Teodor Martin: un român care a ştiut să stea de vorbă cu Dumnezeu


Articol dedicat revistei “Natura”, din Chişinău, cea mai prestigioasă revistă de limbă română care promovează constant, de peste douăzeci de ani, valorile patrimoniului natural şi cultural-istoric naţional de pe ambele maluri de Prut.

În perioada interbelică, Basarabia a dat nu doar României ci şi Europei, câteva nume „grele” de mari viticultori şi oenologi. În acest panteon regăsim nume ca al lui Gherasim Constantinescu, Dionisie Bernaz şi Theodor Martin. Fiecare şi-a adus aportul incontestabil la stadiul actual al vitiviniculturii moderne, nu numai prin cercetările făcute şi studiile publicate, dar şi prin generaţiile de specialişti pregătiţi şi îndrumaţi.

Seria rememorării acestor biografii este justificată moral, ca o datorie de a ne promova, proteja şi reafirma patrimoniul cultural-naţional, mai ales acum, când se găsesc câţiva politicieni europeni care ne contestă locul în Europa. Dacă ei uită, e bine să le reamintim noi că, printre altele, în afară de mulţi, foarte mulţi bani, ne mai datorează şi o parte (fie ea şi mică) din statutul lor actual de puteri continentale, sau chiar mondiale, uneori. Prezentul demers mai este justificat şi în contextul următorului Congres al Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), care va avea loc în acest an în România.

 „Şi-n rai multe s-au schimbat. Marele poet Baudelaire, După ce a decedat, S-au deschis cârciumi şi-n cer.” (Th. Martin, la aniversarea Staţiunii Pietroasa)

„Şi-n rai multe s-au schimbat.
Marele poet Baudelaire,
După ce a decedat,
S-au deschis cârciumi şi-n cer.”
(Th. Martin, la aniversarea Staţiunii Pietroasa)

Absolut aleatoriu, sorţii au căzut pentru deschiderea acestei serii de biografii asupra lui Theodor Martin, un nume uitat din păcate azi de mulţi dintre cei care se erijează – în special pe internet – în mari specialişti în evaluarea Vinului. Celelalte biografii le voi posta după publicarea lor în revista “Natura” care apare lunar la Chişinău. Este un gest – hai să îi spunem aşa – de firească restituire a acestor biografii azi universale (nu doar europene) către vatra fiinţei lor, Basarabia.

Remarcabil om de ştiinţă, Theodor Martin avea şi o incontestabilă vocaţie de dascăl. Prin aceste calităţi, marele profesor a promovat întotdeauna spiritualitatea românească. „Avem şi noi Baudelaire-ii noştri”, obişnuia să spună el, justificându-şi imediat afirmaţia: „cu ce e mai prejos zicala românească «cine bea vin bun, stă de vorbă cu Dumnezeu!»?”. Ei bine, Theodor Martin a fost un om care a ştiut să stea de vorbă cu Dumnezeu. Mai mult, i-a învăţat şi pe alţii…

Mlădiţă din mândrii orheieni

Theodor Martin s-a născut la data de 8 februarie 1909, în comuna Zahoreni, judeţul Orhei, din Moldova lui Ştefan cel Mare, cum îi plăcea mereu să spună, într-o familie cu 10 copii ai lui Andrei şi Pelaghia Martin. Copilăria sa a coincis cu revenirea Basarabiei la patria-mamă, ceea ce i-a modelat spiritul pe calapodul valorilor generate de iubirea de neam şi ţară. „De la învăţătorul din sat – spunea profesorul Teodor Martin – am învăţat ce este disciplina şi ordinea, să ne iubim familia, şcoala şi ţara”.

A urmat cursurile Şcolii inferioare de Agricultură din Cocorezeni, jud. Orhei şi, apoi, pe acelea ale Şcolii Naţionale de Viticultură din Chişinău, instituţie care, la acea dată era una dintre cele mai prestigioase din Europa (a doua după celebra Montpellier, din Franţa). Între anii 1933-1938 a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Agronomice din Bucureşti. În perioada studiilor universitare a fost lector la şcolile ţărăneşti din cadrul Căminelor Culturale ale Fundaţiei „Regele Carol al II-lea”, iar din 1938 a fost cercetător şi şef de lucrări la Secţia de Viticultură şi Horticultură a ICAR, sub conducerea marelui profesor I.C. Teodorescu. Din anul 1946, profesorul Teodor Martin activează ca profesor de al Facultăţii de Horticultură din Bucureşti la disciplinele Viticultură, Ampelografie şi Horticultură.

Nu era dominat de acea falsă modestie care destramă, în anumite cazuri, imaginea marilor personalităţi. Ştia să-şi impună, atunci când era necesar, prisosul acumulărilor intelectuale, fără a pune în inferioritate pe alţii. Nu era omul care să-şi folosească vreodată atributele native ale personalităţii, pentru a-şi umili în vreun fel pe confraţii mai puţin dotaţi sau pe oricine altcineva.

Academicianul Valeriu Cotea, care a ucenicit în tinereţe pe lângă Theodor Martin, îşi aminteşte despre magistrul său că “dispunea de un echilibru interior care-I înlesnea un comportament degajat, natural, fără a se strădui vreodată să devină altul, chiar dacă situaţia i-o impunea. Dornic să adune informaţii cât mai complete şi din diverse domenii ale activităţii umane (ştiinţă, filozofie, istorie, literatură, artă etc), Teodor Martin poseda şi acea măiestrie rară de a şti să le folosească unde şi când era cazul şi nu doar pentru a epata pe cineva cu ele. Era tipul de intelectual fin, rafinat, care se încadra de minune în orice mediu elevat.”

Savantul premiat de OIV

Pe lângă numeroasele scrieri, lucrări ştiinţifice şi articole, a lăsat posterităţii trei manuale unice publicate în Editura Didactică şi Pedagogică şi anume: Viticultura – ed. 1966, Horticultura – ed. 1968 şi Viticultura generală – ed. 1972. A scris cu multă uşurinţă, ceea ce îl singularizează faţă de alţii şi prea puţin în colaborare, datorită stilului său elevat şi meticulos; nu se acorda uşor cu alte scrieri. Ultima lucrare a vieţii lui, „Tăierea şi conducerea viţei de vie”, el însuşi a apreciat-o ca fiind „întregul patrimoniu de cunoştinţe acumulate până în prezent şi este concepută şi înţeleasă ca un fruct al muncii şi contribuţiilor de tot şirul de înaintaşi şi contemporani”. Chiar şi azi, după destul de mulţi ani de la trecerea sa în eternitate, este greu de găsit în literatura de specialitate o bibliografie care să nu includă prestigiosul nume T. Martin.

Image

Luându-şi profesia „în piept”, cum se mai spune, şi completându-şi talentul nativ cu voinţa şi stăruinţa permanentă, profesorul Teodor Martin a ajuns relativ repede să fie recunoscut ca om de ştiinţă, ca savant în domeniul căruia i s-a consacrat. Dealtfel este unanim recunoscut faptul că el a realizat cel mai important tratat de viticultură din istoria ştiinţei viticole româneşti, legitimat, pe merit, prin premiul acordat de Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului (O.I.V).

Ca profesor, atunci când îşi susţinea prelegerile, crea impresia că acele cunoştinţe, trecute prin filtrul personalităţii sale, aveau farmecul noutăţii, al descoperirii, iar tainele subiectului abordat îşi deschideau spre fiecare student ferestre de înţelegere. Chiar cele mai dificile probleme erau prezentate într-o înlănţuire logică, de la simplu la complex, cum numai adevăraţii pedagogi ştiu să o facă. Iar dacă se întâmpla să-şi dea seama că în rândul studenţilor a intervenit o cât de uşoară notă de plictiseală, schimba imediat atmosfera din sală cu o glumă decentă şi plină de farmec.

Ca orice basarabean, povestitor înnăscut

A fost înzestrat, de asemenea, şi cu un inegalabil har de povestitor. Contemporanii sau urmaşii săi mai apropiaţi nu vor uita niciodată, de pildă istorioarele sale cu şi despre „papaşa” Bernaz, cel supranumit „mareşalul oenologiei româneşti”. În mai toate intervenţiile sale încuraja exprimarea spiritului polemic, ca o premisă firească a generării marilor idei. Îi făceau o plăcere deosebită dezbaterile pe diverse teme, având convingerea că acestea stimulează spiritul şi favorizează progresul. Atunci însă când era cazul, ştia să stimuleze sau să tempereze discuţiile.

Era un permanent militant pentru o cât mai mare claritate a ideilor expuse în vederea evitării ambiguităţilor sau erorilor. În acelaşi timp, niciodată nu făcea paradă de cunoştinţele sale pentru a pune pe cineva în dificultate. Asta nu înseamnă însă că nu veghea cu străşnicie la triumful adevărului urmărit. Nu accepta dezbateri dezordonate, fără un fir logic şi evita pe cât posibil dezlănţuirile nervoase ale unor participanţi la discuţii. Atunci când er cazul, puncta spiritual: „Spiritul polemic are nevoie de nerv, nu de nervi!”.

Image

Deosebit de interesante au fost relaţiile profesorului cu cei din jur, dar îndeosebi cu academicianul Gherasim Constantinescu. Existau destule momente când se căutau unul pe altul, dar mai dese erau cele când „fugeau” unul de celălalt. Aproape mereu „urmăritorul devenea urmărit şi invers”. Rolurile deveneau rapid interşanjabile. Dincolo însă de măruntele nepotriviri, între ei a existat o mare doză de concordanţă în probleme cu implicaţii profunde în sectorul viti-vinicol. Relevant este episodul din 1970, când la Secţia de Horticultura a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) trebuia să fie ales un preşedinte, profesorul Teodor Martin a optat fără rezerve militând, sincer, pentru alegerea în fruntea acestui for academic a unui viticultor de renume, în persoana lui Gherasim Constantinescu, şi nu a unui legumicultor, cum era făcută una din propuneri, cu toate că celălalt candidat, respectiv prof. Ioan Maier, era unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Teodor Martin.

Purtând în suflet drama Basarabiei

Despre sentimentele sale patriotice şi despre convingerile sale politice s-ar putea spune, de asemenea, multe lucruri. Este foarte greu de redat intensitatea simţămintelor sale. În vocabularul lui, de exemplu, cuvintele „român” şi „România” aveau o semnificaţie tonică aparte. Mulţi dintre foştii săi studenţi, aflaţi azi ei înşişi la vârsta senectuţii, îşi amintesc memorabilele şi nuanţatele sale exprimări: „cine e şi ce vrea românul ăsta?”; „este un bun român ce trebuie ajutat”; „aici se simte nevoia unui român” ş. a. Izolat, după anul 1944, de istorica provincie românească, Basarabia, leagănul său natal şi al altor mari personalităţi din toate domeniile de activitate, a rămas permanent foarte legat de plaiurile de dincolo de Prut, nutrind o profundă tristeţe şi o nedisimulată revoltă faţă de diabolica îngenunchere a popoarelor din răsărit de către fosta URSS. Şi, cu toate că după cel de-al doilea război mondial, ştreangul politico-ideologic cominternist se strângea tot mai tare la gâtul spiritului românesc, profesorul Teodor Martin nu a încetat niciodată să vorbească despre „Basarabia noastră”, cum îi făcea deosebită plăcere să pronunţe.

Dureri ascunse: împreună cu soţia sa, Dorina şi cu fiul, Cezar-Cristian, pierdut prematur

Dureri ascunse: împreună cu soţia sa, Dorina şi cu fiul, Cezar-Cristian, pierdut prematur

Sinceritatea şi tristeţea cu care rostea acest adevăr istoric şi felul deschis prin care-l susţinea, în nenumărate ocazii i-au pricinuit unele neajunsuri. Poate că torţionarii roşii din acea vreme nu i-ar fi iertat atitudinea ostilă faţă de răpitorii Basarabiei, dacă n-ar fi ţinut cont, probabil, de faptul că, înainte de război, avusese convingeri de stânga şi desfăşurase chiar o activitate susţinută în cadrul „Frontului Studenţesc Democrat din România”.

Tot academicianul Valeriu Cotea spunea despre Theodor Martin: „Încerc o mare părere de rău că profesorul şi omul T. Martin n-a avut şansa să trăiască zilele fierbinţi ale lui decembrie 1989, măcar acele momente unice de fericire când speram la marea unitate de neam şi de ţară. Şi, cine ştie, dacă ar fi trăit, poate ar fi reuşit să ne spună măcar el dacă revoluţia a fost spontană, comandată sau cum se mai zice – confiscată… Şi mă gândesc, de asemenea, ce-ar fi spus patriotul şi gânditorul Teodor Martin în zilele noastre, când avem un stat liber, dar nu ştim ce să facem cu el.”

Bucurii împărtăşite: soţii Martin, împreună cu Orhideea-Teodora, fiica născută la un an după pierderea fiului

Bucurii împărtăşite: soţii Martin, împreună cu Orhideea-Teodora, fiica născută la un an după pierderea fiului

Advertisements

One Response

  1. Un OM MARE. A fost nasul meu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Camelia Radulian

Poezie si proza

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: