Aristocraţia violet


Cromatica socială a României de azi este una extrem de tristă în monotonia ei. Este dominată de un violet violent la vârful administraţiei care generează constant cenuşiul cotidian al maselor. Gama cromatică diversificată a intermediarei clase de mijloc a fost ştearsă definitiv de ultimii ani ai regimului băsist. Vagile umbre nici nu se mai percep. Aristocraţia albastră, câtă a mai rămas după 1947, e ţinută la distanţă şi este acceptată doar rar, când se converteşte la violet. La fel şi aristocraţia roşie, răsărită după 1968. Pentru că în România a existat şi aşa ceva. Aparent, aristocraţia asta violet ar fi apărut din mezalianţa dintre cele două aristocraţii, oricum antagonice. Nu este aşa!

Prototipul aristocratului violet

Prototipul aristocratului violet

Simbolistic vorbind, în Evul Mediu – şi chiar şi în vremea Renaşterii –, violetul era culoarea prostituatelor. Astăzi este consacrată drept culoarea homosexualilor. Una peste alta, în timp, violetul se arată a fi culoarea persoanelor indecise ca apartenenţă şi/sau dispuse să se vândă pentru o anumită sumă de bani.

În fapt, aristocraţia violet este produsul unei nefaste mezalianţe între frustrările aristocraţiei albastre, incapabilă să-şi recapete privilegiile pierdute după 1947 şi ambiţiile aristocraţiei roşii de a şi le menţine pe ale sale. Aristocraţia violet este un surogat nobiliar care are numai spoiala de pretenţii şi aparenţe a celei albastre, fără a avea însă nici consistenţa de substanţă a acesteia, nici consecvenţa şi vigoarea celei roşii. Aristocraţia violet are ca principală caracteristică inclusiv negarea propriilor origini, refuzând să recunoască aportul aristocraţiilor albastră şi roşie la propria ei existenţă. Mai mult, chiar le dezavuează pe ambele, deşi a apărut şi s-a dezvoltat pe fondul tolerării sale şi a lipsei de atitudine. La nevoie, membrii aristocraţiei violet îşi inventează blazoane albastre, atunci când nu poate afişa unele originale, însuşite prin diferite metode şi îşi revendică origini roşii când (şi numai dacă) interesele imediate o impun.

Şi după 1947, şi după 1989, aristocraţia violet a dovedit că are vocaţia tranziţiei, a promiscuităţii şi a compromisului. În schimb, îi lipseşte total cea a stabilizării unor valori autentice. A apărut din neputinţa aristocraţiei albastre de a o eradica la timp şi i s-a subsituit sub masca unei pretinse aristocraţii roşii. De fapt, aceasta avea să apară mai târziu, după ce a înlăturat tumora. Din păcate, nu definitiv. Aristocraţia roşie a încercat să aducă în societate un alt sistem de valori, în locul celui distrus de internaţionalsimul violet. Şi, într-o bună măsură, a şi reuşit să creeze unul. Şi l-a asumat şi l-a promovat constant, reuşind ca spre finalul regimului comunist să ridice câteva figuri remarcabile în diverse domenii. Neşansa aristocraţiei roşii a fost că nu a învăţat nimic din drama dizolvării aristocraţiei albastre. A avut numai iluzia că şi-ar fi instaurat supremaţia după delimitarea din anii ’60 de gaşca cominternistă, definită prin internaţionalismul iudaic vopsit în culorile imperialismului sovietic.

Noua aristocraţie violet nu a apărut după Marea Agitaţie din Decembrie 1989, numită impropriu Revoluţie. Ea a apărut cu ceva vreme înainte, fiind generată de excrescenţele rămase neextirpate după 1968. În aceeaşi măsură, dezvoltarea ei a fost favorizată de ambiţiile, multe neîmplinite, de parvenire a aristocraţiei roşii la statutul şi statura de odinioară a celei albastre. Nu îi interesa că în construcţia aristocraţiei albastre autentice erau acumulate pe parcursul mai multor generaţii, nu numai averi ci şi o cultură şlefuită în timp. Pe membrii aristocraţiei violet îi interesează să obţină TOTUL şi ACUM, evident prin metoda arderii tuturor etapelor posibile. De aceea, aristocraţia violet nu a devenit ceea ce este, ci a parvenit.

Înainte de 1947, membrii săi nu trăiau în vilele şi palatele somptuoase ale aristocraţiei albastre. De aceea i-au trimis pe proprietarii de drept în puşcării şi s-au instalat în locul lor. În substituirea autenticului cu impostura, aristocraţii violet şi-au legitimat pe atunci pretenţiile prin statutul lor de ilegalişti. Fiindcă nu ştiau la ce folosesc cărţile din bibliotecile impozante le-au aruncat şi au pus pe rafturi, în locul lor, bibelouri ieftine şi „milieuri” de duzină. Scoşi din aceste case de aristocraţia roşie, mulţi au emigrat în Occident, devenind „disidenţi”, adică tot un fel de ilegalişti, dar de vreme nouă. O poziţie de pe care au revenit în forţă după 1989, cu aceleaşi pretenţii nesusţinute decât prin agitarea frustrărilor lor de neîmpliniţi din propria vină.

În vremea aristocraţiei roşii, cea violet se hrănea din invidia că nu putea pleca peste hotare şi nu avea acces la bunurile de consum occidentale. La atât se limita orizontul aspiraţiilor sale. Arar, se mai amăgea cu excursiile în grup prin ţările lagărului socialist. Nu putea avea limuzine şi atunci era o victorie dobândirea unei Skode, sau chiar şi a unui Trabant. Orice, numai import să fie. Soluţii – paleativ… Ei vroiau mai mult, adică totul.

Aşa că nu puteau rata schimbarea din 1989 şi au retezat orice şansă a aristocraţiei roşii de a se converti la capitalism, dar şi orice şansă a resturilor de aristocraţie albastră de a-şi restaura poziţia. Au profitat de tulburarea sistemului anterior şi s-au cocoţat în poziţii-cheie de unde au făcut ceea ce au demonstrat şi în 1947 că ştiu cel mai bine. Au aruncat în puşcărie vârfurile aristocraţiei roşii pe motive inventate, nu pe cele care chiar ar fi justificat măsura. Au azvârlit hârdaie de mizerii pe imaginea urmaşilor aristocraţiei albastre care ar fi dorit – evident şi, în multe cazuri, justificat – să revină pe poziţiile anterioare anului 1947. Aristocraţii violet au demolat tot ce reuşiseră să facă bun aristocraţii roşii şi au refuzat să restaureze realizările cu valoare confirmată de istorie ale aristocraţilor albaştri.

În numele aceluiaşi spirit internaţionalist, rebotezat globalizare, au demontat bucată cu bucată industria şi au vândut-o spre propria îmbuibare.

În numele unui capitalism arhaic, invalidat de propria evoluţie, au răşluit C.A.P.-urile la grămadă cu I.A.S.-urile, fărâmiţând proprietatea agricolă şi anulându-i orice şansă de afirmare în condiţiile economiei de piaţă. În acelaşi timp, occidentalii care bombardaseră propagandistic în ultimele decenii din secolul 20 sistemul agriculturii cooperatiste, tocmai îi descopereau avantajele şi îl implementau cu succes sub numele de asociaţii. Nume sub care, de altfel, cu tupeu, ne reimpun sistemul CAPurilor ca pe o descoperiere a lor.

La fel au făcut în sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională. Străbătuţi de marota descentralizării otova, fără discernământ, au destructurat sistemul omogen antedecmbrist. Au apărut peste noapte şapte servicii secrete, trei tipuri de poliţie, fiecare cu propria obedienţă, dar toate cu acelaşi râvnit obiect de activitate. Rezultatul? Un haos determinat de călcarea sistematică pe picioare într-o concurenţă contraproductivă după cine pune primul mâna pe informaţie. În acelaşi timp, importatorii noii mode preluau de la noi fix sistemul hulit, rebotezându-l comunitatea serviciilor de informaţii şi reimpunându-ni-l – cum altfel? – ca pe o nouă luminare cu care ne-au fericit.

Chiar şi mai nou apăruţii mediatori nu sunt altceva decât vechile şi repede demolatele comisii de judecată antedecembriste care se pronunţau înaintea instanţelor în cazuri mai puţin grave şi, cu precădere, în speţele de drept civil. Doar ca exemplu edificator redau un frgment din art. 1 al Legii 59/1968: „În îndeplinirea sarcinilor ce le revin, comisiile de judecată încearcă împăcarea părţilor în unele pricini şi judecă abateri de la regulile de convieţuire socială, litigii de muncă, precum şi unele litigii patrimoniale”.

Uitaţi-vă în jur şi o să vedeţi cât de infestată este societatea noastră de plaga numită aristocraţia violet. Nu există domeniu în care impostura şi parvenitisimul care o definesc să nu îl fi secătuit de resurse materiale şi umane, în egală măsură. Sensul evoluţiei fireşti a naţiunii spre pozitiv a fost total deturnat spre îmbogăţirea lor exclusiv materială, spre sărăcirea populaţiei (şi material, şi spiritual). Dinu Păturică s-a multiplicat în personaje care au un caracter profund fetid: mai spoiţii Patriciu, Chiliman, Ţiriac, Cataramă, Voican-Voiculescu, Oprişan, Oprea, Udrea, Videanu şi atâţia alţii, sunt absolut egali ca (non)valoare umană cu neşlefuiţii Băsescu, Dan Ioan Popescu, Vanghelie, Becali, Dragomir, Igaş, Falcă şi mulţi alţii aidoma lor. Mulţi, prea mulţi…

Din mocirla promiscuităţii violet cultivată în ultimii 24 de ani, aceste specimene nu numai că ne-au vitriolat existenţa, dar s-au şi reprodus, ameninţând astfel inclusiv viitorul copiilor noştri. A apărut generaţia a doua de Petrache, Bitner, Ţiriac, Cocoş, Plăcintă şi alte beizadele crescute în cultul diplomelor cumpărate, nu dobândite şi care au învăţat că banul mult şi nemuncit poate suplini absolut orice. Pentru că i-am tolerat, ne târâm azi existenţa într-o lume falsă în care prosperitatea lor se construieşte pe temelia din ce în ce mai solidă a servilismului unei turme adusă în fază de imbecilizare colectivă. Singura soluţie ar fi eradicarea aristocraţiei violet printr-o reacţie de respingere în masă. Dar câţi din masa amorfă de cenuşii se mai pot manifesta ca anticorpi eficienţi?

Imagine

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Camelia Radulian

Poezie si proza

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog