Un altfel de CV – Nascut in zodia Vinului


“Desi este nascut la 14 martie 1965, in zodia Pestilor, mediul in care Sergiu Nedelea se simte „acasa”, nu e apa, ci vinul si fabuloasa lui lume. Pentru cei care il cunosc, este evident ca legatura trainica care exista intre vin si somelierul format in mijlocul viilor din Dealu Mare, Prahova, depaseste cadrul restrans al unor obligatii profesionale. Este mai profunda chiar si decat o legatura cu explicatii genetice, desi, in familia sa, este a doua generatie de oameni care percep restauratia ca pe o arta.”

Ideea „capitalista” de a se intretine material in facultate prin practicarea meseriei de ospatar a facut ca Sergiu Nedelea sa isi gaseasca vocatia pasind pe urmele tatalui sau. Dar nu acesta i-a fost primul magistru, ci un celebru formator si dirijor de profesionisti ai restaurantelor. E vorba despre Horia Otoi, nume celebru in turism si alimentatie publica, pentru toti cei care au avut privilegiul sa se desfete cu spectacolul gastro-oenologic oferit de „orchestra” dirijata de acesta la Complexul Turistic “Casa Seciu”, din Boldesti (Valea Calugareasca) – Prahova. Sub bagheta lui Horia, Sergiu Nedelea a deprins nu numai interpretarea separata a diverselor partituri din ceea ce s-ar putea numi simfonia de servicii care delecteaza oaspetii unui restaurant autentic. Este unul dintre putinii elevi ai lui Horia Otoi care si-a ajuns maestrul din urma, depasind stadiul de „interpret” si devenind, la randul sau dirijor. Si inca unul de inalta clasa…

Interpret si dirijor in „orchestra” HORECA

Astfel, Sergiu Nedelea a trecut succesiv prin etapele de ospatar, sef de sala si somelier la complexul turistic „Crama Seciu” (1991-1998). Din 1998 pana in prezent, a condus mai multe restaurante si chiar si un complex turistic: restaurantul ”Europa”, din Ploiesti (1998-2000); Complexul turistic „Cabana Muntele Rosu”, din statiunea prahoveana Cheia, (2001-2002); restaurantele “Casa Iancului”, din Bucuresti (2002-pana in prezent).

Aici, la „Casa Iancului”, Sergiu Nedelea a gasit scena pe care sa isi poata afirma stilul si pe care sa poata etala valentele bucatariei si vinurilor romanesti. Într-un Bucuresti din ce in ce mai cosmopolit, invadat de bucatarii si vinuri din cele mai neasteptate colturi ale lumii, Sergiu Nedelea crede cu tarie in sansa bucatelor si a vinurilor autohtone.

Restaurantul, scena de specatcol

Sergiu Nedelea este convins ca denumirea de „restauratie” care defineste domeniul sau profesional, nu vine doar de la restaurarea necesarului alimentar cerut de organism, ci si de la restaurarea bunei dispozitii a clientului. Visul sau este de a contribui la renasterea acelei „culturi de restaurant”, pe care romanii au avut-o, dar care s-a deteriorat in timp. Este vorba despre felul in care oamenii percep locul si rolul restaurantului in societate. În viziunea lui.Sergiu Nedelea, restaurantul nu trebuie sa fie un loc in care te duci sa mananci, sa bei si… atat! Pentru asta sunt fast-food-uri, braserii etc. Restaurantul este locul in care „omul se intalneste cu Vinul”. Şi, aici, trebuie sa mentionam ca Sergiu Nedelea nu numai ca scrie Vin cu majuscula. Dar asa il si rosteste, si chiar asa se si gandeste la acest nobil aliment: cu majuscula. Sergiu Nedelea este convins ca restaurantul ideal este locul in care oamenii vin pentru a se bucura de spectacolul unor vinuri cu personalitate, in compania unor preparate deosebite, a unei muzici discrete. Este atmosfera ideala in care somelierul poate etala minunatele povesti ale vinurilor, pregatind astfel ambianta in care comesenii pot face un scanteietor schimb de idei, sau isi pot imbogati zestrea de amintiri cu o zi, sau o seara, de neuitat. În opinia sa, recunoasterea artei de a aduce bucurie in sufletul clientilor nu se regaseste neaparat in „tipsul ” lasat la nota de plata, ci in frecventa cu care acestia revin in restaurantul respectiv.

Someleria, profesie de credinta

Fire ambitioasa, Sergiu Nedelea are ca obiectiv principal folosirea experientei si pregatirii acumulate in posturile pe care le-a ocupat pana in prezent, in domeniul F&B. Însa, aceasta este profesia de zi cu zi a lui Sergiu Nedelea. În egala masura, el nu se poate desparti de marea sa pasiune, VINUL, datorita caruia a ajuns sa considere someleria profesia de credinta.

Ca somelier, Sergiu Nedelea considera ca niciodata nu stii destul despre vin. Multi dintre cei care au avut ocazia sa ii asculte prezentarile au sesizat ca farmecul lor rezida in lipsa acelui stil „mecanic”, plin de automatisme, sau de sabloane care plictisesc audienta altor prezentari. Asta se intampla pentru ca Sergiu Nedelea este unul dintre somelierii completi pe care ii avem si care percepe Vinul ca pe un univers spiritual.

Licentiat al Facultatii de Administratie Publica din cadrul S.N.S.P.A. (Şcoala Nationala de Studii Politice si Administrative), el a urmat in paralele cursurile de specialitate de la T.H.R. Consulting Group Bucuresti, pentru formarea sa ca somelier si, apoi, ca manager Hotel/Restaurant. Sergiu Nedelea este unul dintre cei care citesc in permanenta, cautand vinul nu numai in literatura de specialitate, ci si in cea din cele mai neasteptate domenii, unde putini s-ar gandi ca il pot gasi. Astfel, Sergiu Nedelea a ajuns sa fie considerat unul dintre cei mai buni somelieri specializati in prezentarea podgoriilor si vinurilor romanesti, fiind solicitat nu numai pentru prezentari de vinuri, ci inclusiv pentru a participa la jurizarea diferitelor concursuri din domeniu. Este un nivel la care a ajuns nu numai prin pasiune, dar si prin multa munca. Sergiu Nedelea mai este un somelier complet si pentru ca este unul dintre foarte putinii pe care i-am vazut preocupati sa viziteze an de an podgoriile si cramele romanesti, „arhivand” in memorie particularitatile fiecarui an vitivinicol.

Fire generoasa, Sergiu Nedelea isi impartaseste cunostintele si ideile prin articolele publicate in revistele de specialitate Wine & Spirit Club (fosta Wine Industry) si „Food & Bar Magazin”, precum si pe reputatul site www.vinul.ro. Nu in ultimul rand si nu intamplator, Sergiu Nedelea este si consilier al revistei Wine & Spirit Club, singura publicatie a vinului care se tipareste in Romania.

Alecu Reniţă trebuie să ducă Basarabia în Parlamentul European!


Alecu Reniţă trebuie să ducă Basarabia în Parlamentul European!

Luna și alte etimoane


Cabal in Kabul

Image

Rusescul luna (astrul, nu perioada de timp) oferă un exemplu instructiv de etimologie acceptată de peste un secol de toți lingviștii dar care are toate șansele să fie falsă.

Luna e dat ca un termen slavon vechi, identic ca sens si morfologie cu latinescul luna. Nimic nu pare mai firesc, ambele, rusa și latina, fiind limbi indo-europene și prezentănd un foarte mare fond lexical comun

Luna e prezentă in textele vechi slavone, care, cum se știe, reprezintă slavona balcanică veche (bulgara veche, deși mai precis ar fi să se spună macedoneana veche, sfinții Chiril și Metodiu venind din zona Salonicului și a Ohridei). Toate traducerile vechi ale Bibliei în slavona de biserică conțin luna (luna i dzvѣzdy, luna și stelele, in Ps. 8:3). 

Astăzi luna a ieșit din uz în limbile balcanice, sau în cehă, ceea ce este o dovadă indirectă că în vechea limbă luna

View original post 644 more words

Vasile Stroescu, boierul basarabean care a fost primul preşedinte al Parlamentului României Mari


În ce limbă au predicat apostolii în Dacia ?


Cum au devenit opincile românești respectate în întreaga lume


Nu uita ce ai promis la Bucuresti, anul 2008: “Teritoriile romanesti intra sub administratia Romaniei”. Ne vrei sau nu ca aliati?!


Mesajul UE către români


Simbolismul lupului şi al şarpelui. Dragonul dacic


INTERVIU Generalul Mircea Chelaru: „A guverna o ţară este mai mult decât a trăi!“


ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Wine Consultant

Adrian Mangu

Bulgări de suflet

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog