriticelor (boala enervantă a celor ce comunică doar pe “messenger”, în dispreţul limbii române)… În plus, dacă prezentarea juriului ca pe o echipă de arbitri de fotbal e cam forţată, prezentarea lui Sergiu Nedelea ca Ambasador al „OrganizaţieiEuropene a somelierilor în România” e total deplasată. Îmi pare bine să aflu din comunicat că Sergiu este renumit – aşa şi este! –, dar el este Ambasador în România al Asociaţiei Somelierilor Europeni. Ar fi fost interesant să aflăm cine au fost „arbitrii de rezervă” (corect era juraţii), sau care sunt caracteristicile de bază ale vinurilor selecţionate (vol. alc., gr. zahăr / litru, aciditate etc.)

Să trimiţi aşa ceva, mai ales ca responsabil de comunicare, tocmai presei, celor care se presupune că slujesc zilnic în templul limbii române? Cum s-ar simţi domnul Deleanu dacă un jurnalist i-ar trimite un vin tulbure, cu defect de dop şi cu volatila ridicată?

Nu ştiu dacă s-a apelat la acei „arbitri de rezervă” prevăzuţi în caz de „accidentare”. Dar un specialist în comunicare de rezervă se vede clar că trebuia prevăzut, pentru că textul de mai jos, original, aşa cum l-am primit şi eu, şi alţii, este evident accidentat (uite, aici, merge virgula înainte de “şi”, pentru că este o enumerare; hai, că nu-i aşa greu!).

Oricum, sunt sigur că reacţia (dacă va exista vreuna) din partea producătorului va fi doar ştergerea mea din lista de destinatari a comunicatelor. Îmi asum riscul… “Sic transit gloria mundi!” a zis cineva. Cine oare?

 Imagine

CAMPIONUL PODGORIEI COTNARI

Sambata, 9 februarie, Cotnariul a organizatprimulcampionat al vinurilor.

La aceasta prima editie au participat cu catetrei probe de vin douafamilii de producatoriparticulari, domniiIoanBiliussiMihaiVarzari, si cu un numar de cincizeci de probe, ceidoimariproducatori din podgorie, COTNARI SA si CASA DE VINURI COTNARI.

Peparcursul a patruorecei care au “punctat” fiecareproba de vin au facutfaimulteintreruperi, pentru a-sispuneparereadesprevinuriledegustate.

In pahare au curs vinurileproduse in toamnaanului 2012.

Pentrucajoculsa se desfasoarecorect, a fostinvitata o echipa de arbitrirenumiticondusa la centru de bucuresteniiCatalinPaduraru(membru OIV) si Dan Boboc-presedinteleAsociatieiDegustatorilorAutorizati din Romania.

Din echipa de arbitri au focut parte sialtirenumitidegustatori de vinuri, respective domniiTraianPetrea din parteaMinisteruluiAgriculturiisiPetrea senior, domnul Gheorghe CraciunescusidomnulCosticaSavin-directorulStatiunii de CercetareViti-vinicole Iasi.

Au existatsiarbitrii de rezerva, in caz de “ accidentare.

Si pentrucaarbitriisa fie corecti nu au lipsitniciobservatorii.

De la presa care judecapevinarisivinurileproduse de acestia au venit la acestevenimentorganizat la Cotnariurmatorii:

-Horia Hasnas-VINUL.RO

-Laurentiu Horodnic-OENOLOG.RO

-Razvan Stoenescu-VIN2.RO

-Marius Cristian-COSTACHEL.RO

Prezent a fostsirenumitulsomelier-SergiuNedelea-Ambasador al OrganizatieiEuropene a somelierilor in Romania.

La finelecelorpatru ore de degustarisidiscutii, Campionul s-a ales de la CASA DE VINURI COTNARI.

Este o GRASA DE COTNARI DIN 2012.

Este un vin SEC din gama COLOCVIU.

Pelocurileurmatoare s-au clasat in topulcelorzecevinuri care vorreprezentaPodgoriaCotnari, peparcursulanului 2013, la marileConcursuriInternationale, vinurile enumerate maijos:

-FETEASCA ALBA SEC-CASA DE VINURI COTNARI

-FRANCUSA SEC-COTNARI SA

-BUSUIOACA DE BOHOTIN SEC-CASA DE VINURI COTNARI

-CHATEAU COTNARI-COTNARI SA

-FETEASCA ALBA DEMISEC-COTNARI SA

-BLANC-COTNARI SA

-TAMAIOASA ROMANEASCA SEC-CASA DE VINURI COTNARI

-ALIGOTE-CASA BILIUS

-GRASA DE COTNARI DEMIDULCE-COTNARI SA

In memoriam Mihai Macici: Mereu tânăr, dragul nostru domn Profesor!


Azi, la biserica Mavrogheni din Bucureşti, a fost oficiată o slujbă de pomenire a celui care a fost Mihai Macici. Marele Mihai Macici! Incredibil de repede au trecut trei ani de la trecerea sa în nefinţă. În 2008, îi dedicam un număr al revistei „Wine & Spirit Club”, ca omagiu pentru împlinirea vârstei de 80 de ani. Iar acum…

Acum mă simt mult, mult mai singur. Prea mulţi dintre cei care au semnat pagini valoroase în acea revistă au trecut dincolo, în eternitate. Din păcate, starea sănătăţii nu mi-a permis să merg la slujba de pomenire. Şi tare rău îmi pare! Aş fi vrut să o revăd pe distinsa doamnă Magda Macici, pe care o bănuiesc mult mai singură decât mine. Voi trece cu siguranţă pe la dânsa, dar nu pot să îmi reprim câteva întrebări, recitind acele pagini din numărul omagial al revistei „Wine & Spirit Club”, din mai 2008.

Imagine

De-a lungul timpului, au fost peste 40 de cercetători care au elaborat lucrări neinteligibile şi deci nepublicabile, dar care au reuşit totuşi să le publice datorită „pieptănării” lucrărilor lor de către Mihai Macici, pe atunci director ştiinţific al I.C.V.V. Valea Călugărească. Câţi dintre ei au fost azi la slujbă, sau măcar au păstrat un moment de reculegere şi de recunoştinţă în memoria sa?

De-a lungul timpului, Mihai Macici nu a cules titluri ştiinţifice şi universitare. Biografia de nepot de frate al altui “mare” al acestui neam, al generalului-erou Macici, nu îi permitea. Şi nici nu avea timp, pentru că Mihai Macici scria. A scris câteva opere de referinţă şi în literatura de specialitate vitivinicolă, şi în cea de popularizare a culturii vinului. Pe temelia acestor informaţii distribuite tuturor cu rară generozitate, mulţi şi-au clădit afaceri care azi au succes. Câţi dintre ei s-au gândit serios la o reeditare, de altfel extrem de utilă?

În fine, sper că timpul le va aşeza pe toate şi, oricum, parcă nu e vremea de reproşuri acum. E timpul netezirii duioase a amintirilor frumoase despre dragul nostru domn Profesor Mihai Macici. Dincolo de regretul că l-am cunoscut prea târziu şi l-am pierdut prea devreme (câte nu mi-ar mai fi putut povesti!), eu am două astfel de amintiri din zilele când am avut onoarea să îi calc pragul casei ca oaspete.

Prima este legată de blândeţea cuvântului bun aşezat cu grijă alături de paharul cu vin bun oferit cu eleganţă din alte timpuri de doamna sa, mereu prezentă între rafturile pline de cărţi aşezate într-o ordine desăvârşit dezordonată. Şi astăzi cred că era un soi de cifru spre tainele Vinului pe care numai maestrul îl putea desface cu uşurinţă…

A doua amintire este legată de un moment rar, pe care am avut şansa să îl trăiesc pe viu: revederea din 2008 dintre Mihai Macici şi fiul său, Răzvan Macici. Se vedea pe chipul lor o atât de puternică legătură spirituală… Era ceva care transcedea legătura biologică tată-fiu. Reţin că l-am rugat pe Răzvan Macici să îi transmită un rând de felicitare părintelui său prin intermediul ediţiei omagiale a revistei-surpriză pe care i-o pregăteam. Şi am primit de la Răzvan aceste rânduri, pe care le-am şi publicat: „La Mulţi Ani Tata, cu ocazia împlinirii vîrstei de 80 de ani! Te iubim şi ai grijă de tine! Te aşteptăm în septembrie în Africa de Sud”. Am reţinut de atunci detaliul majusculei T, în mesajul celui care îşi felicita tatăl. Un detaliu mai mult decât grăitor despre caracterul celui care a moştenit de la dragul nostru domn Profesor mult mai multe decât arta vinurilor mari, a vinurilor frumoase.

Imagine

De fapt, acum realizez, Mihai Macici chiar şi când a plecat dintre noi ne-a făcut câteva ultime daruri, pentru a nu rămâne chiar singuri. Ne-a lăsat opera şi ne-a lăsat un fiu care îi duce mai departe, cu veneraţie, arta Vinului. Şi, dacă nu greşesc, mai este şi o fiică a sa despre care am auzit că îi moşteneşte arta povestirii.

Mulţumim, dragul nostru domn Profesor!

ACTUALIZARE: Dan Mihăescu, un mare dispărut uitat chiar din ziua morţii


După ce am postat primele articole despre dispariţia marelui umorist Dan Mihăescu, am primit de la Mihai Apolozan o semnalare. Din păcate, este o retro-semnalare, pentru că teveurile de azi au avut şi ieri, şi alaltăieri subiecte mult mai importante de dezbătut: ninge pentru că e iarnă,  hărţuirea sexuală la români, Ponta este/nu este bara-bara cu Băsescu…
Spirit critic şi analitic, Mihai Apolozan semnalează: “Iată cum nişte imagini au şansa (nedorită) de a deveni document. Acest reportaj a fost filmat în 2007, pentru o emisiune produsă de Mihai Craiu, realizată de Cornel Diaconu și difuzată la Antena 3 http://www.youtube.com/watch?v=5CHocM4rlZU&feature=youtu.be“.
Precizez eu, după ce l-am întrebat pe Mihai: a fost difuzată tot în 2007, că acum Antena 3 are alte priorităţi. Decedaţii nu fac rating decât dacă sunt târâţi în mocirlă. Aşa că renunţ la gândul iniţial de a capta atenţia teveurilor asupra subiectului dacă aş fi revendicat că sunt fiul ilegitim al maestrului Dan Mihăescu, dintr-o veche legătură a sa cu Maria Tănase.
Nu ne rămâne decât să sperăm că vor veni şi timpuri mai bune…

Legi de altădată, legi de astăzi…


Se pare că dictonul „nimic nu e nou sub soare” rămâne în continuare perfect valabil. Cel puţin în domeniul legislaţiei. Spre exemplificare, reproducem câteva pasaje din „Legea pentru monopolul vânzării băuturilor spirtoase în comunele rurale şi măsuri în contra beţiei“, promulgată la data de 06 martie 1908.

În legea formulată cu aproape un se­col în urmă, se regăsesc multe din principiile legislaţiei actuale cu pri­vire la vânzarea ilicită a băuturilor alcoo­lice, respectarea standardelor de calitate, regimul de consum al băuturilor alcooli­ce, modul de preparare etc. Alte standar­de, deşi ar fi necesare şi azi au dispărut. În locul lor a rămas doar un zâmbet nos­talgic. Zâmbet pentru care trebuie să aduc mulţumiri unui valoros partener din redacţia „Vinosofia”, dr. ing. Cătălin Galan, om cu trei mari calităţi: e român basarabean, e iubitor de vin şi specialist în domeniu, e specialist în legislaţie agricolă, iubitor al cuvântului scris şi pasionat de „arheologia” prin arhive.

Imagine

“Art. 2. – Oricine, în afară de cârciume­le comunale, va desface cu amănuntul băuturi spirtoase în comunele rurale, fie vânzându-le, fie ascunzând vânzarea sub formă de dar, va fi pedepsit cu o amendă reprezentând de 50 de ori valoarea băuturii vândute sau simulat dăruite (…).

,Art. 4. – Proprietarii de vii şi de livezi de pruni au deplină libertate a consuma din băuturile ce produc pentru casa, lucrătorii şi oamenii lor de serviciu; asemenea şi pentru nunţi şi pomenile lor religioase tradiţionale.

Art. 9. – Nici o cârciumă din nici o cat­egorie nu poate fi lipsită de vin.

Art. 23. – Cârciumarul trebue să fie cetăţean român, să ştie carte, să aibă vâr­sta de cel puţin 25 ani şi să fie căsătorit în momentul încheierii contractului. El trebue să fie cunoscut ca un om cu purtări bune, fără viţii şi care să nu fi căzut niciodată sub lovitura unei sentinţe penale, pentru delicte prevăzute în legea licenţelor.

Art. 24. – Cârciumarul este dator să ţină totdeauna băuturi sănătoase şi de bună calitate şi să le păstreze astfel încât să nu se strice. Pentru păstrarea vinului şi a berei, orice cârciumar va trebui să aibă o pivniţă răcoroasă, care să le apere de corupere în timpul căldurilor. Producerea şi vânzarea ţuicei artificiale, provenind din altceva decât din prune, este cu totul interzisă.

Art. 30 – Cârciumarii nu vor da de băut în cârciumă copiilor mai tineri de 16 ani (…).

Art. 33 – Oricine fiind beat se va gâl­cevi, se va deda la neorândueli de orice fel, sau va cădea în drum, va fi pedep­sit cu o amendă dela 2 lei la 20 lei(…). Deodată cu această a treia condamnare, judecătorul de ocol va înscrie numele condamnatului pe o listă zisă a beţivilor, ce se va ţine la toate primăriile. Această listă se afişează în toate cârciumele comunale.”

ACTUALIZARE: Cu Dan Mihăescu s-a mai stins un zâmbet


Am urmărit, din curiozitate (un mic exerciţiu de masochism spiritual) principalele canale de ştiri. Dan Mihăescu? Un absent! Mare, dar absent… Cel puţin până la ora asta (18.40), supoziţia maestrului că decesul său va fi “un lung prilej de bârfe şi de ipoteze” s-a dovedit a fi falsă.

La urma urmei, ce poţi bârfi despre magistrul râsului? A lăsat averi în urmă care să poată fi disputate? A avut copii legitimi, sau nu? Şi-a trăit anii senectuţii cu vreo pupăză mondenă? Tare sunt curios dacă măcar în zilele ce vor urma s-o găsi vreo televiziune care să prezinte viaţa sa în mod decent: unde s-a născut, cine au fost părinţii, unde şi-a făcut studiile, ce operă a lăsat în urmă, care au fost momentele de glorie ale marilor actori semnate de Dan Mihăescu, unde va fi înmormântat. “Nimicuri” din astea… Poate în urma acestor restituiri de memorie i se va găsi vreun loc şi în manualele de istorie (la capitolul cultura contemporană), sau/şi în cele de literatură, alături de scriitorii de satiră şi umor. Asta dacă va avea loc între personaje gen Esca. În ţara în care artiştii care creează texte sunt ignoraţi, iar impostorii care silabisesc de pe prompter sunt veneraţi, e posibil ca locul lui Dan Mihăescu să fie ocupat deocamdată…

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog