Neînfrânt!

“Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,

şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s.

Adevăratele înfrângeri

sunt renunţările la vis.”

Prin experienţele personale de până acum, rezonez întru totul cu aceste versuri ale lui Radu Gyr. Cu altele deloc, dar cu astea da, întru totul.

Ca atare nu mă recunosc înfrânt cât timp nu renunţ la visele mele.

Ştiu să fac reviste şi cărţi. Altceva nu mai ştiu să fac. Iubesc până la viciu cuvântul scris, mai ales pe cel tipărit pe hârtie adevărată. Continui să visez că vor reveni vremurile când oamenii vor redescoperi aroma de hârtie proaspăt tipărită alături de cea a cafelei dimineţilor şi de cea a vinului după-amiezilor şi serilor. Iubesc România, cea Mare, întreagă, cu oameni cu suflet rotund, de pâine. Continui cu încăpăţânare să visez la refacerea ei, deşi zilnic mă refugiez din România reală în Cetatea viselor mele.

Sângerez ori de câte ori trebuie să îmi vând din cărţi ca să mai pot trăi o vreme, sângerez zilnic pentru că nu îmi pot găsi de lucru, sângerez când nu-i pot oferi copilului meu nici măcar un sfert din ce mi-au oferit mie părinţii. Sângerez ori de câte ori văd limba română siluită în ceea ce se pretinde azi a fi presă şi ori de câte ori văd cum scrisul, ca profesie, moare câte un pic în fiecare zi.

Dar nu mă recunosc înfrânt!