Spionii Basarabiei, eroi condamnaţi la uitare (IV): Trădătorul Precup devine erou, eroul Husărescu devine uitat


Vasile Niculescu, Zaharia Husărescu şi Victor Precup. Doi eroi şi un trădător, ale căror destine s-au intersectat în mod nefast. Niculescu şi Precup au fost ofiţeri de armată, Husărescu a fost ofiţer de informaţii.

Vasile Niculescu, „pilotul Marii Uniri”, cum i s-a mai spus, a trăit demn, murind discret şi aproape uitat. Meritele sale i-au fost recunoscute postum, însă prea târziu pentru el. Pe succesul misiunii sale din 1918 s-a căţărat oportunistul Victor Precup, prezentat ca fiind copilotul celebrului zbor, dar care, în realitate, a fost doar pasager în acel zbor.

Zaharia Husărescu, un profesionist al informaţiilor, şi-a consumat ultimii ani de viaţă în arestul Securităţii din Târgu-Mureş fiind arestat la aproape 80 de ani. Motivul real a fost dorinţa de răzbunare a lui Precup, cel care nu a putut să uite că Husărescu l-a dovedit ca trădător de neam şi ţară, ca agent recrutat de sovietici.

Precup, acest aventurier carierist, militar controversat, a supravieţuit onorabil până la moarte, adaptându-se cameleonic la toate schimbările de regim. Exemple precum al lui, există din păcate şi azi. Mă refer la avansările în grad pe criterii politice. Pentru cei ca el, lipsiţi de demnitate şi onoare militară, instinctul de parvenire a fost, este şi va fi mereu mai presus de orice.

Pilotul-erou al „Zborului Marii Uniri”, moare ceasornicar

Pe data de 23 noiembrie 1918, Vasile Niculescu împreună cu căpitanul (pe atunci) Victor Precup au zburat de la Bacău la Blaj, pentru a transporta documente de mare importanţă în vederea convocării Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. În geanta militară sigilată era actul prin care moldovenii de pe ambele maluri de Prut confirmau ardelenilor dorinţa lor de Unire şi îi îndemnau să urgenteze demersurile pentru realizarea Marii Uniri. Separat, echipajul mai avea câteva pachete cu manifeste prounioniste, care au fost aruncate deasupra Blajului. Zborul s-a desfăşurat cu un avion tip “Farman – 40”, cu carlinga deschisă, în prag de iarnă, peste munţi, cu instrumente de navigaţie rudimentare şi fără nici un fel de dirijare de la sol. La 2600 metri altitudine erau -40 grade Celsius şi cei doi ocupanţi ai carlingii au rezistat doar având feţele unse cu parafină. A fost nu numai un act de mare curaj, dăruire şi sacrificiu, dar şi o probă de mare pricepere profesională din partea celui aflat la manşa avionului, lt. aviator Vasile Niculescu. Strict pentru acel episod, nimeni nu a contestat şi curajul căpitanului Precup. Numai că el nu a fost copilot, neavând pregătirea pentru asta şi, mai grav, peste ani nu a confirmat deloc eroismul din acea zi.

După război, Niculescu a mai rămas pentru un timp în Basarabia şi, din ordinul Marelui Stat Major al Armatei, a îndeplinit mai multe misiuni de recunoaştere şi informare în liniile bolşevice din Transnistria, fiind luat la un moment dat prizonier şi eliberat după o scurtă captivitate. Uitat sau ignorat de politicieni, dar şi de capii vremelnici ai oştirii, Vasile Niculescu – pilotul Marii Uniri cum a intrat în istorie – a demisionat din armată în octombrie 1937. Avea vârsta de 46 de ani, gradul de căpitan şi nicio perspectivă de avansare la gradul următor. Pentru un om care fusese pe nedrept ignorat de toate regimurile politice, demisia de onoare a reprezentat singurul său gest de frondă. Niculescu a murit în 1981, într-un deplin anonimat, la venerabila vârstă de 90 de ani după ce, câteva zeci de ani, practicase în civilie obscura meserie de ceasornicar.

Biografia unui carierist cu vocaţie de trădător

În schimb, controversatul căpitan Victor Precup, fostul tovarăş al lui Niculescu în zborul acestuia de peste Carpaţi din noiembrie 1918, a traversat cu bine mai multe regimuri politice ajungând sub comunişti la gradul de general-locotenent. Este interesat de remarcat faptul că în Basarabia, destinele celor trei – Niculescu, Husărescu şi Precup – s-au intersectat la un moment dat, fiecare dintre ei fiind implicat sub o formă sau alta în procurarea de informaţii pentru serviciile speciale ale statului român.

Născut în 1889, Victor Precup era nepotul cunoscutului om politic Ştefan Cicio Pop (1864-1934). Acesta fusese membru marcant al PNR (apoi al PNŢ), deputat în Parlamentul de la Budapesta şi apoi vicepreşedinte al Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. În cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, Cicio Pop a deţinut chiar portofoliul Apărării, iar ulterior, după Marea Unire, şi alte demnităţi în cadrul Regatului român (ministru de Externe în timpul guvernării Maniu şi preşedinte al Camerei Deputaţilor). Acest fapt avea să-i servească într-un anume fel şi ambiţiosului şi carieristului său nepot, Victor Precup, intrat într-un complicat şi enigmatic joc, neelucidat pe deplin nici până azi. În anul 1916, Victor Precup era ofiţer în armata austro-ungară, dar la scurt timp a trecut Carpaţii în Regatul României alături de viitorul mitroplit Bălan. A fost integrat în armata română cu gradul de căpitan, iar înalta protecţie de care se bucura l-a ajutat să urce rapid în grad şi funcţii. În 1921 era deja maior, iar peste foarte puţini ani, locotenent-colonel şi apoi colonel. Însă ascensiunea sa nu a fost suficient de rapidă pentru ambiţiile pe care le nutrea….

 

În Basarabia, spionajul sovietic colecta scursurile din armata română

În 1922, maiorul Victor Precup era şef al Biroului 2 informaţii al Comandamentului Militar al Basarabiei, de la Chişinău. Cu toate că el însuşi era ofiţer de informaţii într-o structură a armatei române, activităţile lui Precup au intrat în atenţia Siguranţei Statului, serviciu cu sarcini informative şi contrainformative aflat în structura Poliţiei Române. Cel care a contribuit la constituirea primelor piese de la dosarul „Cazul Victor Precup” a fost Zaharia Husărescu, personaj cu o importantă poziţie de conducere în cadrul Siguranţei Statului din zona Basarabiei. Husărescu se ocupa şi de penetrarea informativă a URSS în zona sa de responsabilitate. Referitor la Precup, în primele piese de la dosarul său de urmărire informativă, se menţiona că „s-a ocupat cu traficul de persoane refugiate din Rusia Sovietică şi a lucrat cu rea credinţă în cercetări comuniste, punând în libertate comunişti periculoşi…” Într-o altă notă-raport referitoare la Precup se mai semnala faptul că „numitul a fost suspectat de organele acestei Direcţiuni (Siguranţa – n.a.) încă din 1921 când era maior, fiind bănuit de spionaj”. În rapoartele sale, Husărescu îl mai semnala pe Precup ca autor moral, iar în alte cazuri ca autor direct al unor asasinate şi jafuri comise la frontiera de pe Nistru. Curioasă este şi o notiţă dintr-o amplă notă-raport întocmită în 1932 de către S.S.I. În cuprinsul acesteia, era semnalată prezenţa nejustificată a lui Precup la Budapesta în timpul revoluţiei comuniste conduse de Bela Kun (1919), citez: „…până în prezent, nu s-a putut afla nimic de la el (Precup – n.a.) care să elucideze rostul prezenţei sale acolo”. Toate aceste piese reprezentau suspiciuni deosebit de serioase, faţă de un ofiţer superior cu o importantă poziţie în armată, suspiciuni care ar fi trebuit urmate de cercetări mult mai ample. Înaltele protecţii de care se bucura la acea dată din partea Regelui, a lui Iuliu Maniu şi a unchiului său Ştefan Cicio Pop, l-au scutit de neplăceri. Cel puţin pentru un timp. 

 

Iertat pentru spionaj, arestat pentru atentat la viaţa regelui

Ros de ambiţii, carierist şi arivist, Precup era preocupat în mod mai mult decât evident de propria sa ascensiune din care îşi făcuse un adevărat scop în viaţă. El nu a ezitat să se implice alături de Iuliu Maniu şi de unchiul său Ştefan Cicio Pop, în complotul din 1930, care a avut drept urmare readucerea şi reinstalarea pe tronul României a lui Carol al II-lea. În numai 10 ani, acest sinistru personaj avea să pună umărul la destrămarea moştenirii lăsate de Ferdinand, de regina Maria şi de familia Brătienilor. O crimă pe care a şi reuşit să o făptuiască, desigur cu concursul unei camarile formată din specimene de teapa lui Precup. Aşteptările lui Precup din partea Regelui – se visa ministru al Apărării – nu au avut rezultatul scontat. Aşa că, a devenit anti-carlist şi republican înfocat, de data aceasta punând la cale un complot împotriva lui Carol al II-lea. Încercarea de asasinare a lui Carol al II-lea, preconizată pentru data de 7 aprilie 1934, nu a avut succes, deşi complotiştii (în special ofiţeri din Ministerul Apărării, originari din Transilvania) pregătiseră acţiunea din timp, procurându-şi în acest scop arme şi dinamită. Între ei se afla şi un văr al lui Precup, căpitanul Octavian Fleşariu, un ins la fel de josnic, croit din aceeaşi „stofă”.

Capul acţiunii complotiste, Precup (ajuns între timp colonel), precum şi ceilalţi 10 ofiţeri participanţi au fost arestaţi din ordinul lui Mihail Moruzov, şeful S.S.I., chiar în ziua când urma să se declanşeze acţiunea. Condamnat la închisoare, cu degradare militară la Cazarma Malmaison, în faţa trupei, precum şi la pierderea unor drepturi civile, Victor Precup a fost eliberat în 1940 fiind graţiat de executarea restului de pedeapsă. Motivul graţierii semnate de Ion Antonescu a fost motivaţia pretins anticarlistă a grupului de oportunişti. Oricum, steaua lui Precup nu apusese. Înzestrat cu o capacitate de adaptare deosebită, vremurile noi care se întrezăreau la orizont s-au dovedit pentru el o nouă provocare.

 

Din culisele atentatului: motivaţia reală era la Moscova şi la Budapesta

Din cauza cenzurii impuse de Regele Carol al II-lea, complotul de la Bucureşti din 7 aprilie 1934 a fost prea puţin mediatizat în presa română, ori acest fapt a dat frâu liber imaginaţiei şi speculaţiilor…atât în ţară, dar mai ales în străinătate. Referitor la consecinţele neinformării cititorilor, atrăgea atenţia şi Stelian Popescu, cunoscut jurnalist din epocă şi director al ziarului „Universul”. Spre exemplu, Radio Budapesta difuza ştiri alarmante şi exagerate referitoare la respectivul complot arătând că la acesta ar fi participat 120 de ofiţeri (!?), toţi din Transilvania şi că de fapt, în toată armata din Transilvania ar fi existat o stare „de fierbere”. Preluate de unele publicaţii străine, informaţiile vădit exagerate comunicate de Radio Budapesta au fost şi mai mult amplificate. Astfel, „Sunday Times”, din 15 aprilie 1934, scria că „este un complot de mare amploare, în care este implicată armata…”. În acelaşi registru se înscriu şi informaţiile apărute în „Daily Express” din 14 aprilie 1934 care publica ştirea că Regele s-ar afla la Sinaia unde este păzit de detectivi înarmaţi pentru că nu mai are încredere în armată, ori cea publicată de „Frankfurter Volksblatt” din 18 aprilie 1934 care insera o informaţie potrivit căreia, în România, era iminentă izbucnirea unui război civil. Cu adevărat interesant este însă un raport informativ trimis la Bucureşti de către Centrul de Informaţii din Oradea, subordonat Marelui Stat Major al Armatei. În cuprinsul acestuia se arăta faptul că pe data de 3 aprilie 1934 – atenţie! cu patru zile înaintea datei preconizate pentru declanşarea acţiunii complotiste de la Bucureşti – ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii din armata maghiară aflaţi în concedii sau permisii, au fost rechemaţi urgent la unităţi. Se naşte o întrebare: de unde aveau cunoştinţă serviciile de informaţii maghiare de acţiunea ce se preconiza a avea loc patru zile mai târziu la Bucureşti?

„Schimbarea la faţă”: Precup, comunistul

Condamnat la închisoare, fostul colonel Victor Precup şi-a executat cea mai mare parte din pedeapsă în închisoarea Doftana. Într-un fel, a fost pentru el o şansă. Aşa a ajuns să-l cunoască pe Gheorghe Gheorghiu Dej, liderul comunist de mai târziu. Interesaţi în a penetra armata, a obţine informaţii şi a câştiga simpatizanţi din rândurile ei, comuniştii l-au cultivat pe Precup care a aderat la Partidul Comunist din România. Ieşit din închisoare ca urmare a graţierii, Precup a înfiinţat firma „Portex”, care se ocupa cu comerţul de produse de marochinărie, articole textile şi chimicale. O existenţă aproape banală… Dar care nu a scăpat totuşi atenţiei Siguranţei. Într-o notă-raport din iulie 1944, întocmită de un lucrător din Siguranţă şi care se referea la activitatea din iunie 1943 a lui Ştefan Foriş, fost conducător al P.C. din România, acesta indica unui oarecare „Eugen” (nume conspirativ), să ia legătura „cu un colonel care a fost închis şi care are o firmă”. Ori, concluziona cel care întocmise nota raport, colonelul care a fost închis era Victor Precup.

În aprilie 1945, regele Mihai a semnat decretul de înaintare a lui Victor Precup la gradul de general-locotenent, acesta fiind reabilitat şi reintegrat în armată. A fost şeful Direcţiei Politice din noua Armată, cea în curs de stalinizare. A fost printre principalii pioni care au aruncat în închisorile staliniste elita armatei române.

Cea mai scârboasă înjosire a sa în faţa stăpânilor cărora le-a lins şi mâna şi curul, în dispreţul total al jertfei atâtor români, a fost însă implicarea sa în acordarea titlului de cetăţean de onoare al Clujului criminalului de război Molotov. Astfel, în 1947, după ce se „ocupase” cu succes de alegerile din 1946, îl găsim pe Precup la ceremonia prin care Clujul îl făcea cetăţean de onoare pe Molotov, după cum relata „Scânteia” de atunci: „Consiliul politic al Primăriei Cluj, lărgit cu reprezentanţii vieţii politice, culturale şi sociale a oraşului a ţinut eri, 18 martie, orele 12 în sala festivă a Primăriei o şedinţă solemnă la care a participat Înalt Prea Sfinţia sa Nicolae Colan, şeful Bisericii Ortodoxe, general Victor Precup, Emil Petrovici – rectorul Universităţii „Ferdinand”, Vasile Pogăceanu – prefectul judeţului, dr. Alexe Kiss Csobor – rectorul Universităţii „Bolyai”.[…] Pentru acest motiv, conducerea Primăriei, în deplin acord cu consiliul politic şi în numele cetăţenilor capitalei Ardealului, i-au conferit lui Viaceslav Molotov titlul de cetăţean de o­noare al municipiului Cluj.”

Primăria Bacău achită post-mortem arginţii trădării

Ce-i drept, stăpânii săi nu i-au rămas datori şi peste ani, fie şi post mortem, i-au întors serviciul. Astfel, în cartierul Şerbăneşti, din Bacău, există o stradă care se numeşte, din 1994, strada „Căpitan Victor Precup”. Cu un an înainte, în 1993, Consiliul Local îl declara pe Victor Precup… cetăţean de onoare al Bacăului. Parcă e prea mult! În 1993-1994 era, să zicem, explicabil. România era din nou ocupată de ruşi, conducerea politică de la Bucureşti era din nou alcătuită din marionete ale Moscovei. Dar acum?! În 2013, când cică am fi fost scoşi de sub cizma rusească şi am rămas numai sub bocancul american? Acum nu s-o găsi nici un primar, sau consilier local român pe acolo, prin Bacău, să şteargă această ruşine? Strada ar trebui numită Zaharia Husărescu.

La 1 februarie 1948, Precup a trecut în rezervă ca general-locotenent politruc în armata stalinistă, după ce mai înainte „pusese umărul” la accederea comuniştilor la putere, implicându-se activ în falsificarea alegerilor din 1946 în regiunea Cluj, unde activa în armată, într-o înaltă funcţie. Dar şi trecut în rezervă, Precup a mai beneficiat de toate onorurile gradului şi funcţiei, până în septembrie 1958, când a decedat. Astfel, printre alte nemernicii, în 1950 şi-a avansat peste rând vărul, pe acel Fleşariu, la gradul de locotenent-colonel şi i-a făcut rost chiar şi de o pensie militară, răsplată pentru ticăloşiile tinereţii. Culmea tupeului, acest Fleşariu, care a trăit până prin anii ’80, poza în mare erou cui avea timp să îl asculte şi să îl creadă. Desigur, nici o vorbă despre trădarea ţării.

Precup, precursorul trădătorului Nicolae Militaru. Husărescu, precursorul colonelului-erou Trosca

La jumătatea anului 1955, un grup de 15 persoane, foşti poliţişti şi agenţi de siguranţă – mulţi dintre ei arestaţi de comunişti încă din anii 1948-1949 – au fost cercetaţi de procurorii militari din Târgu-Mureş sub acuzaţia de spionaj împotriva URSS. Ulterior, cercetările au fost extinse şi asupra altor şapte persoane. Potrivit dosarului întocmit de autorităţile comuniste, liderul grupului era considerat Zaharia Husărescu, care, în momentul arestării sale (1955), avea 79 de ani. Cu mai bine de 30 de ani în urmă – fapt pe care l-am prezentat anterior – Husărescu activase înt-adevăr ca ofiţer de informaţii în Basarabia. Era pe vremea când maiorul Victor Precup era şef (din 1922) al Biroului 2 informaţii al Comandamentului Militar al Basarabiei de la Chişinău. Personaj controversat, înclinat spre excese, ambiţios şi dornic de parvenire, Precup – aşa cum am văzut – a intrat de mai multe ori în atenţia lui Zaharia Husarescu, cel care la momentul respectiv îndeplinea funcţia de inspector general al Poliţiei din Basarabia. La mai bine de 30 de ani de atunci, a apărut şi „dosarul Husărescu”, de data aceasta unul întocmit de Securitate şi de Procuratura Militară din Târgu-Mureş. A fost o replică evidentă a „Cazului Precup” din anii interbelici. O replică dată de ocupanţii sovietici, prin unealta lor orgolioasă – trădătorul Precup.

Ca o paranteză, peste ani, URSS a recidivat în acest mod de operare faţă de aşii informaţiilor şi contrainformaţiilor militare româneşti. Astfel, în decembrie 1989, alt trădător român aflat în slujba Moscovei, generalul Militaru, îl asasina pe colonelul Trosca şi îl prezenta opiniei publice ca… terorist.

Revenind la dosarul croit de comunişti lui Husărescu, cercetările au durat câteva luni, iar odată finalizate, lt. maj. de justiţie militară Gheorghe Mellau, din Târgu-Mureş, a întocmit rechizitoriul de trimitere în judecată a lui Husarescu şi a celorlalţi 14 arestaţi, încadrându-i juridic la „crima de activitate intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării muncitoreşti”, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 193, alin. 1 şi alin. 2 din Codul Penal combinat cu Dc. 856/938. Printre alte acuzaţii formulate împotriva lui Husărescu, acestuia i se reţinea în sarcină şi faptul că „a contribuit la prevenirea izbucnirii revoluţiei din Ardeal, întrucât în 1917 a luat parte la evacuarea tinerilor de naţionalitate română şi maghiară din Borsec şi alte localităţi” (sic!). O acuzaţie cel puţin gratuită, dacă nu de-a dreptul ridicolă având în vedere situaţia din Transilvania anului 1917, unde nici nu putea fi vorba de vreo revoluţie. Husărescu a recunoscut însă toate acuzaţiile care i s-au adus. A făcut-o de bunăvoie, sau sub ameninţarea cu represalii fizice? Din piesele aflate la dosar nu reiese acest lucru, dar este de presupus că aflându-se la o vârstă mult prea înaintată pentru a mai încerca o minimă rezistenţă, fiind scârbit de toate loviturile vieţii, a semnat ceea ce i s-a cerut. Mai mult chiar, i-a indicat şi pe cei cu care lucrase în diferite momente ale carierei sale în domeniul culegerii de informaţii, aşa cum şi dintre cei arestaţi, mulţi l-au indicat pe Husarescu ca având rolul de coordonator al acestei activităţi. Dosarul său şi al celorlaţi 14 a fost înaintat apoi Tribunalului Militar de la Cluj. La momentul respectiv, generalul-locotenent Victor Precup trăia încă la Cluj. A participat la el la procesul lui Husarescu? Nu ştim, dar sigur criminalul şi-a savurat victoria.

De acum depinde numai de noi, de cei trăitori acum să îi ştergem rânjetul de satisfacţie acestui trădător. Este o datorie de onoare a Primăriei Bacău să anuleze titlul de cetăţean de onoare acordat lui Precup şi să schimbe numele străzii. Este o datorie de onoare a Primăriilor din oraşele de pe ambele maluri de Prut unde Zaharia Husărescu a activat să îi acorde titlul de cetăţean de onoare şi să dea numele său câte unei străzi.

Este o datorie a Institutelor Naţionale de Informaţii din Bucureşti şi din Chişinău să îl includă în manualele de istorie a serviciilor secrete şi să îi ridice câte un bust în curtea instituţiilor respective. 

Advertisements

One Response

  1. Nu sunt de acord cu ideea că regele Carol al II-lea a fost cel care a favorizat dezmembrarea României . Cât despre Ferdinand acesta a fost doar un simbol. Mai degrabă putem vorbi despre Brătieni și despre regină în contextul Marii Uniri. Cât despre Carol să nu uităm rolul aliaților franco-englezi în lăsarea României descoperită. Cine a determinat îndepărtarea lui Titulescu după ce acesta semnase cu Litvinov un document care recunoștea granița României pe Nistru? Cine a spus că garantează granița României pe Nistru și nu a făcut-o după dezmembrarea Cehoslovaciei (Munchen 1938)? Cine i-a spus lui Carol să se descurce cu Hitler după ce cancelarul german își găsise aliați fideli în Horthy și ai lui? Cine a aplaudat modul în care România a aplicat deciziile Ligii Națiunilor care condamnau Italia pentru agresiunea din Etiopia fapt care l-a făcut pe fascistul Mussolini să deteste România și să-i sprijine până la capăt pe unguri la Viena (Diktatul).Și dacă România a fost aplaudată cine încălca senin deciziile Ligii Națiunilor? Au nu aliații principali anglo-francezi? Și cine i-a dat România și estul Europei pe tavă lui Stalin? Oare nu un prim ministru britanic pe un șervețel la Moscova. Un cadou gras nu se refuză mai ales dacă e râvnit. Până la urmă Stalin nu-i chiar de condamnat în chestia asta mai ales că ambii și-au respectat angajamentele.Stalin nu s-a băgat în Grecia când cu revolta aia comunistă (avea garantat 10 la sută din influența la Atena) iar ceilalți semnatari ai șervețelului s-au agitat verbal în estul european (îndemnau, că vorbele nu costă, rezistența din munții României să lupte cu comuniștii dar știau că nu vor îndrăzni să intervină militar. Așa că au asigurat cu succes distrugerea oricărei urme de opoziție în draga noastră țară). Și până la urmă cine i-a ridicat pe unguri în 1956 și i-a lăsat singuri în fața tancurilor rusești. Să se descurce pe model Carol al II-lea. Să privim lucrurile în ansamblul lor și apoi să le judecăm.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: