Berea în cultura românească


În prima carte de bucate scrisă în limba română, pe la 1850, de către Mihai

Kogălniceanu şi Costache Negruzzi, berea este recomandată ca aperitiv la

deschiderea mesei, în locul ţuicii care arde papilele gustative, anesteziind simţurile şi anulând plăcerea gusturilor ce urmează.

Dacă în Ardeal berea a făcut carieră şi are o istorie bine ţinută la zi de scrupulozitatea funcţionarilor austrieci, nimeni nu ştie când a fost produsă prima halbă de bere în Ţările Române. Şi, totuşi, ea are o istorie şi în aceste regiuni.

Am avut şi noi bere de abaţie…

Oricât ar părea ieşit din şabloanele de imagine uzitate azi, primele atestări ale consumului de bere sunt din Moldova – nu din Ţara Românească – şi datează din vremea domnitorului Alexandru cel Bun. Vechile hrisoave pomenesc de producerea berii, în 1402, în „povernele” şi „sladniţele” de pe lângă mănăstirile Moldovei.

Imagine

Ceva mai târziu, în 1653, Paul de Alep, cu prilejul călătoriei sale prin Ţările Române pomeneşte de ceea ce ar fi putut fi o mică fabrică de bere în Iaşi. Dar prima atestare a unei fabrici de bere mai aproape de sensul modern al cuvântului vine din anul 1786, când domnitorul Ioan Mavrocordat întărea prin hrisov neamţului Herlet Gerach (doctor la Spitalul „Sf. Spiridon”) privilegiul de a înfiinţa o fabrică de bere, sub dealul Muntenimii de Sus, „de la vale de cişmeaua lui Păcurar”. În numai o jumătate de secol, fabrica a trecut, pe rând , din proprietatea întemeiotorului în cea a altor alogeni: Tudora Mihailovna, Ignat Sultz, Natan Steiner.

La inventarul din 1832, fabrica dispunea de mai multe corpuri: „cel pentru fiert berea”, „cel pentru uscat urluiala”, „cel pentru ţinut berea gata”, un corp pentru argaţi, un grajd pentru 17 cai (care învârteau moara, dar transportau şi berea), o pivniţă şi o berărie.

În 1845, fabrica inaugurează o nouă clădire, ale cărei vestigii există încă. Johan Zweck, noul proprietar al fabricii, solicita aprobarea autorităţilor locale pentru deschiderea unei fabrici de bere care să producă „beri di ace di rând şi alta di o deosebită cualita, precum ace din staturile Germaniei, vestita bere di Bavarie”.

În 1892, odată cu achiziţionarea fabricii de către Nicu Nanu, fabrica îşi schimbă denumirea în „Zimbru”, îşi măreşte beciurile şi achiziţionează utilaje noi, direct din Bavaria. În 1896, fabrica este alimentată electric, înaintea oraşului, printr-o uzină proprie.

Imagine

Din 1918, alţi noi proprietari, Mihai Catap şi Avram Beniaminovici, modernizează şi ei fabrica. Apoi a venit anul 1948 cu naţionalizarea. Deşi a rezistat în anii comunismului, declinul a intervenit după 1989, „reuşindu-se” performanţa ca din 2003 să se închidă definitiv.

Băutura Miticilor de Dâmboviţa

Dacă Moldova deţine, cel puţin depocamdată întâietatea în atestare, Ţara Românească îl deţine cu siguranţă pe cel al consumului, cel puţin din secolul al XIX-lea încoace. În Ţara Românească, sigur este că producţia industrială a fost inaugurată de Johann de Gotha, in 1809, cand a deschis fabrica de bere de la marginea Bucureştiului. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Principatele Unite aveau deja câteva fabrici de bere, pentru ca numărul lor să crească odată cu venirea lui Carol I.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, erau celebre berăriile din zonele marilor agolemerări urbane, dar şi rurale: zone comerciale, târguri, gări. La fel ca şi cafeneaua, berăria devine o instituţie socială, uneori chiar cu accente culturale, aşa cum a fost berăria lui Caragiale, Gambrinus.

Tot de atunci, datează şi asocierea gastronomică tipic românească a berii cu mititeii despre care Constantin Bacalbaşa afirmă că ar fi o invenţie a unui negustor din apropierea Curţii Vechi (actualul Centru istoric) a Bucureştilor. Pe atunci, la sfârşitul secolului al XIX-lea, era deja o tradiţie ca pe străduţele Şelari, Gabroveni, Covaci şi Lipscani, tranzacţiile comerciale să fie pecetluite cu o halbă de bere, însoţită de un „patrician” (cârnaţi având ca umplutură compoziţia mititeilor). Rămas fără maţele pentru cârnaţi şi pus în faţa pericolului ca fără cârnaţii pe grătar să nu mai vândă berea (pe atunci oamenii ştiau să bea), negustorul respectiv a avut geniala idee de a „lega” compoziţia cu zeamă de oase şi de a o pune direct pe grătar. Astăzi, halba de bere alături de mititei a devenit un adevărat ritual gastronomic al oricărei petreceri câmpeneşti.

Imagine

La începutul secolului al XX-lea, berea era deja încetăţenită ca băutura de zi cu zi a tuturor. Tot din acea perioadă datează şi primele cuvinte din vocabularul de azi al berii. Celebrul „ţap”, paharul de 250 ml, a fost botezat astfel după numele lui Bock („ţap” pe nemţeşte), un berar german care ţinea berăria „Căpitanul”, în apropiere de Universitate, lângă statuia lui Gh. Lazăr. Halba are şi ea o etimologie tot germană, numele ei provenind de la măsura comună pe atunci în vânzarea berii, de o jumătate de litru: „haber liter”.

Advertisements

3 Responses

  1. Interesant. Nu uita însă sladnițele importate de Lăpușneanu, parcă 5 la număr, deci aproape industrie. A adus și berari din Ardeal deci putem prezuma (zic prezuma pentru că nu am citit nimic în domeniu) că în Ardeal prepararea berii era deja industrie. Lăpușneanu a cerut ,bistrițenilor cred, bere pentru a-și trata boala de ochi (este vorba despre glaucom, boala ereditară a Mușatinilor identificabilă în portretele de ctitor).

  2. Etimologia termenului „ţap” este alta decat cea descrisa.
    Dar sa revenim la realitatea istorica. Berea Bock isi trage numele de la orasul hanseatic Einbeck din Germania de Nord. In Evul Mediul berea din Einbeck era o bere de lux, care datorita continutului ridicat de alcool se putea conserva mai mult timp, calitate care permitea exportul acesteia pana in Bavaria si chiar peste Alpi in Nordul Italiei (transportata cu caruta in butoaie de lemn). Bavarezii nu lasa sa treaca multa vreme si fierb la München incepand cu anul 1614 „Ainpöckisch Bier“(Einbecker Bier = berea din Einbeck), care in jargon mai tarziu se va chema pe scurt „Bockbier” (bere tap), denumire care s-a si pastrat pana in zilele noastre.
    Aceast sort de bere se exporta si chiar se fabrica incepand cu mijlocul secolului al XIX-lea si in fabricutele de bere construite preajma cazarmilor militare austro-ungare din Banat si Transilvania.
    Spre deosebire de berea normala bauta la “halba”, „berea tap” fiind o bere cu un continut de alcool mai ridicat se bea in pahare de capacitate mai mica. Consumatorul roman cerea “o bere tap” sau “un tap de bere” si berea dorita era servita normal in vasul ce corespundea acestei bauturi. In cele din urma in Romania se seveste „berea la tap”, iar de la berea tap se ajunge la paharul de bere (krigla) cu numele de „tap” cu o capacitate variabila intre 0,2 pana la 0,3 L.

    Traian Popescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Camelia Radulian

Poezie si proza

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: