În 1918, basarabenii au adoptat primii “Deşteaptă-te române!” ca imn naţional


Image

Cu 95 de ani în urmă, pe 27 martie, Basarabia a fost prima dintre provinciile răpite de marile puteri care a decis Unirea cu patria mamă, România. Anterior, fosta gubernie ţaristă a Basarabiei se declarase autonomă, pentru ca la scurt timp să se proclame ca independentă sub numele de Republica Democratică Moldovenească.

La 21 noiembrie (stil vechi) / 3 decembrie (stil nou) 1917, Sfatul Ţării, organul său legislativ şi executiv, şi-a deschis sesiunile. La deschiderea festivă s-a sfinţit Tricolorul ca drapel naţional şi s-a intonat imnul naţional: „Deşteaptă-te, române!”. Iar când Ion Inculeţ a fost ales preşedinte al Sfatului Ţării, deputata Elena Alistar, reprezentantă a femeilor, a pus pe umerii acestuia „o frumoasă panglică naţională tricoloră”.

Astfel, e bine de ştiut că istoria ca imn naţional a cântecului paşoptiştilor ardeleni a început la Chişinău.

Din 1990, „Deşteaptă-te, române” este imnul naţional al României. Pentru o bună perioadă a redevenit, pentru a doua oară, imn de stat al Republicii Moldova în 1991. A rămas memorabilă vizita lui Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Moldova la Bucureşti, în timpul căreia s-a intonat de două ori la rînd imnul „Deşteaptă-te, române”, onorând ambele state. După refacerea imperialismului rusesc, sub forma Federaţiei Ruse, imnul a trebuit schimbat sub presiunile acesteia cu poezia „Limba noastră” a lui Alexe Mateevici.

Image

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Camelia Radulian

Poezie si proza

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: