Spionii Basarabiei, eroi condamnaţi la uitare (III): Zaharia Husărescu – destinul nedrept al unui profesionist


În 1930, Zaharia Husărescu, era anchetat de către o Comisie specială a Ministerului de Interne, ca mai apoi să fie deferit unei Comisii disciplinare. Împotriva sa au fost formulate atunci 19 capete de acuzare. Urmare a hotărârii pronunţate de Comisia disciplinară, Husărescu a fost suspendat temporar. Apoi, după un proces anevoios pe care l-a intentat ministerului în care lucrase, simţindu-se dezonorat şi dezamăgit, deşi a avut în final câştig de cauză, a preferat să treacă în rezervă pentru a se pensiona.

La mai bine de 20 de ani de la acel moment, respectiv în anii ‘50, aflat deja la o venerabilă vârstă, Zaharia Husarescu a fost arestat, anchetat şi condamnat. De data aceasta, ancheta sa o făceau comuniştii, la Târgu-Mureş, bazându-se în parte şi pe documentele anchetei din 1930 şi care -peste 1000 de file – se găsesc azi la Serviciul Județean Mureş al Arhivelor Naționale. Meritul dezgropării unei prime părţi a biografiei eroului Husărescu îi aparţine profesorului Nicolae Balint.

 

Acuzaţiile din dosar şi…”informaţiile obţinute „pe surse””

În 1930, după o anchetă derulată destul de rapid, cele 19 capete de acuzare împotriva lui Zaharia Husarescu au fost formulate de către un oarecare Gheorghe Olăraşu, inspector general în Ministerul de Interne. Rivalitate, ură personală, sau poate Olăraşu a fost “mâna” cuiva din afara sistemului? Poate şi una şi alta. Greu de spus deocamdată cu certitudine. Se cuvine însă menţionat faptul că acest inspector, Gheorghe Olăraşu, l-a instrumentat pe Husărescu cu o înverşunare greu de înţeles. Născut la 10 mai 1879, în judeţul Galaţi, Olăraşu a fost director administrativ în MAI şi director general al Siguranţei. A fost şi ctitor de biserică. În 1949, a fost arestat împreună cu soţia sa, Ecaterina. Condamnat la închisoare, după un periplu prin penitenciarele Jilava şi Târgşor, a murit în închisoarea de la Făgăraş, la 22 septembrie 1954. Soţia sa a stat 15 ani cu domiciliu obligatoriu.

Este aproape de necontestat faptul că în cazul lui Husărescu a existat şi o imixtiune politică: cea a lui Constantin Stere, cunoscut om politic al timpului, care apare dealtfel frecvent menţionat în dosarul anchetei disciplinare din anul 1930. Chiar şi Husărescu îl menţionează de câteva ori, ca fiind una din cauzele anchetei sale. De ce ajunsese oare, un om ca Husărescu să-l deranjeze atât de mult pe Stere?

Timp de câteva luni, inspectorul general din Ministerul de Interne, Gheorghe Olăraşu, a fost o prezenţă discretă la Chişinău, dar şi în alte localităţi din Basarabia pentru a obţine declaraţii despre presupusele abuzuri comise de Husărescu.

În acest timp, Husărescu funcţiona încă în Serviciul de Siguranţă, nefiind suspendat – curios fapt! – aşa cum cereau uzanţele timpului pentru funcţionarii superiori care făceau obiectul unei anchete.

În ceea ce priveşte dosarul de anchetă disciplinară din 1930 a lui Husărescu, el se referă la învinuri comune, dar şi la acuzaţii extrem de grave: „A abuzat de automobilele Inspectoratului pentru interesele sale personale, a autorizat şi permis să se facă diferite reţineri din salariile funcţionarilor, a întrebuinţat diferiţi funcţionari pentru serviciile sale particulare”, dar şi că „şi-a însuşit sume însemnate de bani, este reclamat la Ministerul Armatei – Marele Stat Major, că a lăsat nesupravegheat pe spionul Macovei Vladimir, a sustras două broşuri conţinând cifrurile folosite în comunicările cu caracter special”.

De altfel, această ultimă acuzaţie – niciodată dovedită! – avea să transpară şi în presa timpului din România, dar chiar şi în presa din Franţa. Cel ce are răbdarea să parcurgă documentele acestui caz, inclusiv pe cele întocmite în 1930, îşi va pune desigur o întrebare firească: cine dăduse  informaţii presei, în timp ce ancheta nu era încă finalizată? Se aflase oare „pe surse”, folosind un limbaj ceva mai actual? Trebuia oare, ca acuzaţiile să-l discrediteze numai pe Husărescu, sau şi instituţia din care acesta făcea parte? Cine ar fi avut acest interes?

Vinovat fără vină, prins între patimile politice  

În 1930, în faţa Comisiei de disciplină numită de guvern, Husarescu s-a apărat cu multă demnitate şi argumentat. Nu va fi scos din cadrele permanente, dar se vor lua mai multe măsuri disciplinare. Va ataca în justiţie hotărârea pronunţată de Comisie şi va avea câştig de cauză în cea mai mare parte. Va demonstra că cele 19 acuzaţii erau nefondate şi că aveau, de fapt, substrat politic. Aşa cum am mai spus anterior, Husărescu se va pensiona, iar ulterior acestui moment, se va apropia de liberali, în mod deosebit de omul politic Gheorghe Tătărăscu. Din momentul pensionării, Husărescu va deveni obiectiv de urmărire informativă. O adevărată represiune şi hărţuire a sa va avea loc însă abia după 23 august 1944. Prin experienţa sa profesională, dar şi ca depozitar al unor informaţii deosebite, Husărescu devenise, evident, un potenţial pericol pentru noile autorităţi.

Acuzaţiile aduse de Gheorghe Olăraşu, inspector general în Ministerul de Interne, cel ce coordonase ancheta împotriva lui Husarescu, au fost luate în dezbaterea unei Comisii de disciplină constituită prin hotărâre de guvern. Comisia, formată din cinci membri – printre care şi Eugen Cristescu, viitorul şef al spionajului român din perioada guvernului Antonescu – era condusă de Nicolae Radovici, preşedintele Curţii de Apel din Bucureşti. În intervalul 30 august 1930 – 5 noiembrie 1930, această Comisie s-a reunit de 11 ori. Abia pe data de 5 noiembrie 1930 s-a luat hotărârea definitivă. „Comisia – scria în hotărâre – avizează a se aplica D-lui Zaharia Husărescu, inspector regional la Inspectoratul Regional de Poliţie Chişinău, pedeapsa excluderii din serviciu pe timp de şase luni cu pierderea salariului şi mutare pe cale disciplinară.

Pe tot timpul anchetei, Husărescu a fost supus unei presiuni media de neimaginat. Ziarele, în mod deosebit cele stipendiate de ţărănişti, se întreceau în a-l denigra pe Husărescu, deşi împotriva lui nu se luase încă nici o hotărâre şi nici una dintre cele 19 acuzaţii formulate, nu a fost în final demonstrată. Dar PNŢ era partidul condus de duplicitarul Iuliu Maniu, protectorul trădătorului Victor Precup, un aventurier pe care Husărescu îl dovedise ca spion sovietic. Şi tot PNŢ era partidul în care activase ca fruntaş unchiul aceluiaşi trădător, Ştefan Cicio Pop.

„Numele trădătorului din Siguranţă este cunoscut guvernului” – titra grav, cu litere mari, nr. 129 din 29 mai 1930 al ziarului „Vocea Basarabiei”. Pe acelaşi ton, publicaţia continua: „Agentul CEKEI (serviciul de informaţii al U.R.S.S. – n.a.), Ianovici, care a răpit pe generalul Kutepov, a fost la Bucureşti. Frumuseţea misterioasă care a furat cifrul secret român a trăit la Chişinău, la Hotelul Londra. Suntem în ajunul unor noi divulgări” (referire la o rusoaică venită de la Paris, bănuită a fi spioană CEKA). Evident, ziarul aruncase doar o „bomb㔠de presă, care până la urmă se dovedise a fi doar o amărâtă de fumigenă. Zaharia Husărescu s-a apărat cu demnitate, atât împotriva hotărârii pronunţate de Comisie, pe care o va ataca în justiţie, având în cele din urmă câştig de cauză, cât şi împotriva atacurilor nedemne şi nefondate ale presei.

Husarescu nu va mai dori să se reîntoarcă în serviciu şi pentru că avea suficientă vechime în serviciu, se va pensiona. Dar va rămâne tot restul vieţii cu gustul amar al concluziei că fusese denigrat, evident, la ordin politic, iar onoarea şi probitatea sa îi fuseseră puse la îndoială. „Este regretabil că într-un asemenea serviciu de pură specialitate (Siguranţa Statului – n.a.) – scria Husarescu în nota sa de apărare citită în faţa Comisiei – un serviciu cu atâtea subtilităţi, mai ales în Basarabia, ancheta s-a făcut de un organ superior străin cu totul de Siguranţă”.”

În aceeaşi notă, el mai scria: „sunt silit să arăt acte şi fapte cari vor dovedi uşurinţa cu care s-a procedat cu scop de a-mi întuneca trecutul, cariera şi viaţa mea, mergându-se până la acuzaţia de asasinate şi bănuieli de trădare”.

El reuşeşte foarte bine să dea glas şi gravităţii pericolului pe care o reprezenta atunci – fapt valabil şi azi – imixtiunea politicului în chestiuni de securitate naţională, cu impact direct în ceea ce priveşte modul de exercitare al atribuţiunilor de către funcţionarii din Siguranţa Statului. „Mă simt obligat deci – mai scria Husarescu în apărarea sa – pentru stabilirea adevărului să arăt înaintea Onor Comisiunei, sistemul inducerii în eroare care a sugrumat dreptatea în ochii acelor politicieni pătimaşi, cărora noi, funcţionarii de carieră, nu putem să le fim pe plac totdeauna”.”

Uzând de date concrete, uşor verificabile, Husarescu a demontat acuzaţie cu acuzaţie, arătând la final, că reuşise în decursul carierei sale de ofiţer de informaţii din Basarabia, să aducă în faţa Curţilor Marţiale, dar şi a unor instanţe civile de la Chişinău, Iaşi şi Galaţi, un număr impresionant de acuzaţi, din care, spunea el“”un număr de peste 4.000 au fost condamnaţi”.”

Hărţuit până şi la senectute, coleg de detenţie cu proprii detractori

O parte din afirmaţiile pe care le făcuse Husărescu în apărarea sa, în 1930, în special cele care se referau la comuniştii arestaţi, la spionii sovietici deconspiraţi sau la reţelele de informaţii pe care le constituise pe teritoriul U.R.S.S., vor cântări greu peste circa 20 de ani când va fi arestat de comunişti. Importante informaţii despre Husărescu şi activitatea lui, au fost oferite Securităţii române şi de către NKVD-ul sovietic, iar o altă parte au fost obţinute din arhivele serviciilor secrete române ajunse pe mâna comuniştilor după 23 august 1944.

Însă, la baza acuzaţiilor împotriva lui Husarescu au stat, în mod deosebit, informaţiile din dosarul înaintat Comisiei Disciplinare a Ministerului de Interne, în 1930, de căre inspectorul de poliţie Gheorghe Olăraşu. În 1930, după terminarea anchetei, devenit om liber, eliberat de obligaţiile de serviciu, dar şi tânăr pensionar, Husărescu se va apropia de liberali şi va fi şeful pazei omului politic liberal Gheorghe Tătărăscu. Din momentul trecerii sale în rezervă, a devenit însă şi „obiectiv de urmărire informativă.

Fiecare nouă informaţie obţinută despre el, va fi notată meticulos de lucrătorii din Siguranţă. De la cele mai banale evenimente, până la cele cu semnificaţie tragică: „Duce o viaţă liniştită, primeşte rar vizite la domiciliu”, sau „A trecut de la confesiunea mozaică, la ortodoxism”, ori „A avut un fiu, locotenent de artilerie, care a murit pe frontul din Rusia, în 1941”, sunt doar câteva din informaţiile notate scrupulos în fişa sa personală de urmărire informativă.

Casa, anturajul şi activitatea sa vor fi intens monitorizate, mai ales după 23 august 1944. Un informator din anturajul său imediat, nota: „Domnul Husărescu, actualmente apropiat al domnului Gheorghe Tătărăscu, a subliniat azi, 27 septembrie (1944 n.a.), orele 8.34, într-un cerc de prieteni că fostul premier are intenţia unei alipiri la partidul liberal de sub conducerea domnului Dinu Brătianu. În acest scop, dl. Gh. Tătătrăscu, încearcă o seamă de contacte politice. Dealtfel, fricţiunile existente între partidele democratice liberale şi ţărăniste, subliniază domnul Husărescu, pot dăuna amintitelor partide şi pot profita reuşitei celorlalte ramuri politice”. O parte dintre declaraţiile care au stat la baza anchetei disciplinare pornite împotriva lui Husarescu în 1930, au fost obţinute de Gheorghe Olăraşu cu ajutorul a doi subalterni ai lui Husarescu, nemulţumiţi de faptul că nu fuseseră promovaţi ierarhic, mai mult chiar, fuseseră sancţionaţi de câteva ori pentru abateri disciplinare şi le fusese diminuat salariul din dispoziția acestuia.

Unul dintre aceştia avea să-l toarne” pe Husărescu pentru a doua oară, la Târgu-Mureş, atunci când acesta a fost anchetat de către Securitatea mureşeană şi Procuratura Militară Principală Târgu-Mureș, pe baza acuzaţiilor din 1930. Cel în cauză, Grigore Costescu, fost comisar de Siguranţă în anii ‘30, în Basarabia şi fost subordonat al lui Husarescu, trăia încă şi era încarcerat în Penitenciarul din Făgăraş, împărtăşind aceeaşi soartă ingrată ca a majorităţii funcţionarilor din aparatul de stat, ordine publică şi siguranţă, arestaţi de comunişti imediat după 1947.

De menţionat este şi faptul că atât Olaraşu, cât şi soţia sa, se aflau la momentul anchetării lui Husărescu de către comunişti, în penitenciarul Făgăraş. Olăraşu, fostul anchetator din 1930, a fost un timp „coleg” de penitenciar cu Husarescu. De altfel, Gheorghe Olăraşu avea să şi moară în acel penitenciar, iar Husărescu să-i mai supravieţuiască încă câţiva ani.

(va urma)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Camelia Radulian

Poezie si proza

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: