De strajă la graniţa de est a latinităţii


Acest material a apărut în cel mai recent (nu îmi place să spun „ultimul”) număr al revistei „România pitorească”. Este scris de către Alecu Reniţă, director al revistei „Natura” din Chişinău. În opinia mea, Alecu Reniţă este cel mai valoros jurnalist de mediu şi de turism pe care îl avem la ora actuala în întreg spaţiul românesc. Într-o postare ulterioară voi reveni cu o biografie a sa, inclusiv cu episodul disidenţei sale antisovietice şi proromâneşti, care l-a costat câţiva ani de libertate şi care merită să fie cunoscută de cât mai mulţi români, în special de către cei din dreapta Prutului. Textul de mai jos este un episod din ciclul „Iubirea cea dintâi”, care reflectă expediţia ecologică „Nistru – 87” făcută de un grup de jurnalişti basarabeni în 1987 pe fluviul denumit şi graniţa de est a latinităţii. Articolul este o explicaţie pentru cei ce vor să înţeleagă mecanismele secrete ale rezistenţei fiinţei noastre naţionale în Basarabia, în dispreţul opresiunii diabolice exercitată de ocupantul sovietic (rus), constant, timp de peste două sute de ani. Este şi o explicaţie extrem de actuală în contextul relansării expansionismului rus în Ucraina.

 

Nistrul văzut de pe meterezele cetăţii Soroca

 

 

Iubirea cea dintâi (VI)

 

Text de Alecu RENIŢĂ

 

De la Rudi-Arioneşti şi până la Soroca, Nistrul se vrea numai artist şi îşi croieşte drum prin locuri de un pitoresc fără pereche. Apa se zbate printre maluri abrupte care dezgolesc straturi sedimentate de-a lungul a milioane de ani: pereţii verticali, de un gălbui sau alb sclipitor, mai păstrează frământările tectonice, iar grotele săpate la mare înălţime te privesc de sus cu ochiul lor de ciclop. Versanţii care apar după şerpuiturile Nistrului sunt împodobiţi cu ierburi şi flori sălbatice, cu arbori seculari, pomi fructiferi şi bolovani uriaşi desprinşi din stâncile despicate. Văzduhurile sunt proaspete şi încărcate de aromele verii.

Călătoresc ca într-o poveste şi savurez peisaje de o frumuseţe copleşitoare. Pe alocuri, unde malurile înalte strâmtorează fluviul până la fierberea apelor, torentul puternic aruncă vaporaşul, ca pe o jucărie, în apropiere de colţii stâncilor ce se ivesc din spume. O linişte necunoscută, tonifiantă, pune stăpânire pe mine şi mă curăţă de orice spaimă legată de vreo eventuală coliziune a vaporaşului. Mă simt nespus de bine şi de liber. Surâd, când îmi amintesc că  în rucsac ascund câţiva ani de puşcărie – e vorba de o carte interzisă de cenzura moscovită şi scrisă de Nicolae Iorga în anul 1905, în drumeţia sa prin Basarabia. Cu tot riscul, am luat-o cu mine pentru a confrunta descrierile de atunci cu realităţile de astăzi.

O amintire tulburătoare mă leagă de stăpânul cărţii, pe care l-am întâlnit cu nouă ani în urmă, la Soroca. Eram într-o deplasare, pe la început de mai şi mă duceam, noaptea târziu, spre hotel: trecuse de miezul nopţii, când, pe o stradă parfumată de pomii în floare, lângă o clădire luminată de un felinar, un bătrânel care se odihnea pe un scaun în faţa uşii de la intrare, un paznic de la o întreprindere sovietică, m-a întrebat dacă am ceas şi dacă sunt din Soroca. Nea Dumitru, că aşa îi zicea paznicului de 77 de ani din Ocolina, un sat din coasta oraşului, m-a luat la întrebări ca să-şi ardă orele din serviciul de noapte. Încercam să respect „protocolul”, fiindcă nea Dumitru era cam de o vârstă nu cu tatăl, ci cu bunelul meu. Cam peste un sfert de oră, după ce a început să mă testeze câtă şi ce fel de istorie cunosc, m-a înţepat rău de tot şi m-a pus la încercare:

– Tu, sau toţi cei de o samă cu tine, măcar ştiţi pe ce pământ locuiţi?

L-am rugat să-şi formuleze întrebarea mai clar. Nea Dumitru s-a uitat în ochii mei luminaţi de felinarul din stradă şi mi-a aruncat:

– Tu măcar ştii al cui e acest pământ?

I-am răspuns imediat, fără nici o îndoială:

– Al României!

Să-l fi imortalizat cineva pe peliculă în acea clipă pe nea Dumitru, ar fi văzut un chip luminat de nimb, un bătrânel care, spre surprinderea mea, a sărit, m-a îmbrăţişat  şi m-a strâns tare la pieptul lui. Probabil că lăcrima, sau plângea, fiindcă m-a slobozit din braţele lui de-abia peste vreo două minute. Nea Dumitru se transformase din paznic sovietic în alt om, unul cald şi plin de omenie.

– Te rog, hai până la mine acasă, vreau să-ţi dau ceva.

Era cam două şi ceva de noapte. Nici vorbă, am acceptat invitaţia. Nea Dumitru a lăsat pe seama lui „Brejnev” paza, a deschis poarta de la întreprindere şi m-a rugat să scot în stradă o rablă de motocicletă „Minsk”. Fără să mă întrebe dacă o pot conduce, mi-a dat cheia şi a ordonat:

– Mergem la mine acasă, la Ocolina.

Şi după ce am pornit motorul, a urcat pe scaunul din spatele motociclistului. Peste un sfert de oră, nea Dumitru, cu o lanternă în mână, rupea păiengenişul din podul casei părinteşti şi îmi deschidea o ladă lungă plină cu tot felul de cărţi… româneşti. Atunci, în primăvara anului 1978, la marginea imperiului rusesc, în satul Ocolina din ţinutul Soroca, pe la trei de noapte, doi basarabeni, unul de 77 de ani şi altul de 24 ani, încălcând legea sovietică, transmiteau de la cel mai în vârstă spre cel mai tânăr, sufletul României neînvinse. În acea noapte de neuitat, nea Dumitru m-a făcut cel mai bogat tânăr din Basarabia în cărţi vechi de la Nicolae Iorga, la „Dezrobirea Basarabiei” (1942) şi până la Ion Nistor şi Ştefan Ciobanu. La urmă, m-a înnobilat definitiv, când, de sub o grindă, a extras un fel de sul, din care a scos un… tricolor militar românesc! La lumina lanternei, l-a desfăcut, l-am sărutat pe rând şi ne-am simţit în podul casei din Ocolina, nu în imperiu, ci în Patria noastră adevărată – România.

Tresar. Simt că cineva mă zgâlţie de mână. E Roman Didula din Lvov. E încântat de tot ce vede şi îmi spune că avem un pământ blagoslovit de Dumnezeu. Cu învoirea căpitanului, trecem pe „botul” vaporaşului şi lăsăm vântul să ne mângâie. Împreună, privim cu nesaţ peisajele. La Cremenciuc, ochiul ne este furat de configuraţia unei movile uriaşe numită de localnici „Casca”, iar în aval curentul vijelios ne poartă prin rezervaţia „Holoşniţa” ce sfârşeşte în „Poarta dracului”, loc plin de vârtejuri iuţi şi bulboane hapsâne. Pe timpuri, aici, pe malul drept, între Holoşniţa şi Cureşniţa se aflau o mulţime de mori de apă, care au fost distruse în toiul colectivizării. Bărbaţii de prin partea locului sunt nalţi, zdraveni şi semeţi ca nişte arcaşi de-ai lui Ştefan. Femeile au scântei în ochi, spală rufele în râu şi ne privesc pe sub broboadă. De pe malul stâng, ucrainean, de la înălţimi ameţitoare, s-au prăbuşit pietroaie ce învolbură apă şi complică navigaţia. Trecem de pădurile seculare de la Iorjniţa şi intrăm pe moşia Cosăuţilor. Căpitanul Tatarciuc ne roagă să fimi calmi: pragurile de la Cosăuţi ne zdruncină şi ne mână pe un şenal întortocheat şi înspumat. Deşi aruncate în aer încă în secolul trecut, la scăderea nivelului apei, pragurile de la Cosăuţi fac adeseori imposibilă navigaţia. După praguri, Nistrul se linişteşte şi trece printre dealuri blajine, furişându-se spre cetatea Sorocii, care se deschide brusc de la un cot al Lihărăucei  şi te urmăreşte până dincolo de Podul lui Bechir. Oraşul aşezat pe trepte de amfiteatru adună în chipul său dăinuiri de secole ale pârcălabilor şi arcaşilor lui Ştefan. Ne apropiem de cetate şi aud din cartea ascunsă vocea plină de bucurie a lui Iorga:

– „Sorocă, cuibul vultanilor neamului meu, Nistru, apă sfinţită cu atâta sânge care e întocmai ca acel ce mă însufleţeşte acum, Sorocă şi Nistru, am trăit să vă văd”…

Pământul Sorocii…Câtă istorie şi respiraţie dacică şi latină descoperi în fiecare piatră de hotar, pe orice vatră de sat, în portul băştinaşilor şi în felul lor de a fi. Strâmtoraţi de timpurile potrivnice şi de valurile de năvălitori, sorocenii şi-au înţeles rostul lor în această parte de ţară, au deprins meşteşugul de a se înfrăţi cu Nistrul şi de a-şi lega destinul odată şi pentru totdeauna cu fluviul căruia i-a fost hărăzit să fie frontiera de est a latinităţii şi civilizaţiei europene. Mândri de pitorescul peisajului care le îndulceşte existenţa, de semeţia fluviului ce adăposteşte vatra multor localităţi de răzeşi, de cetatea medievală înălţată de Petru Rareş, de sângele strămoşilor dat danie pentru independenţa ţării, sorocenii stând pavăză de secole pe Nistru s-au contopit cu pământul şi apele pe care le iubesc din pruncie şi până la trecerea în nefiinţă. Este acea iubire tainică şi mistică care i-a înnebunit pe străini în strădaniile lor de asimilare a Basarabiei. După ce atingi pietrele cetăţii de la Soroca şi schimbi o vorbă cu un băştinaş ca nea Dumitru, pricepi de ce nimeni şi niciodată nu va izbuti să ne smulgă de pe aceste pământuri de totdeauna şi pentru vecie ale noastre.

 

Nistrul la Socola

Nistrul la Socola

Advertisements

Salvaţi codrii Basarabiei!


 

În R. Moldova pădurile sunt considerate chiar în Constituţie ca patrimoniu naţional aflat exclusiv în proprietatea statului, fiind interzisă vânzarea lor şi schimbarea destinaţiei. Ecologiştii basarabeni care activează fie în instituţiile de profil ale statului, fie în ONG-uri, între care Mişcarea Ecologistă din Moldova este cea mai importantă, fac de câteva decenii un efort susţinut de refacere şi de extindere a Fondului Forestier Naţional. În ciuda acestor fapte, în ciuda faptului că R. Moldova a ajuns cel mai despădurit stat al Europei, urmaşii mentalităţilor sovietice de exploatare iresponsabilă, prin secătuire, a coloniilor imperiului, au găsit un subterfugiu prin care pot continua secerarea resturilor de pădure, prin eludarea Constituţiei. Codrii Basarabiei (ce a mai rămas din ei) sunt în pericol!

Bunicul meu, Simion Teriş, s-a născut şi a copilărit într-un sat din mijlocul Codrilor Orheiului. Tatăl lui, Andrei Teriş, era pădurar acolo. Îmi aduc aminte cum îmi povestea bunicul cât blestema tatăl lui fosta administraţie ţaristă care secera pădurile cu aceeaşi lipsă de responsabilitate şi cu aceeaşi lăcomie ca şi criminalii de azi. Mă gândesc ce ar fi zis străbunicul văzând crimele de azi, comise de astă dată de pământeni, nu de străini. Este greu de înţeles cum poate cineva care pretinde că îşi iubeşte ţara să anuleze accesul propriilor săi urmaşi la averea naţională.

Alarmaţi de situaţia creată în Fondul Forestier al R. Moldova, zeci de oameni de ştiinţă, reprezentanţi ai societăţii civile, au expediat un Apel către Prim Ministrul Iurie Leancă. Toţi doritorii de a se alătura cauzei de salvare a pădurilor R. Moldova, sunt invitaţi să se alăture semnatarilor Apelului pe pagina de petiţie special creată http://www.petitieonline.net/petitie/apel_pentru_salvarea_fondului_forestier_national_republica_moldova-p09852156.html

Înainte de a semna, informaţi-vă citind articolul de mai jos, publicat în luna februarie a.c., în revista „Natura” din R. Moldova, precum şi textul Apelului către premierul Iurie Leancă.

 

Arendarea pădurilor: desăvârşirea unui dezastru naţional

Căsăpite sistematic, din ce în ce mai rare, din ce în ce mai secătuite de şansa regenerării, pădurile Moldovei nu mai pot hrăni azi decât pofta de înavuţire a unui grup restrâns de pretinşi oameni de afaceri. Ei sunt cei care se străduie să definitiveze crima începută în 1812, prin secerarea fără milă a bătrânilor codri dintre Prut şi Nistru. Codrii Tighinei au dispărut, la fel ca şi cei care îmbrăcau nordul R. Moldova de azi. Cei ai Tigheciului, care acopereau cândva sudul Basarabiei s-au restrâns la un petec de pădure între satele Lărguţa şi Capaclia, din raionul Cantemir de azi. Din Codrii Orheiului şi ai Lăpuşnei nu a mai rămas decât amintirea măreţiei de odinioară.

Text: Simion Selişteanu

Foto: www.ecopresa.md

Mergând cu maşina pe şoselele R. Moldova, un necunoscător ar putea fi păcălit uşor că falnicii codrii ai Basarabiei încă există, că mai este posibilă refacerea lor. La fel de lesne poate fi amăgit şi cel care are timp să creadă mincinoasele statistici oficiale întocmite exact de cei care au ordonat, sau executat, ciopârţirea resturilor de păduri. Dar cine are elementara curiozitate să meargă câteva sute de metri în spatele arborilor „afişaţi” la şosea, va descoperi imaginea apocaliptică a hectarelor răşluite fără nici o noimă pe înţelesul oamenilor normali. Văzută de sus, imaginea R. Moldova arată exact precum capul unui bolnav de cancer supus chimioterapiei: câteva smocuri de pădure risipite peste un teritoriu din ce în ce mai gol, mai sărac, mai trist.

Oamenii aduşi în pragul sărăciei au migrat spre ţări cu o autentică economie durabilă, acolo unde evaziunea este un accident, nu o regulă. Dar fauna, păsările şi animalele, văduvite de siguranţa pe care le-o ofereau pădurile, ele unde să plece? Se sting pur şi simplu… Îi pasă cuiva într-adevăr ce vom lăsa generaţiilor de după noi? Păduri de vile tip castel, pajişti de betoane lipsite de fertilitate? În prezent, Fondul forestier național al R. Moldova constituie 12,7% din teritoriu. Dar şi din acest procent, numai 5% sunt păduri sănătoase, capabile să asigure regenerarea genetică.

Radiografia unui atentat la securitatea naţională

Dezastrul a început în 1812, odată cu ocuparea Basarabiei de către Imperiul Ţarist. Dacă în acel an pădurile acopereau 30% din teritoriul dintre Prut şi Nistru, după numai un secol, în 1918, ele nu mai reprezentau decât 6%. Cei 22 de ani de administraţie românască ce au urmat nu au reuşit să şteargă urmele măcelului. Apoi, viziunea sovietică şi-a spus iar cuvântul, R. Moldova ajungând în scurt timp cea mai despădurită rebublică din fosta URSS şi chiar şi din Europa.

Construcţii temporare în pădurile arendate

Construcţii temporare în pădurile arendate

În fine, în 1990, primul Parlament al R. Moldova a trecut pădurile în categoria problemelor de interes naţional, iar prin Constituţia din 1994, ele au devenit un bun al poporului – ATENŢIE! –, fără drept de privatizare. În primul deceniu de Independenţă s-a creat cadrul juridic naţional necesar extinderii ariilor protejate de stat şi suprafeţelor împădurite. Se urmărea inclusiv reîntoarcerea în ecosistemele silvice a speciilor autohtone. Dar tot atunci a început şi lupta cu mafia de sorginte comunistă, obişnuită să secătuiască acest pământ, pentru orice câştig al lor personal, dar şi cu orice risc pentru securitatea mediului şi a populaţiei.

Apogeul acestei lupte a fost atins în perioada dictaturii lui Voronin, când au apărut reţele şi clanuri organizate pentru a stoarce câştiguri ilicite din bogăţiile naturale ale ţării. În scurt timp, pădurile au fost transformate, într-o sursă de profit uriaş pentru unii demnitari, prin jaf, prin vânători „regale” de tip „Pădurea Domnească”, prin distracţii şi orgii cât mai departe de văzul oamenilor. În timpul şefiei lui An. Popuşoi, prestigiul domeniului a cunoscut o prăbuşire fără precedent. Cei mai profesionişti silvicultori au fost alungaţi, sau reduşi la tăcere. În funcţii de decizie au fost promovaţi indivizi lipsiţi de pregătirea profesională corespunzătoare, aleşi doar pe criteriul apartenenţei la partidul comunist şi al obedienţei faţă de stăpânii politici. Scopul a fost cel de a crea o reţea de colectare la negru a banilor.

Sarma ghimpata si garduri care protejeaza constructiile din padurile arendate

Sarma ghimpata si garduri care protejeaza constructiile din padurile arendate

Astfel, conform mărturiilor mai multor victime cărora li s-a impus să adune bani pentru „nacialnici”, din tăierea pădurilor, arată că anual, la centru, se aduceau 25-40 de milioane de lei. Evident că şi cei de „jos” îşi luau partea lor tot din contul tăierii şi distrugerii pădurilor. Beneiciari ai jafului au fost şi mai mulţi euromilionari, politicieni, miniştri, procurori, judecători, poliţişti, demnitari etc. În schimbul lemnului necesar construcţiei palatelor lor, ei asigurau derularea nestingherită a crimei şi garantau neaplicarea legii. Sistemul creat atunci a corupt atât de mult structurile de protecţie a pădurilor, încât el funcţionează şi azi. În 2009, regimul politic s-a schimbat „la vârf”, dar pofta de averi ilicite a rămas nealterată la nivelul eşaloanelor de mai jos.

Toate aceste crime, oricât de grave, poate ar mai fi putut fi reparate. Dar autorii lor, presimţind pierderea puterii, şi-au luat cea mai perversă măsură pentru a se asigura că în urma lor nu va mai rămânea nimic. Astfel, tumora profitorilor înfiptă în resturile de pădure a reuşit să elaboreze cea mai perfidă schemă de adjudecare a întregului Fond Forestier Naţional, prin ocolirea a însăşi Constituţiei R. Moldova. În vremea lui Vasile Tarlev, au promovat, prin Hotărârea de Guvern 187/2008, un Regulament privind arenda fondului forestier, prin care au promovat privatizarea pădurilor – altfel ilegală – camuflând-o sub numele de „arendă pe 49 de ani”. Nici măcar nu s-au obosit să îşi ascundă intenţiile. Anatol Popuşoi îndemna „afaceriştii” de ocazie: „luaţi în arendă cât mai multe păduri, că pe urmă o să le privatizaţi!”. La fel, cazul pădurii „Ţiganca”, de lângă Trebujeni, cu implicarea ex-preşedintelui Voronin, vorbeşte de la sine. În scurt timp, din Fondul Forestier Naţional, sub masca arendei, au fost înstrăinate peste 11500 de hectare. Şi asta chiar contrar propriului lor Regulament, care afişa, de faţadă, unele măsuri de protecţie a patrimoniului silvic. Politicieni, funcţionari guvernamentali, oameni de afaceri, oameni ai jusiției, și-au luat terenuri, arendîndu-le în prima fază și au ridicat pe ele edificii contrar prevederilor legale.

La vânătoare de responsabili

În prezent, toate pădurile din preajma capitalei, a orașelor, a centrelor raionale, a drumurilor internaționale sunt date în arendă. De regulă, terenurile mari sunt revândute de trei-patru ori unor diferiţi cumpărători, la prețuri ce ajung să depășească de sute de ori costul inițial de arendă. Simple calcule ne arată că cele mai mari suprafeţe de pădure au fost date în arendă de către întreprinderile silvice Chişinău – peste 3000 ha, Orhei –peste 27 mii ha, Tighina – peste o mie ha, Bălţi – peste 700 ha, Străşeni – peste 700 ha. Cele mai mici suprafeţe de pădure au fost date în arendă de către întreprinderile silvice Hânceşti – 0,1 ha, Şoldăneşti – 1,1 ha, Silva-Sud – 20,5 ha, Cahul – 21 ha.

Nu mai reluăm acum toate dezvăluirile făcute în presă despre aceste abuzuri incalificabile. Ele au revoltat populaţia şi, nu o dată, au generat proteste. Degeaba! Tupeul şi goana după averi au orbit şi au asurzit responsabilii. Şi ar fi atât de simplu ca ei să audă şi ca vinovaţii să şi plătească! Dar cine sunt aceştia? După tăcerea care domneşte în jurul subiectului, se pare că avem o crimă (pe care toată lumea o vede) fără autori, deşi toată lumea îi ştie. În cazul decimării Fondului Forestier Naţional, este valabilă vorba bătrânească „nu ştie bărbatul ce ştie tot satul!”.

Sute de metri de gard la mijloc de pădure

Sute de metri de gard la mijloc de pădure

Oficial, factorii de decizie sunt unanim de acord că pădurile Republicii Moldova reprezintă un ansamblu principal de elemente, care asigură echilibrul ecologic. Din aceste considerente, teoretic, ele sunt declarate integral ca fiind obiective naturale de gradul I, cu funcții exclusive de protecție. Problema conservării și dezvoltării durabile a pădurilor existente, precum și a extinderii terenurilor silvice prin împădurirea de noi suprafețe (trerenuri degradate, inapte pentru agricultură) sunt probleme de interes național. Dar şi asta, tot doar în teorie. În practică, pădurile au ajuns exclusiv de interes particular. Mai exact, al unor anumiţi particulari.

Statisticile oficiale indicau în 2012 că, din totalul terenurilor acoperite cu păduri, 87,2% s-ar afla în proprietatea statului, 12,2% sunt deținute de primării și alte 0,6% de proprietari privați (situația la 1 ianuarie 2012). Responsabilii de administrarea, gestionarea și paza pădurilor de stat ar fi cele 16 întreprinderi silvice, 4 silvio-cinegetice şi cele 80 de ocoale silvice cu 1082 de pădurari.

În realitate, prin adoptarea Regulamentului-drujbă strecurat de guvernarea comunistă, călcând în picioare Constituţia şi toate legile de până atunci, suprafaţa privatizată ilegal, sub masca arendei pe 49 de ani, a crescut dramatic şi incontrolabil. Culmea este că responsabilii de dezastru sunt exact aceiaşi cu cei numiţi să apere destinul pădurii din R. Moldova, mai exact responsabilii din Agenţia „Moldsilva”. Unii prin acţiuni directe, alţii prin inactivitate. Ceilalţi – parlamentari, oficiali guvernamentali, judecători ş.a. – sunt complici, de asemenea, prin acţiuni directe, sau prin atitudine pasivă.

Soluţii încă există, dacă există şi voinţă

 

Cu tot dramatismul situaţiei, există încă soluţii care ar putea remedia pe un termen mediu şi lung răul deja comis. Ele sunt simple, trebuie doar voinţa de a le aplica şi de a demonstra că actualii guvernanţi se delimitează irevocabil şi prin fapte concrete, nu doar prin declaraţii, de mentalităţile nocivei oligarhii comuniste.

Paşii prioritari sunt: abrogarea Regulamentului 187/2008 privind arendarea pădurilor, alcătuirea unor comisii guvernamentale pentru evaluarea şi monitorizarea contractelor deja încheiate, precum şi anularea celor care se demonstrează a fi fost încălcate. De abia după aceea putem vorbi despre restructurarea Agenţiei „Moldsilva”, despre strategii de replantare, despre impunerea unui sistem eficient de prevenire a tăierilor ilegale.

APEL

pentru salvarea Fondului Forestier naţional

 

În atenţia Primului ministru, dl. Iurie Leanca

 

Stimate domnule Prim ministru,

Prin prezentul demers, subsemnații, reprezentanți ai oamenilor de știință, ai

profesioniștilor din silvicultură, precum și ai societății civile din R. Moldova, vă supunem atenției prezentul Apel pentru salvarea a ceea ce a mai rămas din Fondul Forestier Național.

Revenim în faţa dumneavoastră cu această problemă de maxim interes public, deoarece în urma analizării evoluţiei situaţiei pădurilor din R. Moldova în ultimele trei decenii, constatăm o continuă degradare a acestora, în pofida tuturor eforturilor de redresare depuse de comunitatea ecologistă, științifică și profesională.

Astfel, în ciuda faptului că în 1990, primul Parlament al R.Moldova a plasat pădurile în categoria problemelor de interes naţional, iar prin Constituţia din 1994 ele au devenit un bun al poporului, fără drept de privatizare, în prezent au fost nu doar reluate, ci chiar accentuate, tentativele de ocolire a legii fundamentale și a altora, în scopul de a elimina prin exploatări necontrolate și puţinele păduri rămase. În spatele acestor acţiuni iresponsabile se află un grup de pretinși oameni de afaceri – în realitate, un grup de interese conectat la economia subterană – ale căror acţiuni reprezintă un foarte periculos atentat la securitatea naţională. Afirmăm aceasta pentru că, la nivelul macroeconomic, atunci când reprezentanţii acestor grupuri oferă sute de mii de euro, bani la negru, pentru a arenda suprafeţe considerabile de pădure ( a se vedea materialele publicate în „Ziarul de Gardă”, revista „Natura” etc.), este evident că vor face tot posibilul de a-și recupera în cel mai scurt timp aceste sume, plus profitul scontat. Odată înfipt acest virus al corupţiei, efectele se propagă în lanţ, la toate eșaloanele factorilor de decizie, generând așteptări financiare enorme în raport și cu legile, dar și cu posibilităţile unui Fond Forestier din ce în ce mai redus. Efectele imediate sunt o evaziune fiscală de proporţii produsă în detrimentul consolidării bugetului public naţional și întărirea economiei subterane. Pe termen mediu și lung, efectul este degradarea stării de sănătate a întregii populaţii, prin degradarea calităţii mediului și prin afectarea celorlalte componente ale ecosistemelor naţionale.

Domnule Prim ministru,

Surprinzător și alarmant este că autorităţile publice centrale continuă să rămână pasive, deși ceea ce semnalăm și acum a mai făcut obiectul unor demersuri anterioare. Astfel, vă reamintim că anul trecut, în data de 11 noiembrie, Consiliul Suprem de Securitate a dezbătut mai multe probleme care ţin de asigurarea securităţii ecologice a R. Moldova (http://presedinte.md/rom/css-comunicate-de-presa/consiliul-supremde-securitate-a-luat-in-dezbatere-asigurareasecuritatii-ecologice). Discuţiile de atunci au avut loc în baza rapoartelor prezentate de Gheorghe Şalaru, ministrul Mediului, de Alecu Reniță, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova și de Ion Guceac, secretar științific general al Academiei de Ştiințe a Moldovei. Vă reamintim că acea şedinţă s-a încheiat prin adoptarea Deciziei Consiliului Suprem de Securitate nr. 01/1-02-06. Cu toate acestea, până acum nu s-a pus nimic concret în practică, Regulamentul de dare în arendă nu a fost abrogat, iar dezastrul din Fondul Forestier Naţional continuă.

Nu o să reluăm aici argumentaţia deja știută, de ordin istoric. Rezumând, doar reamintim că măcelul pădurilor basarabene a început în secolul XIX și a continuat în perioada sovieto-comunistă, când R.Moldova a ajuns să deţină cel mai mic procent de împădurire din fosta URSS și Europa. Apogeul a fost atins în perioada dictaturii lui Voronin, când au apărut reţele și clanuri organizate pentru a stoarce câștiguri ilicite din bogăţiile naturale ale ţării. Este vorba despre crearea unei reţele de colectare la negru a banilor, reţea care continuă și azi să acţioneze. În lipsa unei voinţe manifestată ferm de actualele autorităţi de a destructura această reţea, Constituţia și toate legile în vigoare au fost încălcate prin promovarea prin Hotărâre de Guvern (V.Tarlev) a unui Regulament situat în mod sfidător mai presus de legea fundamentală a statului. Acest Regulament camuflează privatizarea sub numele de „arendă pe 49 de ani”. În scurt timp, din Fondul Forestier Naţional, sub masca arendei, au fost înstrăinate peste 11.500 de hectare, pe care au apărut case, vile și castele private.

Stimate domnule Prim ministru,

Împreună cu alţi oameni de bună credinţă am crezut şi noi că după aprilie 2009 se va face dreptate şi pădurilor noastre, şi silvicultorilor onești. Au trecut mai bine de 4 ani de când a fost destituit An. Popușoi, unul din artizanii acelui fatal Regulament, dar modelul construit de el în Fondul Forestier Naţional, din păcate, nu a fost demolat. Dimpotrivă, schemele moștenite au cunoscut o modernizare și diversificare, atrăgând în activităţi distructive, frauduloase, zeci și sute de persoane. Situaţia reală este deja intolerabil de gravă, iar tergiversarea abrogării acestui Regulament poate crea suspiciuni de complicitate în rândul populaţiei care și așa este revoltată de înstrăinarea pădurilor statului.

De aceea, pentru a pune în practică Decizia Consiliului Suprem de Securitate, din 11 noiembrie 2013, considerăm că este imperios necesară

adoptarea urgentă a următoarelor măsuri:

1. Anularea, prin abrogare, a Regulamentului privind arenda fondului forestier (HG nr.187 din 20.02.2008), Regulament prin care se produce de

fapt, contrar Constituţiei, privatizarea pădurilor;

2. Formarea unei comisii guvernamentale, cu participarea reprezentanţilor societăţii civile, organizaţiilor ecologice și academice, care să facă pe teren o evaluare a tuturor contractelor de arendă și a respectării prevederilor contractuale;

3. Crearea unui grup de experţi independenţi pentru evaluarea stării reale din Fondul Forestier Naţional și pentru reformarea Agenţiei „Moldsilva”.

Domnule Prim ministru, în numele generaţiilor de azi, dar și ale celor ce vor urma, vă rugăm, în conformitate cu prevederile Constituţiei, să determinaţi restiturea pădurilor poporului căruia îi aparţin de drept!

Cu respect, semnatari:

Alexei Palancean, doctor, inginer silvic, academician ASAS; Alecu Reniţă, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova, semnatar al Declaraţiei de Independenţă a R.Moldova; Andrei Dumbrăveanu, conf. universitar, doctor, președintele ONG-ului „Ave Natura”; Vasile Mahu, inginer silvic, ex-director general Agenţia „Moldsilva”; Mihai Cimpoi, academician; Andrei Timuş, Om Emerit din R.Moldova, Laureat al Premiului de Stat, membru corespondent; Leonid Voloşciuc, doctor habilitat; Vasile Bahnaru, doctor habilitat; Gheorghe Postolache, doctor habilitat, profesor; Valentin Codreanu, doctor habilitat, profesor cercetător; Ana Ştefîrţa, doctor habilitat, profesor cercetător; Ion Comanici, doctor habilitat, profesor universitar; Valentina Ţîmbalî, doctor, şef de laborator, AŞM; Lilia Chisnicean, doctor, şef de laborator, AŞM; Nina Ciorchina, doctor, şef de laborator, AŞM; Tatiana Sârbu, doctor, şef de laborator, AŞM; Victor Juc, doctor habilitat, profesor cercetător, AŞM; Vasile Şoimaru, doctor habilitat, Valentin Bobeică, doctor habilitat, Alexandru Buruian, doctor habilitat în drept, profesor universitar; Victor Moraru, doctor habilitat, profesor universitar; Vasile Spinei, ex-deputat în Parlamentul R.Moldova, preşedintele Centrului „Acces Info”, profesor universitar; Eugen Alexandrov, doctor, secretar ştiinţific al Institutului de Botanică, AŞM; InaVoineac, doctor în biologie; Alexandru Mîrza, doctorand-cercetător ştiinţific; Vasile Bucaţel, doctor, şef de laborator, AŞM; Ion Roşca, doctor în biologie; Iurie Caraman, doctor cercetător conferenţiar, AŞM; Serafim Isac, doctor conferenţiar universitar, USM; Iosif Cobzac, doctor în sociologie; Gheorghe Călcâi, doctor în filologie; Angela Mocanu, doctor în sociologie, AŞM; Tatiana Maimescu, lab.superior, AŞM; Valeriu Mândru, AŞM; Ion Rusandu, doctor în filosofie; Tudor Osoianu, doctor în drept; PantelimonVarzari, doctor în filologie, AŞM; Violeta Tipa, doctor; Dumitru Olărescu, doctor în studiul artelor, Maestru emerit în arte, Vicepreşedinte al Uniunii Cineaştilor; Galaction Verebceanu, doctor, AŞM; Mariana Marcu, drd. Lector; Petru Bogatu, jurnalist, scriitor, lector superior, USM; Vasile Andrieş, doctor în ştiinţe politice, lector superior, USM; Valentin Dorogan, doctor în filologie, conferenţiar, director al Departamentului Comunicare şi Teoria Informării, USM; Nicolai Garagulea, inginer; Angela Chiriac, şef laborator, lector, USM; Olga Bîrlădeanu, metodist, USM; Dumitru Dodu, doctor conferenţiar, USM; Valentin Arapu, lector, USM; Andrei Corobcean, lector, USM; Gheorghe Palade, doctor conferenţiar, USM; Ion Eremia, doctor habilitat, profesor universitar, USM; Ion Niculiţă, doctor habilitat, profesor universitar; Sergiu Matveev, doctor conferenţiar, USM; Rodica Ursu, doctor conferenţiar universitar, USM; Igor Bercu, lector superior universitar; Dumitru Ţurcanu, doctor conferenţiar universitar; Victor Mocanu, doctor conferenţiar cercetător.

Chisinau, 3 februarie 2014

O istorie confiscată restituită prin imagini


În perioada 28 noiembrie – 10 decembrie 2013, Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti a găzduit Expoziţia de Artă Fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”, care a reunit peste 100 de lucrări semnate de Alecu Reniţă şi Lucian Reniţă (Chişinău).

Expoziţia este o iniţiativă a revistei „Natura” şi reconstruieşte prin imagini artistice parcursul sinuos al destinului Basarabiei, alternând între extaz şi agonie, de la Moldova voievodală la Moldova europeană.

 Demersul artistic iniţiat de către revista „Natura” poartă o puternică încărcătură simbolică, el fiind lansat în contextul sărbătoririi a 95 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor, de la 1 Decembrie 1918, al recentei semnări a Acordului de Asociere a R. Moldova la UE şi al declarării limbii române ca limbă de stat oficială în R. Moldova.

La inaugurarea expoziţiei, în prezenţa unei numeroase asistenţe, au participat şi personalităţi din mediul artistic, politic, din mass media, oameni de afaceri, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti.

Miracolul rezistenţei prin cultură

Fotografiile care alcătuiesc Expoziţia „Eşti floare de dor, Basarabie!” reuşesc să recompună o carte de istorie încă nescrisă, dar trăită zi de zi de fiecare basarabean. Este povestea unui pământ şi al oamenilor săi care au rezistat la peste un secol şi jumătate de ocupaţie prin retragerea în cetăţile-simbol ale spiritului basarabean: Pământul, Satul, Casa părintească, Familia, Neamul, Limba maternă şi Credinţa. Toate acestea au fost căutate de cei doi autori, Alecu şi Lucian Reniţă, prin peisaje şi locuri care reprezintă Basarabia adevărată: Basarabia Românească.

Fiecare dintre cele peste 100 de imagini expuse redă şi un peisaj de suflet, dar reconstituie şi câte o filă de istorie arestată de ideologia vechiului regim. Privită în ansamblu, întreaga expoziţie este o carte în care istoria se derulează prin imagini, transmiţând în egală măsură informaţie şi stare de spirit.

Dincolo de mesajele transmise de fiecare fotografie, privită ca un act artistic în sine, întreaga expoziţie mai poartă un mesaj greu de înţeles, poate, în special de către vizitatorii din dreapta Prutului. Este vorba despre miracolul rezistenţei basarabene exprimată prin transmiterea memoriei colective cu ajutorul mijloacelor artistice, la nivel individual, în fiecare familie în care identitatea naţională nu a putut fi anulată în anii de ocupaţie. Mai exact, stările de spirit transmise prin fotografiile semnate de Alecu Reniţă, tatăl, le regăsim şi în cele semnate de Lucian Reniţă, fiul. Le regăsim nu numai nealterate, dar chiar, pe alocuri, ele sunt îmbogăţite de o sensibilitate eliberată de suferinţa de a trăi la tine Acasă cu obligaţia de a-ţi nega rădăcinile. Dacă Alecu Reniţă a surprins povestea generaţiei opresate, Lucian Reniţă redă povestea generaţiei eliberate.

Triptic basarabean. Ruptura din 1812.

Triptic basarabean. Ruptura din 1812.

De altfel, cu ocazia inaugurării, Mircea Druc, fost prim ministru al R. Moldova, a spus: „Alecu Reniţă a intrat în istorie ca unul din liderii de frunte ai Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia. Acum 27 de ani, când l-am descoperit, era acelaşi unionist convins ca şi în ziua de astăzi, numai că, atunci, în Uniunea Sovietică, ţi se lua capul dacă afirmai că eşti român şi că Basarabia e românească. Alecu Reniţă a cunoscut ce înseamnă teroarea sovietică, a fost persecutat şi a suferit prigoana comunistă pentru convingerile sale româneşti. Nu a făcut niciodată un titlu de glorie din persecuţiile pe care le-a suferit, nu a cerut distincţii sau certificat de disident sovietic. Pur şi simplu şi-a făcut datoria faţă de pământul Basarabiei, faţă de milioanele de români din teritoriile ocupate, faţă de tot neamul românesc fără să aibă un alt interes decât reîntregirea României”.

Triptic basarabean. "Eliberare" rusească.

Triptic basarabean. “Eliberare” rusească.

La rândul său, Stejărel Olaru, secretar de stat în MAE, şef al Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni a subliniat dimensiunea naţională a evenimentului: „Ţin să-mi exprim recunoştinţa faţă de opera românească pe care o face dl. Alecu Reniţă de-a lungul anilor, prin revista naţională „Natura” şi acum, prin Expoziţia de Artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”, inaugurată astăzi la Bucureşti.”

„Basarabia adevărată este foarte puţin cunoscută în Ţară. Basarabia adevărată înseamnă Basarabia românească. Am îndrăznit să aduc în capitala Ţării, icoana pământului matern în 105 imagini, adunate de mine şi de fiul meu Lucian, de sus, de la Hotin până la Cetatea Albă. Expoziţia e ca o stiblă de busuioc, de la grinda casei părinteşti: dacă o s-o atingeţi cu văzul, o să simţiţi parfumul suav al Basarabiei neînvinse, a Basarabiei care şi-a păstrat demnitatea românească. În acest palat înălţat în cinstirea ţăranului român, pot să spun cu toată convingerea că Dumnezeu m-a ajutat să rezist, să văd şi să particip la prăbuşirea imperiului răului. Dumnezeu ne va ajuta să prindem, în timpul vieţii, reîntregirea naţiunii române! E nevoie doar să contribuim fiecare, cei peste 30 de milioane de români, la apropierea zilei măreţe, când se va face dreptate istorică şi poporului român” Alecu Reniţă, directorul revistei naţionale „Natura” din Chişinău.

Triptic basarabean. R. Moldova: nici Basarabie, nici Românie...

Triptic basarabean. R. Moldova: nici Basarabie, nici Românie…

Şapte secole concentrate în 100 de imagini

Expoziţia „Eşti floare de dor, Basarabie!” reconstruieşte prin imagini artistice parcursul sinuos al destinului Basarabiei, alternând între extaz şi agonie, de la Moldova voievodală la Moldova europeană. Derularea acestui film este structurată în episoade de un tragism unic, rămase insuficient de cunoscute, din păcate, în întregul spaţiu românesc. Iată de ce expoziţia este un demers artistic pentru înţelegerea şi a trecutului, dar şi a fenomenului basarabean actual, în context european. Drama Basarabiei, presărată cu sânge şi lacrimi timp de 200 de ani, nu a însemnat niciodată resemnare, ci o permanentă luptă şi rezistenţă.

Episoadele debutează cu Moldova voievodală, demnă şi prosperă, care a

devenit, în 1812, o Moldovă sfâşiată. Timp de aproape un secol, administraţia ţaristă a încercat să o dezbrace nu doar de averi, ci şi de identitate. Basarabia ocupată a trăit suferinţe greu de

imaginat, dar nu a îngenuncheat şi nu a acceptat niciodată ocupaţia. Cei mai străluciţi fii ai ei, intelectuali de o rafinată cultură, au menţinut aprinsă flacăra conştiinţei naţionale. Mai mult, unii au susţinut financiar şi conştiinţa

de neam din Transilvania, demonstrând, surprinzător pentru ocupanţi, că izvorul conştiinţei unităţii naţionale a izbucnit exact din această provincie atât de încercată.

Eforturile au fost încununate de victoria Renaşterii din primăvara lui 1918, când Basarabia a revenit în hotarele fireşti ale României Mari. Însă, după numai 22 de ani, în 1940, ambiţiile imperialismului rusesc s-au revărsat din nou asupra Basarabiei. În numai un an de ocupaţie sovietică, fiii Basarabiei au cunoscut genocidul komunist prin asasinate colective şi prin deportări în masă, pentru singura vină de a se fi născut români şi de a fi stăpânii acestui pământ. În 1941, speranţa Renaşterii a revenit odată cu trupele româneşti, dar numai pentru scurt timp. În 1944, Imperiul a reuşit să năvălească iar şi să înfigă sârma ghimpată la Prut pentru încă aproape o jumătate de secol. Mai rău, pentru a pedepsi permanenta revoltă a basarabenilor, a sfâşiat trupul provinciei, trasând graniţe artificiale şi învrăjbind-o cu vecinii. Sudul cu ieşirea la Marea Neagră şi la Delta Dunării a fost trecut în Ucraina, la fel ca şi nordul Bucovinei care până atunci nu cunoscuse virusul roşu. În toată perioada de ocupaţie, din 1944 până în 1991, cu toate represiunile şi cu toată otrava ideologică picurată zi de zi, ceas de ceas, Basarabia tot nu a îngenuncheat. S-a opus cu toate formele de rezistenţă posibile, de la cea cu arma în mână, până la cele pasive. Basarabenii s-au retras în satele devenite cetăţi ale spiritului românesc. Acolo, Credinţa, Familia, Râul şi Codrul au devenit scutul sub care identitatea Basarabiei a rezistat până la Declaraţia de Independenţă a R. Moldova. Şi tot de pe temelia acestor valori a pornit şi lupta care continuă până azi, de eliberare definitivă de sub influenţa răului, până la regăsirea fraţilor în casa comună a Uniunii Europene.

Spicuiri din impresiile vizitatorilor

 

Cu adâncă recunoştinţă pentru Alecu Reniţă şi pentru toţi cei care au făcut posibilă această expoziţie! – Dr. Virgil Ştefan Niţulescu

 

Expoziţia domnilor Alecu şi Lucian Reniţă este un minunat dar de suflet, care merită toată preţuirea, admiraţia şi recunoştinţa noastră. Basarabia este fabulos de frumoasă! (Dar şi încărcată de multă şi adâncă durere şi suferinţă românească). – Ana Maria Ciobanu

Cu minunatele fotografii ne-aţi adus mai aproape de sora noastră Basarabia (trădată, furată mereu) şi ne rugăm lui Dumnezeu să trăim şi Unirea. Am simţit „mirosul de busuioc” de la streaşina casei şi minunatele peisaje care ne-au umplut sufletul de bucurie. Le vom păstra mereu în suflet până la vremea când le vom vizita, sperăm cât mai repede. – Ion Drăghia

 

Vă mulţumim şi imensă admiraţie şi respect! – Alina Traian

Basarabia – sperăm din tot sufletul să vedem pe viu aceste frumoase peisaje. – Petre şi Carmen Filipovici

Mărită Basarabie, frumos te-a mai zugrăvit în fotografie familia Reniţă. Felicitări şi la Unire! – Neculae Juncu

 

Vă mulţumim mult! Această expoziţie trebuie re-re-revăzută – A. Filoreanu

Te iubim Basarabie, sora noastră de suflet! Te iubim, Alecu Reniţă că ne aminteşti frumuseţile ei. Mulţumesc! – Irina Agachi

Eu nu sunt din Basarabia, sunt din Oltenia, dar am vrut să văd un strop din aceste ţinuturi care sunt acum despărţite de noi. Sunt aşa de frumoase aceste peisaje, dar datorează mult dl. Reniţă care a ales extraordinar de profesionist cerul, apa, anotimpurile, mărind frumuseţea acestor locuri. – Amalia Cotelici

Să vă dea Dumnezeu sănătate pentru tot ce aţi reuşit să arătaţi cum este Basarabia. Sunt o basarabeancă de 83 de ani împliniţi şi mă bucur din tot sufletul că am reuşit să văd aşa cum arăta Basarabia când am plecat în anul 1944. Dl. Reniţă, vă rog să veniţi şi cu celelalte tablouri. Cu respect.

T. Loicescu

E frumoasă Basarabia, parcă e ruptă din inima mea. – Petre Podea

Comuniştii în afara legii


Pe 12 iulie, Parlamentul Moldovei a adoptat proiectul de lege care condamnă regimul totalitar comunist şi interzice utilizarea simbolisticii acestuia – secera şi ciocanul.

Legea fost votată „pentru” de 53 de deputa’i din Alianţa pentru Integrare Europeană, în timp ce democratul Chiril Lucinschi şi deputaţii neafiliaţi s-au abţinut de la vot. Noua lege va intra în vigoare pe 1 octombrie.

Legea condamnă regimul comunist totalitar din R.S.S. Moldovenească care a comis crime împotriva umanităţii, de asemenea, acţiunile tuturor oamenilor care au luat parte la săvârşirea crimelor regimului comunist. De asemenea, prin această lege se interzice folosirea simbolurilor comuniste, a secerii şi ciocanului, pe teritoriul Republicii Moldova în scopuri politice şi este interzisă propaganda ideologiei totalitare.

În replică, Partidul Comunist a decis să organizeze, pe 18 iulie, plenara Comitetului Central al PCRM. Rămâne să vedem ce poziţie vor adopta. De dorit ar fi a morcovului, cât mai adânc în pământ. Evident în pământul Maicii Rusii, că pe al nostru l-au otrăvit destul.

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog