Secvenţe din cotidianul medieval: măcelarii şi producătorii de carne


După ce m-am amuzat cu reglementările medievale ale comerţului cu vin, revin la aceeaşi savuroasă sursă, lucrarea „Din istoria economică a oraşului Cluj în veacul XVI”, publicată la Cluj, în 1947, de Alexandru Doboşi. De această dată este vorba despre comerţul cu carne. Este un material, zic eu, binevenit nu doar pentru că vinul nu merge fără mâncare. Carnea este şi un subiect „la zi”, prin vacile care au început să necheze isteric prin rafturile Uniunii Europene.

Credeţi că măcelarii şi furnizorii lor de carne de acum 5-6 secole nu aveau probleme? Oho, şi încă atât de multe…

La Bucureşti, măcelarii necinstiţi erau „vindecaţi” cu ocna şi cu satârul călăului

Ca o paranteză, înainte de a intra din nou în cetatea Clujului, apropo de excesiv de dezbătutul subiect al cărnii de cal, să vedem cum rezolvau autorităţile Bucureştiului de acum peste 200 de ani problema măcelarilor necinstiţi. E util de ştiut, pentru că toată povestea asta cu vita-cal se reduce, de fapt, la diferenţa substanţială de preţ care intră neimpozitată în buzunarele comercianţilor.

Imagine

Astfel, dintr-un material semnat de Ionuţ Ungureanu, aflăm că la sfârşitul secolului al XVIII-lea, constatându-se că unii măcelari bucureşteni au ridicat nejustificat preţul de vânzare al cărnii, sub pretextul că vitele s-au scumpit, stăpânirea oraşului a stabilit un nart (preţ maximal fixat în trecut de autorităţi pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate). Cei care nu-l respectau erau pedepsiţi, iar unii riscau chiar ca domnul să poruncească „să se pedepsească până la moarte”.

Unii măcelari nemulţumiţi de câştigul pe care îl obţineau cu preţul impus, au refuzat să mai aprovizioneze prăvăliile cu necesarul de carne. S-au produs nemulţumiri şi s-au făcut reclamaţii chiar şi din partea celorlalţi măcelari. Ca urmare, la 17 aprilie 1794, Marele Agă (şeful poliţiei Capitalei) trimite către domnitorul Alexandru Moruzi o scrisoare unde arată că fraţii Pătraşco, Şerban Surche şi Ştefan, fiul lui Zamfir, Anastase Cureman, Petre Epure şi Dumitru Grăţoiu „de la Paşti şi până acum, nicicum n-au vrut ca să aducă vită ca să taie la scaune (măcelării)…precum au tăiat şi mai dinainte, care fiind împotriva poruncilor măriei tale, aduce împiedicare şi celorlalţi ce acum taie”. Şi ceilalţi măcelari care dezavuau atitudinea celor şapte „nelegiuiţi” au trimis şi ei o plângere către domnul Alexandru Moruzi. Ei cereau ca vinovaţii „să se pedepsească şi să fie siliţi de a tăia la fel cu dânşii”.

Răspunsul domnului Moruzi a fost ferm şi cei şapte au fost trimişi la ocnă, iar din acel moment măcelarii nu au mai avut curajul să nu mai aducă suficientă carne în prăvăliile lor. Iată porunca pe care domnul ţării a dat-o împotriva măcelarilor: „dumneata vel agă, fiindcă într-atâtea rânduri s-au dat poruncile domniei mele straşnice măcelarilor, şi li s-au dat hotărârea domniei mele la toţi şi de faţă prin cuvânt, că au să se pedepsească până la moarte, şi după toate acestea iarăşi sunt nepăsători, îţi poruncim dară, ca să orânduieşti zapciu să prindă pe aceşti lude şeapte, şi aducându-i în pază, să-i faci teslim (predare) la puşcărie, de unde poruncim ca să facă carte dmoniei mele de a să trimite la pcnă, de această dată, spre pilda şi învăţătura celorlalţi”.

La Cluj, piaţa internă era discriminată de exporturi

Constituţia municipală din anul 1537, la articolul 10 spune, că vitele străinilor nu vor putea fi păscute pe teritoriul oraşului Cluj. Dispoziţiuni foarte aspre se aduc  şi împotriva acelora care îşi pasc porcii în vii, în sămânături, sau în grădini. Se prevede că porcii care nu se pot mâna să fie tăiaţi,  iar alte animale  şi vite mari să fie sechestrate de către proprietarul pământului, urmând ca judele să stabilească paguba. De asemenea, erau foarte sever pedepsiţi servitorii care erau găsiţi cu vitele în fânaţele oraşului: dacă era prins, nefericitului i se tăia capul, iar dacă fugea de lângă vite, atunci stăpânul vitelor era pedepsit cu 25 florini, o sumă enormă. Nu ştiu câte astfel de sentinţe s-au şi aplicat, dar am bănuiala că servitorii în culpă nu se mai gândeau prea mult în acele momente la punga stăpânului…

Imagine

În acelaşi an 1537 s-au dat şi unele dispoziţii igienico-edilitare, prin care s-a hotărât ridicarea peste Someş a unui abator  şi construirea mai multor măcelării.

Dispoziţiile anului 1557 au o introducere lungă şi foarte interesantă. Se spune, între altele, că „societatea civilizată  să fie apărată de magistrat şi deoarece noi între atâtea furtuni nu numai din relatările altora ci şi din experienţa noastră proprie a oraşului şi a poporului ameninţat în mod mizerabil de foame şi care sufere şi dela cei care fac grave plângeri, nu fără mare indignare am luat act”. Să vedem care era acea mare indignare.

Ei bine, încă de pe atunci, marfa „a-ntâia” pleca la export, pe piaţa internă ajungând rebuturi. Se mânau boi  şi alte animale în Ungaria, câştigul fiind destul de motivant. Dar erau şi negustori care „lăsând la o parte frica de Dumnezeu şi de oameni şi ruşinea aleg boi bine îngrăşaţi, îi mână de aici afară din ţară, iar pe cei slabi, orbi, şchiopi, bolnavi, de nimica, murdari, îi taie şi jupoaie şi îi introduc în măcelăria oraşului, cu scopul de a-i vinde  şi a-i expune vânzării în mod public. Şi nu le este frică cu neruşinarea lor, dar nici noi din cauza strigătelor poporului, spre indignarea Celui de Sus şi câştigul temerar al măcelarilor, socotim  şi judecăm că nu putem tolera cu urechi surde nepedepsirea, ci folosul oraşului…”

Controale severe, sancţiuni pe măsură

Controlorii pieţelor supravegheau  şi măcelăriile. O obligaţie de seamă a controlorilor era verificarea măsurilor pe care le întrebuinţau vânzătorii, măcelarii, negustorii de peşte, vânzătorii de stofe. Celor găsiţi vinovaţi li-se lua măsura şi dădeau controlorului un florin. Instrucţiunile impuneau controlorilor cărnii să fie cu băgare de seamă, să-şi facă datoria, ca să fie în măcelării carne bună, în cantitate suficientă. Controlorii cărnii care erau neglijenţi în serviciu erau reclamaţi sfatului. Măsurile erau sigilate  şi pentru fiecare măsură se plăteau doi bani. Oraşul avea măsurile lui, pe care le dădea spre întrebuinţare în schimbul unei taxe de doi bani de măsură. Cine se folosea de măsură străină (nesigilată) risca să îi fie ridicată şi distrusă de orice controlor care îl depista. Iar dacă se adeverea că a fost falsă, se sechestra tot ceea ce se măsurase cu ea, până la un chiubăl (patru feldere, circa o majă).

Imagine

Românii din satele apropiate vindeau pe piaţă şi slănină, căci se precizează că de la o slănină, sau mai multe, să dea doi bani.

În 1595 se aduc hotărâri detailate cu privire la vânzarea cărnii, hotărâri care au fost acceptate – ca şi în alte oraşe – şi de cele două categorii de măcelari (nu se spune care sunt acele două categorii). Fiecare categorie a venit personal în faţa sfatului  şi a întărit hotărârea  şi cu sigilul său. Se stabileşte că dacă măcelarul ar cumpăra vite în hotarul Clujului, să nu le poate mâna nicăieri, nici în oraş, nici în alt loc, până când controlorul cărnii nu o va sigila. Măcelarul nu putea vinde altui negustor de vite (numit teoser, de aici tuşerul românesc din unele regiuni), sub pedeapsa pierderii măcelăriei, sau chiar a meseriei. La fel, dacă ar fi cumpărat din altă parte vite  şi le-ar fi mânat pe hotarul Clujului, pentru a fi îngrăşate  şi dacă „măcelarul le-ar vinde negustorului  şi nu le-ar tăia, în acelaş fel să  rămână pierderea meseriei”. Măcelarul clujean putea să vândă însă vitele cumpărate în afară de oraş şi duse spre îngrăşare tot în loc străin. Totuşi, dacă vitele sigilate n-ar asigura nevoile oraşului şi aceste vite trebuiau aduse la măcelării. Reise din aceste dispoziţiuni, că oraşul se îngrijea cu toate mijloacele de aprovizionarea cu carnea a cetăţenilor.

În acelaş timp, măcelarii cer oraşului să poată vinde iarna vitele cumpărate în altă parte şi ţinute în oraş cu fânul lor. Oraşul decide însă că, dacă n-ar putea tăia alţi boi buni, să fie obligaţi a tăia şi aceste vite, „deşi măcelarul adună şi poartă acasă fânul cu bani scump şi cumpără şi de la alţii cu bani, nu în cinste ajunge la el ca vara la iarbă pe câmp”. Cei care n-ar fi respectat aceste reguli riscau să-şi piardă  măcelăria şi nici nu se mai puteau asocia cu alţii.

Cât priveşte controlorii cărnii, se alegeau doi, unul ungur, altul sas, care trebuiau să controleze dacă se respectau hotărârile de mai sus. Ei sigilau vitele  şi carnea, supravegheau măcelarii şi răspundeau de buna calitate a cărnii pusă în vânzare.

Impozite şi taxe, legi anti-ilicit şi anti-speculă

Ultimele articole din Constituţia municipală din 1537 sunt consacrate adunării impozitului. Se prevede ca acesta să fie stabilit în fiecare an şi care dintre cetăţeni n-ar putea, sau n-ar voi să achite impozitul, să fie  şters din cartea cetăţenilor  şi să i se vândă toate bunrile, chiar  şi casa, „căci nimeni nu poate sta în oraş  fără a achita impozitele”, precum motivează sfatul.

La 1593, sfatul orăşenesc ia măsuri împotriva luxului. După cum se vede, nici aici contemporanii noştri nu au fost originali. Sau poate de aici s-o fi inspirat Ceauşecu atunci când a promulgat celebra lege a ilicitului. Legea Clujului medieval era motivată astfel: „oraşul nostru văzând aici în acest oraş luxul atât în rândurile bărbaţilor, cât mai ales al femeilor… Pe cine ar vedea că el însuşi, sau soţia, sau copilul poartă sau face pe cineva să poartă îmbrăcăminte scumpe nepotrivite stării sau sărăciei lor, adică granat, scarlat, atlas, camocat sau gerezna şi multe bijuterii de argint şi de aur, cunună de mărgele de aur”. Pedeapsa „luxoşilor” era atât de potrivită şi de logică, încât ar putea fi aplicată şi astăzi: „cât impozit ar merita, cu de două ori atâta să fie impuşi. Cine ar călca dispoziţiunile acestea, să fie dat publicităţii, la întâia a lunii, sau Joaia, sau Dumineca”.

Imagine

Legea asta nu apăruse întâmplător. Unii negustori din Cluj erau dornici de câştig prea mare şi în acele vremuri. După ce cumpărau mărfurile de la negustorii greci sau din altă parte cu ridicata, cu un preţ convenabil, le vindeau cu amănuntul sărăcimii şi, evident, mult mai scump. Ca să poată face acest lucru, nu tolerau în oraş negustorii străini mai mult de trei zile.  Din cauza acestor lupte concurenţiale, cetăţenii cu mijloace mai reduse sufereau foarte mult. Oraşul se simţea obligat să ia măsuri pentru apărarea celor nevoiaşi şi reaminteşte hotărârile din ani precedenţi prin care spune că „grecii  şi alţi negustori să poată veni liber şi nu până a treia zi, ci o săptămână  să poată vinde, cu toate acestea, când vin, să nu cuteze a deschide prăvălia imediat, ci mai întâi să fie obligaţi a da de  ştire birăului (judelui)  şi atunci domnul birău chemând pe controlorii pieţelor le pune în vedere lucrul de care să se ţină”. Se repetă şi de astădată  că negustorii străini să poată vinde numai orăşenilor şi nu negustorilor locali dispuşi să facă pe intermediarii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: