Berea, o poveste spumoasă


Amăruie, sau dulce, blondă, sau brună, mai puternic, sau mai slab alcoolizată, dar mereu rece şi spumoasă, berea a devenit de mult liantul social accesibil tuturor categoriilor. De câteva mii de ani, în jurul unei halbe se adună şi plebeii, dar şi patricienii.

Prima bere a fost obţinută acum circa şase milenii, din nişte pâine udată care a început să fermenteze. De la acea bere „primordială” până la pils-urile de azi, evoluţia miraculosului lichid a parcurs un drum lung, înscriind în istoria omenirii o poveste spumoasă.

De la Ghilgameş la Iuliu Cezar

În „Epopeea lui Ghilgameş”, cea mai veche scriere sueriană, despre unul dintre eroi, Enkidu, se amintea că „mânca până se sătura, bea lapte şi cupe de bere…”. Tot berea sumerienilor a implementat în civilizaţia omenirii tradiţia „lunii de miere”, pornind de la obiceiul de a dărui tinerilor căsătoriţi o cantitate de bere îndulcită cu miere calculată să le ajungă o lună. Berea acelor vremuri străvechi era un lichid vâscos, întu ne cat la culoare, slab alcoolizat şi foarte bogat în calorii.

Ceva mai târziu, cu vreo 3500 de ani în urmă, persanii beau berea din vase mari de lut, de formă sferică, acoperite cu plăci ceramice în mijlocul cărora era practicată o gaură. Pe aici se introducea un pai prin care se scotea lichidul, lăsând depunerile pe fundul uriaşei „halbe”.

Tot din acea perioadă datează şi prima reţetă de bere din Egiptul faraonilor, dar şi prima impozitare a popularei băuturi. După ce, timp îndelungat, importaseră berea din Babilon, egiptenii au început să o producă ei, iar regina Cleopatra a impus primele taxe asupra ei, astfel apărând în istoria omenirii şi primul impozit pe băuturi. Încă din acele vremuri, berea era socotită ca „băutura săracilor”.

Imagine

Şi Atena, dar şi Roma aveau multe fabrici mici de bere de unde se aprovizionau tavernele. Dacă aristocraţia romană nu aprecia berea, plebeii în schimb o consumau zilnic. O excepţie a fost Iulius Cezar, cunoscut ca „fan” al berii, istoria consemnând şi episodul în care a toastat cu bere cu ocazia trecerii Rubiconului de către legiunile sale.

Berea de azi a faraonilor de odinioară. Un laborator din Cambridge produce o bere după o reţetă descoperită în Templul Soarelui al reginei Nefertiti, din Egipt. Berea este denumită Tutankhamun Ale şi este disponibilă în ediţie limitată.

Berea de azi a faraonilor de odinioară. Un laborator din Cambridge produce o bere după o reţetă descoperită în Templul Soarelui al reginei Nefertiti, din Egipt. Berea este denumită Tutankhamun Ale şi este disponibilă în ediţie limitată.

Medicii antichităţii recomandau berea ca leac în diferite situaţii. Antyllus recomanda berea cu frunze de palmier uscate şi pisate pentru femeile care alăptau. Philumenus o folosea în amestec cu usturoi pisat împotriva înţepăturilor de viespe. Marcellus Empirius prescria berea fiartă cu sare pentru calmarea tusei.

Deşi unele izvoare documentare afirmă că germanii ar fi primit reţeta berii pe filiera romană, dovezile arheologice atestă că strămoşii nemţilor de azi fabricau această băutură încă de acum circa 5000 de ani, folosind pentru fermentare butoaie de lemn.

Din spaţiul germanic, tradiţia berii s-a extins în Anglia şi în Scandinavia, ea

devenind un brand al culturii gastronomice specifice populaţiilor nordice.

În Evul Mediu, călugării au rafinat gusturile

Berea a rămas şi în Evul Mediu cea mai populară băutură, fiind considerată o resursă de calorii. Călugării din mănăstirile epocii şi-au adus contribuţia nu numai la perfecţionarea tehnologiilor de vinificare, dar şi la cele de obţinere a distilatelor şi a berii. La vremea respectivă, mănăstirile deveniseră un fel de laboaratoare de cercetare „gourmet”. Dacă vinul a trezit interesul călugărilor pentru componenta sa spiritual-religioasă, berea a intrat în atenţia lor pentru calităţile care o recomandau ca aliment ideal în perioadele de post. Fiecare mănăstire devenise posesoarea unui anumit tip de bere, cu aromă, gust şi calităţi particulare.

Imagine

Comerţul cu bere a luat amploare în Europa, în secolul al XI-lea, când se înfiinţează şi primele bresle ale negustorilor. Depăşind zidurile oraşelor, ele au devenit asociaţii regionale, din ce în ce mai puternice. Una dintre cele mai importante era „Federaţia Hanseatică”, care cuprindea opt din cele mai importante oraşe al Germaniei.

În paralel cu Germania, Anglia medievală devine un producător şi consumator de bere important. Foarte apreciată era berea făcută din malţ uscat la foc din lemn importat din Norvegia, în timp ce berea galeză, din malţ uscat cu turbă era desconsiderată din cauza aromei şi gustului specific. Dintre primii degustători de bere – aşa numiţii „conner” – renumit era tatăl lui William Shakespeare. Pe atunci, o metodă de testare a berii era turnarea pe banca pe care se aşeza degustătorul. Daca berea era impură, sau dacă avea zahăr adăugat, pantalonii din piele se lipeau de bancă după o jumătate de oră.

Tot Anglia medievală a dat şi semnalul scoaterii berii din categoria băuturilor destinate exclusiv săracilor. Nu numai nobilii o consumau cu plăcere, ci chiar şi regina Elisabeta. În timp ce călătorea prin regat, aceasta trimitea curieri înainte pentru a degusta, pe traseu, berea locală. Cert este că, la sfârşitul secolului al XVII-lea, elevii de la o şcoală din Anglia primeau, indiferent de vârstă, două sticle cu bere pe zi, în locul apei nu tocmai potabilă. Mai târziu, Benjamin Franklin, vizitând o tipografie londoneză, consemna că fiecare angajat primea o halbă de bere înainte de micul dejun, o halbă între micul dejun şi prânz, o halbă la prânz, o halbă la ora 18 şi o halbă la terminarea lucrului.

Imagine

Graniţa dintre secolele XVII şi XVIII marchează şi o cotitură în fabricarea berii, la fel ca şi la vin. De atunci încoace putem vorbi de standardele contemporane ale berii pe care o ştim noi. Este o bere care, după cum se poate vedea nu are prea mare legătură cu cea băută de contemporanii lui Ghilgameş.

Recomandarea somelierului Sergiu NEDELEA (www.winetaste.ro)

Formula ideală de apreciere a berii este alături de preparatele culinare. Fiecărui tip de bere îi corespunde o tipologie gastronomică precisă pentru consum. Ca şi în cazul vinurilor, berile mai uşoare, cu volum de alcool redus, fără arome puternice, le recomandăm ca aperitive şi respectiv insoţitoare ale preparatelor aperitive. Cu cât preparatele cresc în intensitate gustativă şi recomandările privind tipul de bere consumat trebuie adecvat.

Berile făcute cu malţ vienez sunt ideale pentru a estompa mâncărurile a căror aciditate este crescută datorită folosirii roşiilor ca ingredient. La un prânz cu paste, o clasică bere din Munchen este ideală. La peşte merge o

bere „pils” din malţ dublu. Cărnurile albe sunt bine de servit langă un „pils” mai fin, în care aroma hameiului este pregnantă. Preparatele din carne roşie cer o bere intensă, cu un gust bine format şi cu mai mult alcool. Berile belgiene sunt recomandate la aceste preparate.

Berile englezeşti, al căror conţinut de hamei este mai ridicat sunt recomandate alături de preparatele din carne de miel, sau oaie. Vânatul cere beri puternice, sofisticate, bogate în malţ, cum sunt berile tip „lager”, sau „ale” cu triplă fermentaţie. Preparatele din carne de porc sunt valorificate cel mai bine alături de berile bavareză, sau de cele irlandeze.

Branzeturile cer beri cu arome puternice. Deserturile sunt savurate alături de berile făcute din malţuri brune din orz bine prăjit, sau lângă beri cu diferite arome fructate. Sunt nenumărate asocierile gustative, dar poate este mai important de amintit că berea fermentează încontinuu alături de civilizaţia umană, de cateva mi de ani.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: