Enograme


Imagine

Zilele astea am răscolit prin lada de zestre a limbii române, în căutarea unor cuvinte care să îmi redea o anumită stare de spirit. Încă nu am găsit ce căutam, dar dintr-un cotlon mi-a strălucit un cuvânt aflat pe lista celor în aşteptare. Adică a acelor cuvinte care încă nu au o formă, deşi există fondul care le explică. Şi tare mult mi-a plăcut această găselniţă a mea: oenograme. Mă rog, aşa ar fi forma absolut corectă pentru scrupuloşi. Eu cred că şi enograme e corect.

Ce sunt enogramele? Sunt simple inscriptii pe bobul de strugure. Unele pot fi amintiri ale unor oameni care au scris istorie în vie şi în cramă, altele despre aceşti oameni. Altele pot fi gânduri izvorâte din paharul cu vin şi devenite literatură. Suma tuturor enogramelor din lume, rostite,sau nu, compun genograma omenirii. Enogramele nu sunt însă numai ale trecutului. Ştiaţi că în bobul de strugure poţi citi şi viitorul, adesea mai precis decât în globul de cristal?

Imagine

În fine, intră multe în acest cuvânt. Aşa că m-am grăbit să îl omologhez, aşezându-l deocamdată ca titlu de rubrică în acest blog. Apoi va trebui cu siguranţă să îi dedic un articol aparte, poate chiar un catren. Prea e frumos!

Imagine

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: