Etern şi neobosit debutant în lumea vinului (Dan Mihăescu – Restitutio I)


Autorul acestor rânduri simte nevoia să se explice şi să-şi justifice prezenţa într-o astfel de revistă. S-a întâmplat la Festivalul „Cerbul de aur”, Braşov 2008, unde vechi-prietenul Victor Surdu mi-a dăruit ultimul număr al publicaţiei pe care (sper) că o citiţi acum, el aşteptând de la mine, o părere de om cârcotaş.

Am citit-o pe îndelete, m-am uitat la poze, am mai salivat, simţind în amintire, buchet de vin bun şi mi-a plăcut că echipa vinovată de apariţia ei, a întocmit o revistă elegantă, cu papion, în aceste timpuri confuze, când hârtia de tipar, este batjocorită devastator. Conţinutul este plăcut pentru ochii minţii, şi justifică misiunea asumată de cultură oenologică şi stil de viaţă. Echipa redacţională şi Colegiul ştiinţific, te obligă să te ridici în picioare şi eventual, să intonezi „Gaudeamus igitur”. Se cuvine apreciată şi temeritatea iniţiativei, competentă, literalmente cultă, necesară, într-o lume de tabloide gumate, cu gust de banană.

Nostalgiile unui băutor de cursă… scurtă

Am fost cucerit de o astfel de realizare, cu valoare de unicat în peisajul nostru publicistic, fiindcă mi-am dorit cândva să scot o revistă, numită, oarecum, emfatic „Il vino Divino”, cu profil de magazin şi fireşte, fără prestigiul ştiinţific al celei de faţă. Pe lângă istoric, documentare, recomandări, ghid de maniere potrivite, la ocazii însoţite de Măria Sa Vinul şi reguli de comportare cu acesta, mă gândeam la o epopee a vinului, rubrici despre preferinţele viticole ale marilor personalităţi ale istoriei antice sau moderne, poveşti celebre, legende, petrecerile cu vin, oglindite în marea literatură, în pictură, sculptură, muzică. Niscaiva vizite în albume muzeale, dar şi la opere literare faimoase, pornind de la Odiseea lui Homer, apoi Shakespeare, Oxenstierna, Hugo, Francoise Villon, D’Annunzio, Rabelais, Serghei Esenin, Edgar Poe, Apollinaire, Brillat Savarin, Hemingway, Petit Senn, Omar Kayyam, până la Budai Deleanu, Păstorel ş.a.m.d. Pentru că vinul s-a instalat temeinic, într-o lume paralelă cu a noastră şi apoi s-a contopit cu ea.

Imagine

N-am scos o astfel de revistă, cel mai uşor fiind să o lansezi în gând, fără costuri. Mai cu seamă că, dincolo de lumea mea, alcătuită din băutori simpatici (moderaţi sau nu), toţi oameni de vază, vedete în viaţa politică, socială, economică, staruri autentice ale lumii artistice, eu am fost un mini-băutor de tristă amintire, în sensul că nu-mi meritam locul la masă, dedându-mă, lamentabil, la doar câteva şpriţuri de vară, fără să ajung, totuşi, cu blasfemia până acolo încât să beau vin roşu cu Pepsi sau chiar spumos cu sifon, cum am văzut pe vremea crizei din timpul lui Ceaşcă. Promit dezvăluiri, cu nume şi prenume, strict amicale, însă, de citit la lumina unui surâs.

Cocktail de amintiri justificative

O parte din aceste vorbe multe, le-am spus şi lui Victor Surdu. Cum în cazul lui, nu există om să fi vrut să-l încurce şi să nu fi izbutit, m-a invitat, ca sancţiune, să colaborez la „Romanian Wine Art” (era noul nume al revistei „Wine & Spirit Club” – n.r.). Era în legitimă apărare, dar şi eu i-am argumentat, magistral, am acest megatalent (cu sulfiţi), că nu se poate sta la un pahar, fără o glumă, fără o povestioară mai puţin ştiută, mai o vorbuliţă despre cutare şi cutărică, de la Hollywood, până pe Dâmboviţa, dar cu bună cuviinţă, fără a scormoni prin coşul de gunoi al vieţii fiecăruia. I-am promis glume cu băutori de vin, epigrame, versuri, amintiri tematice, cu personaje faimoase, pe lângă care am respirat şi eu, o istorioară romanţată a cârciumilor din Bucureşti, cărora li s-a dus buhul. Sigur că, ar fi interesant să vă istorisesc despre o cârciumă vestită, aflată cândva la întretăierea Căii Moşilor cu Bulevardul Carol, numită: „La trei ochi sub plapumă”. Ştiu de ce se numea aşa şi o să vă spun şi dumneavoastră, altădată. Ca şi despre cârciuma lui moş Pascali, care a existat pe strada Eminescu, unde cârciumarul nu servea vin de la gheaţă, întrucât gheaţa răceşte stomacul. Nu servea nici vin la pahar, ci doar la cană, adusă atunci, plină cu vin rece, din beci. Singura gustare permisă erau covrigii de biserică.

Cine mai ştie că o reclamă celebră în epocă, purta semnătura lui Arghezi. Firma de vinuri Rhein, avea reclama: „Ţineţi minte, trei cuvinte: vin, şampanie, Rhein”? Ei bine, firma concurentă „Mott”, i-a comandat sloganul ei publicitar lui Arghezi şi acesta a scris: „Un cuvânt ce spune tot: Mott!”

Prin alte locuri cu vin bun, din Bucureşti, intra uneori şi poetul Stan Palanca, cel care a scris versurile romanţei „Smaranda”, rostind acelaşi anunţ, cu glas tunător: „A venit Stan Palanca, regele şpriţului şi latifundiar de regrete. La toţi cei de faţă, hai sictir!”. Pentru cei cu mult mai tineri, trebuie precizat că, în toate actele oficiale şi în toate luările de cuvânt oficiale, regii României începeau cu această formulă sacramentală: „La toţi cei de faţă şi viitori, sănătate!”

Pe vremea „Micului Paris”, la „Cabaretul Alcazar d’Ete”, de la Şosea, cânta seară de seară, doamnelor şi domnilor: Josephine Baker! Ştiu şi ce vinuri se beau acolo şi la alte locante de fiţe, mai dincoace, din tinereţea mea. Va urma…

Veţi spune că încerc să vă momesc cu felurite năzbâtii. Aşa e, dar nu-s minciuni. Am vrut să vi le servesc ca pe un cocktail multicolor, tentant, care să ne amintească, de exemplu, că strămoşii noştri, romanii au inventat, la început, sărutul, doar pentru a afla dacă femeile lor au băut vin. Şi ce? Era rău, dacă au băut? Ce bine era atunci când era rău!

Confratele meu, Shakespeare, a spus: „Dacă aş avea o mie de feciori, prima învăţătură pe care le-aş da-o pentru viaţă ar fi să jure că nu vor mai pune în gură strop de băutură apoasă şi că vor bea numai vin”.

Desigur, Shakespeare glumea, dar tot de la el am învăţat că „soarta unei glume nu depinde de gura care o spune ci de urechea care o ascultă!” Mai mult ca sigur că cititorii acestei reviste au auzul fin.

Încolo, vă mărturisesc că nu mă ruşinez de neştiinţa mea în materie viticolă. Aflat la o masă cu Păstorel, chiar şi un un artist planetar, ca Brâncuşi, a fost pus sub semnul îndoielii, ca băutor. Dovadă, epigrama lui Păstorel:

“Cu ciocanul şi cu dalta

Sunteţi maestre, divin:

Dar acuma întreb alta;

Fi-veţi oare şi la vin?”

Primit fiind în acest anturaj select, cu drept de semnătură în revista dumneavoastră, n-am cum să nu mă calific. Am toată viaţa înainte.

Dan Mihăescu, elev somelier

(“Wine & Spirit Club”, noiembrie 2008)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: