Ludovic Spiess, un bon viveur spumant. Nu spumos! (Dan Mihăescu – Restitutio III)


Am fost de curând la Viena, unde am stat la un hotel de mari fiţe, care servea la micul dejun şampanie „Perrier Jouet – belle epoque”. Am protestat că nu suntem serviţi cu noua marcă (tot franţuzească, bineînţeles) „Pernod Ricard”, pe banii mei, ea costând în promoţie, numai 1000 (una mie) de euro sticla. Dispun de asemenea sume, din onorariile primite de la această revistă frumoasă. (Omul la beţie spune multe!) Chestia cu şampania la micul dejun este însă adevărată şi ea mi-a amintit două întâmplări, în temă, de-a râsu’-plânsu’. Cândva două firme concurente, „Mott” şi „Rhein”, care vindeau în Românica vinuri bune şi şampanie idem, se întreceau în reclame cât mai atrăgătoare, luptând fiecare, fireşte, pentru acapararea pieţei. Astfel că pe străzile Bucureştiului circulau camionete ale firmei ( MOTT, pe care scria vizibil (atenţie!):”Cea mai bună şampanie, este şampania Rhein, DUPĂ ŞAMPANIA MOTT!” Ultimele trei cuvinte scrise mare, mare.

Şi subsemnatul, pe vremea când eram directorul singurului studio de film publicitar din ţară, am făcut o reclamă filmată, pentru vin de Miniş. Arăta astfel: se deschidea brusc o fereastră, aflată sub o firmă pe care scria OSPICIU. În cadul ferestrei se afla un tip, cu o tichie caraghioasă, chip deformat, cu o înfăţişare de om dement, care arunca pe fereastră o sticlă cu vin de Miniş. O mână ridica sticla de jos, detaliu pe etichetă şi comentariu: ”Numai un nebun poate arunca pe fereastră o sticlă cu vin de Miniş!” Urmau informaţiile publicitare.

Cunosc şi o întâmplare tristă, cu şampanie, dar în care şampania nu avea nici o vină. Ia mai turnaţi un strop de vin în pahare şi ascultaţi cu luare aminte. Cu vreo cinci ani înaintea celui de al doilea război mondial, s-a deschis pe Brezoianu, colţ cu Domniţa Anastasia, un bar, având (culmea) şi grădină de vară: „NIPON”. Local celebru, datorită unei idei super, a patronului. În zilele călduroase, pentru a menţine răcoare în grădină, pe lângă stâlpi şi prin toate locurile potrivite, se clădeau, cu simţ estetic, blocuri de ghiaţă, colorate în roşu, galben, albastru. Tricolorul nostru. Fabrica de ghiaţă o livra în aceste culori sau în toate pe care le doreai.

Cu timpul, grădina s-a închis şi a rămas numai barul, care a fost botezat: „Arizona”.( S-a închis şi el la vreo doi ani după război). Dar cât a funcţionat era frecventat de tot ce avea Bucureştiul mai select. Sigur că întâlneai acolo şi oameni de afaceri dubioase, cocote scumpe, beizadele doldora de valută, fete mici, care nu mai vroiau să fie fete mari etc. Cam la fel ca azi. Din aceste localuri se ieşea dimineaţa, o dată cu ziarele. Privind mulţimea care pleca în zori la muncă, vreun chefliu cu minte puţină sau ipocrit, exclama: „Ete,bă, ce de lume iese dimineaţa din baruri!”

Prin anii ’40, în barul „Arizona” s-a petrecut o tragedie care a impresionat capitala şi ţara, toate ziarele au făcut vâlvă şi trei scriitori au preluat-o în romanele lor. Cezar Petrescu în „Calea Victoriei”, Octav Dessila în „Iubim” şi… Dan Mihăescu în „Comisarul moare ultimul”.

Împrospătaţi vinul din pahare, ca să vă istorisesc mai departe. Într-o noapte, un cuplu splendid nu s-a mişcat de pe ringul de dans, decât să mai soarbă din când în când câte o gură de şampanie „Dom Perignon”, din cupele rămase pe masa lor. Erau tineri, frumoşi, păreau să legitimeze împreună afirmaţia domnului Alfred de Musset: ”A iubi înseamnă ceva, restul e nimic”. Dansând înlănţuiţi, fără nici o privire pentru cei din jur, ameţiţi de şampanie şi dorinţe nebune, la un moment dat ea i-a cerut o ţigară, el i-a lipit-o de buzele întredeschise şi i-a aprins-o cu bricheta. De la flacăra brichetei, rochia ei de voal s-a aprins, flacăra s-a întins cu grabă de

reptilă ucigaşă şi minunea aceea de fată a ars în văzul tututor, ca o torţă aprinsă absurd. Avea, avusese, numai 20 de ani! Ajutoarele au venit târziu şi inutil, după minute de înmărmurire colectivă. Nevăzut, însoţitorul ei a fugit la toaletă şi imediat s-a auzit o detunătură. A murit când trupul fetei încă fumega. După consumarea dramei a izbucnit scandalul. Tânăra era căsătorită, cu un domn cu bani destui, dar având în plus ca vârstă, nişte decenii de împliniri măreţe. La data dramei, lipsea din ţară. Tânăra soţie-zglobie, a plecat de acasă, lăsând adormit în leagăn, un copil. Care nu se mai ştie, când s-a trezit, cât a rămas de singur şi cât a pătimit. Tânărul care s-a împuşcat era un curtezan profesionist, un vânător de fuste (scumpe), nelipsit de prin localurile de lux. Aşadar, fetelor, măritate cu bărbaţi tineri sau mai copţi, atenţie unde şi cu cine plecaţi de acasă. Adică, de ce să nu fie bun un păhărel de vin, sau de şampanie, băut la domiciliul conjugal?

De la şampanie şi drame amoroase, să ne întoarcem la vin, la un flacon de Traminer de Jidvei, pe care-l savuram într-o iarnă la Cheia, când ningea mai frumos ca în Tirol şi noi, eu cu maestrul Ludovic Spiess, tăifăsuiam la fereastra cu brazi, dinspre munte. Pe plita unei sobe, încălzită cu lemne, fierbea apa pentru nişte spaghete bologneze ce urmau să poarte semnătura maestrului, Spiess, un bucătar pentru care merita să se înfiinţeze şi un premiu Oscar, destinat artiştilor din gastronomie. Cât despre băutură, marele nostru tenor, nu depăşea niciodată trei pahare de vin la o petrecere lungă.

Imagine

Deci, stând noi la un pahar de vorbă şi amintindu-mi că „Paris Jour” a înserat cândva: ”Un nou Dumnezeu al cântului: Ludovic Spiess!”, l-am întrebat pe prietenul meu Ludi, cu o curiozitate de tabloid, cât a câştigat cel mai mult pe un contract?

În Italia, mi-a zis, pentru un singur spectacol eram plătit cu 3 kg de aur, contravaloarea lor, bineînţeles. Ascultându-l, la Operă, patronii de la Porche şi Mercedes, i-au dăruit fiecare câte un automobil de lux, unicat.

L-am întrebat pe Ludi, ce alte mari personalităţi a cunoscut (în afară de mine). A băut şampanie cu un cancelar al Austriei, cu perechea regală belgiană, cu puzderie de miniştri, i-a cunoscut pe Papă, pe toţi marii artişti lirici ai lumii, sportivi cu aură mondială, a stat adesea la un pahar de vorbă cu marele Zeffireli, care a regizat „Paiaţe” în care a cântat el. L-am mai descusut despre frumoasele lumii, pe care viaţa şi gloria i le-au adus aproape şi mi-a spus câte ceva, care să rămână între noi, sub prestare de jurământ. Când am vrut să ştiu ce crede el despre fidelitatea conjugală, după aproape 40 de ani de căsnicie, mi-a răspuns cu o falsă gravitate:

-Trebuie ca, întotdeauna, să laşi impresia că ea există. Oameni suntem, tentaţii mari, permisiuni puţine, dar binevenite!

Asta nu înseamnă că nu a adorat-o pe Gerda, soţia lui, de la tinereţe, până la… moarte.

După ce am scris aceste rânduri, seara târziu, m-am uitat de la fereastra apartamentului meu, spre cer, căutând sclipirea stelei numită Spiess. Am închinat cu Ludi, în gând un pahar de Traminer, dăruit mie de Ştefan Teriş, cel închis ca şi mine, cu semnătură, între coperţile acestei reviste.

Dan Mihăescu, paharnic la mesele cu Fănuş Neagu

(“Wine & Spirit Club”, aprilie 2009)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Camelia Radulian

Poezie si proza

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: