Cum să descrii corect un vin


De ceva vreme, de când criza asta economică a sufocat eleganta presă scrisă, revistele de vin – oricum puţine, câte erau – aproape au dispărut. A rămas Vinul.ro, aş zice eu singura care mai contează pe piaţă. Ce-i drept ar mai fi Millesime, mult mai elegantă, dar parcă prea contemplativă, prea puţin pragmatică în comparaţie cu surata ei din Bucureşti.

În schimb, în peisajul presei de vin au apărut, ca ciupercile după ploaie, o sumedenie de bloguri. Ceea ce, la urma urmei nu ar fi deloc rău, mai ales când printre ei se află şi câţiva care chiar se preocupă intens de cultura lor oenologică. Cu cât avem mai mulţi pasionaţi de vin, cu cât informaţia circulă mai repede şi mai intens, cu atât mai bine. Problema este că, în goana lor după notorietate, mulţi dintre bloggerii de vin ignoră şi importanţa documentării corecte înainte de a scrie. Vinul este un domeniu aparte, chiar dacă este, probabil, cea mai răspândită băutură în alimentaţia omenirii. Altfel spus, mulţi îl beau, puţini îl pot descrie.

Cum să descrii corect un vin? Aceasta-i întrebarea... (foto Marian Mocanu, Art Foto M)

Cum să descrii corect un vin? Aceasta-i întrebarea… (foto Marian Mocanu, Art Foto M)

„Răsfoind” prin blogurile respective am întâlnit adesea expresii de-a dreptul hilare, iar uneori chiar ridicole. Mult mai rea este situaţia în presa tabloidiziată unde o sumă de dudui şi băieţi îşi dau cu presupusul despre vin şi gastronomie, pozând în fini cunoscători, dar dând sistematic în băltocile ignoranţei. Nu zice nimeni că toţi trebuie să fie profesori universitari, aşa cum este dl. Dorin Popa, „părintele” revistei Millesime. Nu zice nimeni că toţi trebuie să urmeze cursul de degustători autorizaţi, aşa cum a făcut criticul de vin Cătălin Păduraru. Şi nici nu trebuie ca toţi să urmeze cursurile de master în oenologie, aşa cum au făcut cei din redacţia Vinul.ro. Deşi, cel puţin asta, ar fi de dorit când nivelul pretenţiilor trece de un anumit nivel… Dar măcar un curs de iniţiere în degustarea vinurilor, ar trebui să facă înainte de a începe să scrie şi să dea verdicte despre vinuri.

Nu doresc să exemplific acum care sunt aceste bloguri, pentru că, la urma urmei, vorba regretatului profesor Viorel Stoian, fiecare are şi bune şi rele, iar în lumea Vinului, atât de încărcată de orgolii, cea mai mare calitate este să găseşti şi să menţii echilibrul. De aceea, voi cita doar ca exemplu, două descrieri nepotrivite, culese din ceea ce se doreşte a fi presă de vin. Cineva spunea odată, despre un vin că ar avea arome de „coapse de fecioară încinse la soare”, iar altcineva, mai recent, descria laudativ un rose, afirmând că miroase „ca o cameră de fată care îşi face unghiile vineri seara”. Înţeleg nevoia de a fi cât mai original într-un mediu din ce în ce mai populat de critici specializaţi. Dar parcă nici aşa… Acest gen de formulări îmi aduce aminte de limbajul supra-încifrat al unor critici de artă pe care, ascultându-i, te întrebi despre ce, în ce limbă or fi vorbind şi dacă ei înşişi îşi înţeleg frazele alambicate.

Adevărul este că vinul are un limbaj al lui, specific şi care s-a format în timp, prin acceptarea unor termeni de către întreaga comunitate a specialiştilor. În acelaşi timp, nu este mai puţin adevărat ceea ce îmi spunea mai demult somelierul Sergiu Nedelea, că fiecare om când descrie un vin, apelează la memoria lui olfactivă şi gustativă. Degeaba spui că un vin miroase a fân proapăt cosit dacă tu ai crescut între betoanele oraşului şi nu ai avut unde te bucura de acea aromă. În cele din urmă, descriind un vin nu trebuie decât să fim sinceri cu noi înşine şi să încercăm să descriem într-un limbaj cât mai puţin pretenţios ceea ce regăsim în pahar. Nu are rost să luăm „copy-paste” descrierea altcuiva şi să o împopoţonăm cu tot soiul de licenţe mai mult sau mai puţin poetice. Tot ce trebuie de făcut este ca cei care îşi doresc să devină jurnalişti de vin să îşi completeze permanent acea „bibliotecă senzorială” şi să citească cât mai mult din ceea ce au scris atât de simplu şi de elegant înaintaşi iluştri ca Mihai Macici, sau ca Viorel Stoian. Nu este nici o ruşine să îi citezi, aşa cum nu este nici o ruşine să citezi aprecierea unor degustători autorizaţi (nu critici cum am scris iniţial şi bine m-a corectat Ciprian Haret) recunoscuţi cum sunt Dan Boboc, Constantin Croitoru, Liviu Grigorică, Cătălin Păduraru, Lucia Pîrvu sau Aurel Popa (ca să amintesc numai câţiva, în ordinea alfabetică). E mai ruşinos să te erijezi în specialist, afirmând cu emfază, în urma lor, „exact aşa vroiam să spun şi eu”, sau/şi adăugând pentru „originalitate” o coapsă încinsă de fecioară, sau acetona din dormitorul respectivei într-o seară de (neapărat) vineri.

Iată de ce pun mai jos, spre luare aminte, un foarte util text rămas în arhiva mea din cele trimise spre publicare de către marele profesor Mihai Macici. Text în care, veţi vedea, autorul nu se sfia să citeze un alt „mare”: profesorul Viorel Stoian.

Cuvintele şi Vinul

text de Mihai Macici

Dintre toate facerile omului bazate pe ofertele naturii, vinurile au privilegiul de a fi cele mai îmbrăcate în cuvinte. Nu există un alt produs material al activităţii umane care să se fi bucurat de cuvinte de mai mare apreciere decât vinul.

Din moment ce „vinul este viaţa”, aşa cum a afirmat mai de mult Petroniu, dacă el este „singura fiinţă in stare lichidă”, aşa cum a spus mai de curând Păstorel, este normal ca despre vin să se vorbească mult, aşa cum se poate vorbi despre „viaţă” şi despre „fiinţă”, şi ca el să devină subiectul prezentărilor şi descrierilor de tot felul. A vorbi despre vin înseamnă a folosi un vocabular aflat într-o permanentă îmbogăţire, din care fac parte numeroase cuvinte de apreciere, dar şi de exprimare a unor neajunsuri.

Când cuvintele lipsesc, ele trebuie inventate

Am fost întotdeauna fascinat de asemănarea cuvintelor folosite în descrierea unui vin cu a celor rezervate caracterizării fiinţelor umane. Un vin poate fi delicat, fin ,suav, suplu, tandru, vioi, ferm, generos, prietenos, puternic,viril, aşa cum el poate fi anemic, aspru, obosit, respingător, fără personalitate. El poate fi elegant, cu ţinută (robe, in franceză), după cum poate fi ordinar, inexpresiv, fără contur, dezechilibrat, dezarticulat.

Image

Restrângând vocabularul folosit în descrierea vinurilor numai la cel al specialiştilor, ne întâlnim cu sute de cuvinte care, fiecare, îşi are un sens bine definit, legat de calităţile sau de defectele acestor băuturi. Francezii au, în mod incontestabil, meritul de fi contribuit în cea mai mare măsură la creerea şi, apoi, la îmbogăţirea acestui vocabular. Informaţii preţioase despre terminologia folosită în aprecierea vinurilor găsim în valoroasa lucrare a lui Emil Peynaud, „Le gout du vin”. Peynaud afirmă că a vorbi despre vin de o manieră precisă este tot ce poate fi mai dificil. Relaţia dintre expresii şi senzaţii, dintre cuvinte şi calitatea unui vin este lipsită de precizie. Din interferenţa numeroaselor senzaţii provocate de degustarea unui vin se nasc o multitudine de impresii care pot fi cu greu exprimate prin cuvinte. Vorbirea despre vin intră, de multe ori, în zona indescriptibilului. Aflându-se în faţa unui vin de o mare complexitate calitativă, cu însuşiri olfactive de mare subtilitate, Louis Orizet, unul dintre marii degustători ai Franţei, a strigat: „Îmi lipsesc cuvintele, trebuie să le inventez !” În ciuda numeroşilor termeni care le stau la îndemână pentru descrierea unui vin, degustătorii se simt, mai mult sau mai puţin, trădaţi de cuvinte. „Este imposibil ca un vin să fie descris fără a i se simplifica imaginea”, afirmă Peynaud.

În căutarea vorbei potrivite…

În legătură cu terminologia folosită în degustarea vinurilor există numeroase dicţionare, lexicoane, glosare, indexuri. Cuvântul „a degusta”nu a apărut decat în 1813 într-un text oficial semnat de Napoleon. Vocabularul degustării s-a îmbogăţit cu numeroase expresii în cursul secolului XIX, pe măsura progreselor înregistrate în cunoaşterea compoziţiei şi transformărilor vinurilor. În decursul unui secol s-a trecut de la 40 de cuvinte folosite de Maupin în 1779, la 60 de termeni utilizaţi de Chaptal în 1807, la 70 de cuvinte propuse de Julien în 1832, pentru a se ajunge la 180 de cuvinte definite de Feret în 1896. În secolul XX ne întâlnim cu cele 250 de cuvinte folosite de Norbert Got în 1955, cu cele 450 de cuvinte incluse tot de Feret în dicţionarul său publicat în 1962, apoi cu cei aproximativ 470 de termeni folosiţi de Vedel, în 1972, în studiul său asupra degustării vinurilor. În „Le gout du vin”(1986), Peynaud foloseşte în jurul a 1000 de termeni, din care aproape 200 numai pentru descrierea aspectului vinului.

La noi, Viorel Stoian include în „Marea carte a degustării vinurilor” un glosar cu 92 de termeni, dintre care 48 se referă la caracterizarea vinurilor.

Peynaud arată că, simplificand mult, pot fi distinse trei tipuri de vocabulare: cel al degustătorului de profesie, cel al specialistului care face prezentarea unui vin şi cel al cronicarului vinicol care se adresează cititorilor. Orizet a dat exemple asupra diversităţii vocabularului in funcţie de tematica degustării şi de ceea ce degustătorul caută să definească prin propria sa percepţie. Chimistul caută în primul rând în vin însuşirile analitice; specialistul în represiunea fraudelor – dovezile contrafacerii; oenologul – însuşirile calitative de ansamblu; viticultorul – caracteristicile de tipicitate; negustorul – virtuţile comerciale. Fiecare apreciază vinul potrivit formaţiei sau, mai bine spus, a deformaţiei sale şi se exprimă cu ajutorul propriului său vocabular.

…după aspect, după miros, după gust

Aprecierea unui vin se realizează, aşa după cum se cunoaşte, în mai mulţi timpi, care corespund diferitelor grupe de senzaţii care se percep prin degustare. Ea incepe printr-un examen vizual, continuă printr-o examinare olfactivă, se întregeşte prin intermediul aprecierii gustative şi se încheie prin perceperea senzaţiilor de persistenţă, remanente.

Prin intermediul examenului vizual se apreciază limpiditatea şi culoarea vinului. Termenii folosiţi în caracterizarea gradului de limpiditate al unui vin sunt cei de cristalin (strălucitor) – limpede – voalat – opalescent – tulbure – foarte tulbure. Culoarea vinului se exprimă pe o paletă largă, ea fiind determinată de soi, an de recoltă, tehnologie şi vârstă. În cazul vinurilor albe, spectrul culorii variază de la galben-verzui la chihlimbariu, trecând prin galben-pai, galben-auriu şi galben–arămiu. Culoarea vinurilor roşii cuprinde nuanţe de roşu-rubiniu, roşu-grena, roşu-purpuriu, roşu-violaceu, roşu-cărămiziu, etc.

Prin miros se percep două caracteristici: aroma şi buchetul. Aroma este dată de struguri, este caracteristică soiului, în timp ce buchetul este o însuşire pe care vinul o dobândeşte în cursul evoluţiei sale, în urma maturării vinurilor în vase şi a învechirii lor în sticle. Caracteristicile olfactive ale unui vin se referă la calitatea aromei, la intensitatea şi la persistenţa ei. Descompunerea aromei pe nuanţe constituie unul dintre cele mai dificile exerciţii ale degustării vinului. Viorel Stoian identifică prezenţa în vin a 225 de nuanţe aromatice, care pot fi grupate în 10 serii : nuanţe florale (tei, trandafir,violete, iasomie, floare de salcam, etc), nuanţe de fructe (stafide, prune, prune uscate, smochine, nucă etc.), nuanţe vegetale ( fân proaspăt cosit, fân uscat, buruiană etc.),mirosuri de fermentaţie şi nuanţe eterate (drojdie, aluat, unt, varză acră, bomboane, săpun, ceară, coteţ etc.),nuanţe balsamice (răşină, tămaie, vanilie etc.),nuanţe de lemn (lemn verde, lemn de stejar, doagă etc.),nuanţe de ars (afumat, tutun, cenuşă, caramel, castane prăjite etc.),nuanţe de băcănie (anason, piper, busuioc, cimbru, scorţişoară, camfor etc.), nuanţe chimice (iod, sulf, ebonită, cauciuc etc.) şi nuanţe animale (carne,vânat, peşte, piele etc.).

După Peynaud, „toate aromele şi-au dat întâlnire în vin, în doze homeopatice, pentru a crea un veritabil microcosmos aromatic. Degustătorul inspirat nu minte atunci când, cu ochii închişi, simte ieşind din pahar o lume întreagă de senzaţii”. Fiind vorba despre impresii senzoriale de mare complexitate, percepţiile diferiţilor degustători asupra nuanţelor olfactive ale vinurilor nu concordă întotdeauna, fiecare având propriile sale etaloane. În timp ce Viorel Stoian detectează într-un vin de Cabernet Sauvignon o nuanţă de „vegetal” (ierbos, de buruiană), unii oenologi francezi au găsit în el un „caracter animal”, de piele şi iuft.

Examinarea gustativă se raportează la câteva însuşiri de mare importanţă, definitorii pentru judecarea calităţii vinului. Ele se referă, în primul rând, la „structura” şi „consistenţa vinurilor”. Vocabularul folosit pentru prezentarea acestor caracteristici cuprinde cuvinte ca cele de vin lung, sau vin scurt. Vinul poate fi, sub acest aspect, rotund sau cu asperităţi, poate fi svelt, corpolent, greu, dens, compact, plin ,onctuos,moale etc.

Există, apoi, un vocabular al „vinozităţii”, sau al „caracterului alcoolic”, altul legat de „senzaţia de dulce”, precum şi un vocabular al „acidităţii”. Un vin lipsit de aciditate este plat, moale, flasc, alcalin, pe când o aciditate excesivă face ca vinul să fie acid, crud,verde, ierbos, unghiulos, agresiv, iar o aciditate volatilă ridicată face ca vinul să fie acru, oţetit, arzător. Există un vocabular al „amărelii” şi al „astringenţei” – în funcţie de conţinutul lor în taninuri, vinurile pot fi mai mult sau mai puţin aspre, amare, dure, grosiere, – precum şi un vocabular legat de „influenţa gustativă a gazului carbonic”.

Nu orice gură deschisă să bea, poate să se şi exprime

Vorbirea despre vin este, în primul rând, apanajul degustătorului profesionist. Degustarea vinurilor este un act profesional, rezervat experţilor, dar poate deveni în oarecare măsură şi un limbaj al consumatorilor înzestraţi cu o anumită cultură oenologică. Degustător nu este numai specialistul care, în faţa unui şir de pahare, caută să le clasifice, apelând la o competenţă câştigată prin îndelungate exerciţii, ci şi consumatorul care, întâlnindu-se cu o singură probă de vin, încearcă să-i înţeleagă calităţile şi să le descrie. Orice vin bun, înainte de a fi băut, trebuie degustat, iar rezultatul acestei degustări poate fi încercarea de a caracteriza vinul prin folosirea unor termeni cât mai adecvaţi. Dacă un vin lipsit de valoare poate fi trimis la locul lui cu o singură vorbă, un vin bun merită atenţia de a fi descris. Apare, de aici, nevoia însuşirii unui limbaj care se învaţă în timp, în dialog cu vinul de calitate pe care orice oenofil se bucură de a-l avea în pahar.

Advertisements

24 Responses

  1. Felicitari pentru acest articol bine scris si argumentat, si va invidiez pentru ca ati avut ocazia sa intalnitii (putinii) mari degustatori si critici de vin romani. O mare parte din afirmatii sunt si in asentimentul meu -respectiv inflatia si risipa de epitete gratuite, ori preluarea prea facila a unor formule goale.

    In acelasi timp, as dori sa nuantez cateva din cele expuse. Practic, eu inteleg ca ati identificat trei categorii de probleme legate de scrisul contemporan de vin:

    -preluarea abuziva a unor texte si descrieri (plagiatul copy-paste, cu mici retusuri);

    -fraze sau descrieri nepotrivite, deplasate, etc.

    -lipsa de rigurozitate, necunoasterea limbajului de specialitate si a tehnicii degustarii.

    In ceea ce priveste prima categorie, sustin fara rezerve originalitatea scrisului. Prefer oricand un text care poate fi atribuit clar senzatiilor unei persoane, decat unul bine scris dar fad. Mi se par nepermise inclusiv preluarea unor sintagme din comunicatele producatorilor, ori de pe contraetichete. DIn pacate, citesc zilnic tot mai multe note de degustare care par scrise de PR-ul companiei. Acesta, de departe mi se pare cel mai mare “pacat” si care dauneaza pe termen lung tuturor.

    Referitor la frazele nepotrivite ori descrierile deplasate …cine va arunca primul cu piatra? Acceptand faptul ca descrierea unui vin cuprinde inerent metafore si comparatii, e greu de tras linia intre acceptabil si deplasat. Sa ne amintim ca pana cu cateva zeci de ani in urma, a spuna despre un vin ca e “feminin” era considerat deplasat…

    In schimb, consider nepotrivite formularile goale, lipsite de orice specificitate, care epateaza: “vin calitativ de o particularitate distincta”, “calitativ se prezinta superior”, “potenţialul său nu are un orizont de timp generos”, “unanim apreciat intrinsec”, etc, etc.

    Cat priveste limbajul de specialitate, acesta trebuie sa ramana apanajul specialistilor. Trebuie sa existe o distinctie clara intre pasionatii de vin si specialistii profesionisti, care isi castiga existenta din asta. Ei sunt tinuti de un cod, niste repere si canoane; in schimb, acestea nu pot fi imputate publicului. Vinul e democratic, e pentru toti, si nu trebuie acuns in spatele unui fals ezoterism.

    • Mulţumesc pentru aprecieri! Referitor la distincţia care ar trebui să existe între pasionaţi şi specialişti, în principiu sunt de acord. Nu sunt de acord cu situaţia creată de pasionaţii care se erijează – cu voie, su nu – în specialişti. Oricum, dacă tot te apuci să scrii despre vin, este obligatoriu să îţi însuşeşti limbajul elementar corect. Mai ales când ceea ce apare pe blogurile de vin influenţează destul de mult pe cei care nu cunosc prea multe (mult mai numeroşi) şi care, în diferite ocazii, caută repere după care să se orienteze în oceanul de oferte.

    • Frumos comentariu… Doar ca asa e limba asta romana, spurcata si nu permite virgula inainte de etc.

  2. Interesant pana la momentul “nu este nici o ruşine să citezi aprecierea unor critici recunoscuţi cum sunt….”. Daca acestea sunt reperele, cred ca n-am pierdut nimic in a doua jumatate a textului.

    • Dacă aceste repere nu sunt pe placul dvs., asta nu înseamnă că textul profesorului Mihai Macici nu merită citit. Dar şi asta este o opţiune care vă aparţine.

  3. palpitant dar învățăturile sunt aplicabile la ce procentaj din vinurile aflate pe piața românească. Și oricum se adresează unui număr mic de persoane (dacă ne raportăm la masa prezumată de consumatori) în mod real interesate de înțelegerea unui vin. În rest pentru cei caracterizați de formula „păi hai să consumăm/servim și noi ceva” e bun Chateau X cât mai scump cu Pepsi sau Coca (sau o Grasă de Cotnari ieftină îmbuteliată la București, Iași sau Buhuși la care se adugă aceleași ingrediente cu iz american)și nu se ezicstă apăsări pe conștiință.

  4. Trebuie sa recunosc ca descrierile acelea teribil de fanteziste imi suna destul de cunoscut :)) Pe de alta parte, exista atatea feluri in care pot fi descrise lucrurile, incat ar fi pacat sa nu fie descrise cat mai divers. Imi amintesc o proza scrisa de un sudamerican, in care unui tip ii cade un nasture pe un peron de gara. Momentul e descris in mai multe feluri. Chestie stilistica remarcabila.
    Cred ca bibliotecile ar fi cam goale daca ar exista un canon dupa care ar trebui descrise sentimentele, de exemplu.
    De cate ori poti descrie acel iz, destul de comun la rose-uri ca fiind “acetona”? Macar o data poti spune ca aduce a “o cameră de fată care îşi face unghiile vineri seara”! Uneori excesul imaginativ al celui care descrie e strans legat de capacitatea cititorului de a intelege descrierea, ce sa-i faci. Si sunt de acord ca specialistii reputati de care aminteai mai devreme n-au descris niciodata un vin asa. Insa oameni ca Michael Broadbent sau Hugh Johnson ar fi putut.
    Dar inteleg destul de bine demersul tau. Si asta pentru ca, da! recunosc!, am o imaginatie debordanta.
    Cu respect,
    George Mitea

    • Salut, George! Ştiu şi că îţi sună cunoscut, şi că ai o imaginaţie debordantă. Dar dă-mi voie să nu fiu întru totul de acord cu tine. Sunt de acord cu licenţele poetice, dar nu şi în cazul vinurilor. O fi de vină vârsta, sau lipsa de imaginaţie. Ce-i drept îmi recunosc limitele şi eu unul nu regăsesc izul de acetonă ca fiind destul de comun la roseuri. Poate nu am băut destul, sau poate nu am destulă imaginaţie?
      Pe de altă parte, asta şi este frumuseţea în lumea Vinului: diversitatea de vinuri şi de opinii. Nu-ţi ajunge o viaţă să le cunoşti pe toate. Se pare că Sergiu Nedelea are dreptate cu amintirile olfactive ale fiecăruia. Regulile sunt făcute să fie încălcate, chiar şi în descrierea vinului.
      În rest felicitări pentru blogul tău care este unul pe care îl citesc frecvent.

  5. Da, probabil lipsa mea de imaginatie si creativitate m-a salvat in situatia de fata..:D
    In schimb acum stiu ce simt cei care ma citesc cand scriu despre ceva (sau cineva) la modul general si nu dau exemple (sau nume) concrete. Si vin apoi cu motivarea ca infierez atitudini nu oameni…

    In alta ordine de idei desi eu folosesc mai rar licente poetice pentru a descrie vinul nu inseamna ca nu imi plac atunci cand le citesc. Iar chestia cu “coapse de fecioară încinse la soare” cred ca face mai multa dreptate descrierii unui vin, insensul de a atrage publicul decat celebrele flori de camp, iasomie, fan uscat si etc.

    Pana la urma de la noi o sa primiti genul de feedback pe care il dam tuturor: fiecare priveste vinul in felul lui. Mai grav este atunci cand cineva crede ca felul lui este cel corect si restul nu se pricep/nu sunt in stare/sunt amatori,etc…..:D

    In ceea ce priveste textul de mai sus, este extrem de informativ. Ca dealtfel si cartea regretatului prof. Stoian pe care recunosc ca am descoperit-o cu placere. Dar a spune ca exista o metodologie stricta si ca iti trebuie cursuri si pregatire de specialitate pentru a te bucura si descrie un vin este ca si cum ai afirma ca nu poti fi popa decat dupa ce faci seminarul si facultatea. Tehnic da, nu poti fi, moral sincer am intalnit mai multi calugari si duhovnici cu har decat popi cu seminar.

    Problema este intr-adevar atunci cand cineva intinde coarda la maxim si se erijeaza in profesionist al vinului pentru a capata ceva avantaje pecuniare si probabil notorietate.
    Dar ce este interesant este ca industria si chiar unii dintre cei enumerati mai sus de D-voastra il tolereaza cu gratie sau chiar ii mangaie parinteste pe cap si ii incurajeaza. Stigmatizati si infierati pentru lipsa de hartii, limbaj de specialitate si pregatire sunt in general cei care “fluiera in biserica” si nu merg in trendul apologetic (si profitabil ) al sentimentului de “toate (vinurile) sunt in regula si toti producatori se pricep”.

    • Aproape întru totul de acord. Dar nu achiesez deloc la ideea că un bloger, despre care se prezumă că ar fi jurnalist independent, trebuie să facă descrieri pentru a atrage publicul. Asta e treaba marketingului de la fiecare producător.
      În rest, repet ce i-am spus şi lui George mai sus: probabil că Sergiu Nedelea are dreptate. Fiecare descrie vinul după reperele din propria “bibliotecă de amintiri senzoriale”. Am însă rezerve faţă de această libertate. De exemplu (e clasic exemplul ăsta), francezii spun că un Sauvignon Blanc autentic trebuie să aibă miros de pipi de pisică, în timp ce în literatura română găsim la acelaşi soi, ca aromă tipică, pe cea a florilor de soc. Nu ştiu, poate florile de soc or mirosi a pipi de pisică, sau invers… Dar mie unul nu prea îmi vine să mă apropii de un vin descris franţuzeşte. Prefer varianta românească.
      Cât despre “descrierile” făcute la comandă, eu nu la ele m-am referit aici. Nu că nu ar exista şi în lumea Vinului “merceneriat”. Dar ăsta e un subiect care merită tratat aparte. La urma urmei, toţi avem păcate. Important este să ni le recunoaştem şi să încercăm măcar corectarea din mers.

      • Descrierile sunt exact cum sunt si perceptiile si asocierile in mintea fiecaruia…asta este tot farmecul vinului. Intr-un anume fel descrierile “ca la carte”, desi au rolul lor, omoara conversatia si farmecul din jurul unui pahar cu vin.
        Apoi, in mod involuntar cei care scriu despre vin fac si marketing pentru acesta. Chiar si atunci cand scriu in mod negativ. Corect, problema este cand o fac voluntar, dar asa cum ati spus, este alta discutie

        Eu personal, preferand SB in stil frantuzesc, folosesc descrierea referitoare la asocierea felina. In plus pentru mine pi de chat este diferit olfactiv de florile de soc.
        Acum tine foarte mult si de istoria personala a fiecaruia cu animalul respectiv sau cu socul…:D

        Probabil pentru unii un SB poate fi ca “o seara petrecuta cu o vecina pe iarba proaspat strivita de sub un soc inflorit, intr-o vacanta din copilarie la bunici” Pot eu sa ii spun ca nu e asa sau ca nu a identificat corect aromele?
        Pot, dar mai degraba l-as intreba intreba daca stie ce mai face vecina si de unde e “de la tara”….

  6. Recunosc, istoria mea cu mâţele este mai mult decât limitată. Eu sunt doar fericitul posesor al unei “namile” de pechinez, a cărei talie este mult sub cea a unei pisici. Aşa că nu am avut cum experimenta. Tot ce sper este ca dvs. să aveţi dreptate şi florile de soc să fie diferite ca aromă :).
    Descrierea cu vecina este foarte atractivă, dar parcă un pic cam lungă pentru o descriere profesionistă. Merge la un pahar între prieteni, dar atunci când aspiri la un statut profesionist, parcă nu prea.
    Oricum, că veni vorba, de unde e “de la ţară” împricinatul nu mă prea interesează, dar dacă aflaţi ce mai face vecina, spuneţi-mi şi mie… 😀

    • Stefan, tot scriam un raspuns aici, pana mi-am dat seama ca devine prea mare.
      Eu cred ca e productiv sa se poarte astfel de discutii (era sa spun polemica, dar vad ca la noi termenul incepe sa capete un sens peiorativ nemeritat).

      http://lucruribune.blogspot.ro/2013/03/cum-sa-iubesti-corect-un-vin.html

      • Corect! Ai dreptate. Si eu cred ca e productiv. Un alt ilustru mare oenolog, prof. Theodor Martin, spunea ca polemica este cea care genereaza progresul, desigur atunci cand nu e purtata cu ranchiuna. Apropos, uite ca tot nu iti dau dreptate cu izul de acetona la roseuri. Am intrebat si eu pe un “oarecare” care a scris cateva tomuri de referinta de oenologie. Umbla vorba prin targ ca s-ar pricepe la vinuri. Si mi-a spus ca nu izul de acetona caracterizeaza majoritatea roseurilor ci acela al petalelor de trandafir, “vinovat fiind un compus chimic numit 2-feniletanol (parca asta mi-a zis, sper sa nu fi retinut gresit).

      • Dar eu nu am spus ca izul de acetona ar fi definitoriu pentru rozeuri, ci ca e destul de comun, mai ales la cele de buget. Sigur ca marca ar fi petalele de trandafir si aroma de fructe rosii de padure, sau de cirese-visine la clairet-uri. SI mai cred ca diferenta de descriere era problema in chestiune si nu eventualele abilitati senzoriale. Astea le dezvolta practica si nu manualul de oenologie.

      • Eu sincer am vazut fraza respectiva ca un mod mai elegant de a spune ca vinul respectiv are un nivel de etil acetat cam mare…adica e cam fault.
        Probabil ca data viitoare ar trebui sa spui direct ca sa inteleaga toata lumea ca nu confundam aromele de trandafiri (care intre altele fie spus nu apara la toate rose-urile) sau orice alte aromecu greselile de vinificatie.

  7. Interesant text, doar o singura chestie as vrea sa spun: numele amintite de tine se pot numi oricum, numai critici nu 😀

  8. Un text interesant, dar sa stii ca numele amintite de tine sunt cam orice, mai putin critici de vin 🙂

    • Ai dreptate. Am vrut sa spun degustatori autorizati. Dintre ei, desi George Mitea nu e de acord, eu zic totusi ca este critic de vin Catalin Paduraru. Eu unul am citit critici de vin scrise de el de-a lungul timpului. Ca in ultima vreme s-a dedicat mai mult promovarii, asta e altceva. dar critic de vin eu zic ca este, si inca unul foarte competent. Parerea mea! 🙂
      Oricum sunt multe spus legat de acest subiect. Si George a punctat cateva aspecte in articolul lui de raspuns la al meu. Cu multe sunt de acord, cu unele nu… Dar, vorba lui, polemica e productiva.

  9. Ok, il pot accepta pe Catalin ca fost candva un soi de critic de vin, dar sa nu uitam din ce pozitie a facut-o: proprietar al Vinexpert 😀

    • Probabil ca in acest sens suntem si noi banuiti de industrie ca o sa ne deschidem vreun business adiacent..:D Si la un moment dat, tinand cont de istoricul si evolutia critcii de vin din Romania nu pot sa ii condamn..

    • Uite ca am si introdus in text corectura facuta de tine. Cat priveste pozitia lui Catalin Paduraru de patron la Vinexpert eu cred ca asta l-a ajutat mult. Nu era un magazin al unui singur producator si i-a oferit un orizont de cunoastere pe care putini il pot avea. Ca o fi facut si critici “pro domo sua”… Poate… Dar imi face placere sa cred ca au fost cazuri punctuale si putine. Din cate stiu eu, nu s-a compromis cu aprecieri la comanda. Oricum, vad ca lista aceea de NUMAI cateva repere – si alea in opinia mea – a starnit iar pardalnicele de orgolii (vezi si comentariul doamnei Ada). Oricine e liber sa isi faca propria lista. Eu nu am avut pretentia sa fac aici topul specialistilor. Am numit intr-un context anume pe cativa dintre cei pe care i-am cunoscut si care pentru mine raman repere de valoare. Pentru altii, poate nu.

  10. […] cum scria Mihai Macici în ”Cuvintele şi Vinul”, text preluat de pe blogul stefanteris.wordpress.com în Franța în 1779 se utilizau 40 de cuvinte pentru a descrie vinul, iar în 1986 Émile Peynaud […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Camelia Radulian

Poezie si proza

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: