Lermontov, dimensiunea spiritului slav


Înţelegere

Las’ gloata să dispreţuiască

Ascunsa taină dintre noi,

Prejudecata omenească

S-arunce-n cale-ţi cu noroi.

 

‘Naintea idolilor lumii

Nu plec genunchii, nu cerşesc;

La fel cu tine, gândul nu mi-i

Nici s-o urăsc, nici s-o iubesc;

 

M-afund, făr’ să le caut rostul,

În chefuri – nici voios, nici trist:

Vorbesc cu prostul, cu neprostul,

Doar pentru sufletu-mi exist.

 

Şi preţuim în viaţa toată

Doar oamenii. Atâta tot!

Nu ne-om minţi noi niciodată

Nici alţii-a ne minţi nu pot.

 

În larma gloatei ne-ntâlnirăm,

O zi ca orice altă zi.

Fără de bucurii iubirăm,

Fără tristeţi ne-om despărţi.

 

Stanţe

Nu pot să mă chinui lângă vatră-

Plec de-aici în lupta fără veşti.

Poate-acolo va-nceta să bată

Inima în care tu trăieşti.

 

De cerşit eu nu-ţi cerşesc iubirea,

Patima-mi la ce s-o mai cunoşti!

Focul-nalt ce-mi răscoleşte firea

Stinge-l-voi în sânge, printre oşti.

 

De-am să cad în noaptea fără lună

Lumea ştiu că nu mă va boci.

A simţirii mele rea furtună

Nimănui povară n-o mai fi.

 

Sfintele nădejdi din anii-n freamăt

Vor sfârşi pe locul fericit

Unde fără gânduri, fără geamăt,

Va începe somnul mult dorit.

 

Dar, de nici în somnul ce-o să vină

Al iubirii trudnic vis amar

N-am să-l pot uita- şi-n grea lumină

Chipul tău o să-mi apară iar,

 

Dacă-n depărtatele hotare

Unde fericirea-şi face veac

Sufletu-mi de răni usturătoare

Nu va mai scăpa cu nici un leac,

 

Uită-te cu drag la cel ce pleacă,

Ce cu mândră inimă, de-aci,

Prin duşmani şi chinuri o să treacă,

Pentru slava ţării va muri,

 

Cel care în tainică-mbătare

Cu privirea-n lacrimi te-aţintea,

Mila o stârnea- şi-atât de tare

La surâsul tău se bucura.

 

Lermontov, note biografice

Mihail Lermontov s-a născut la 15 octombrie 1814, în Moscova. Era fiul unui ofiţer scoţian înrolat în armata rusă şi al unei aristocrate care a murit în 1817.

Imagine

A copilărit în localitatea Tarkhany, unde a fost crescut de bunica maternă. A absolvit gimnaziul academic şi în 1830 s-a înscris la Universitatea din Moscova. După moartea tatălui său, a renunţat la studii şi a urmat cursurile unei şcoli militare din Sankt Petersburg.

A iubit-o toată viaţa pe Barbara Alexandrovna Lopukhin, care i-a fost colegă de colegiu, dar familiile s-au opus căsătoriei. Lermontov i-a dedicat poezii despre dragoste şi gelozie (femeia s-a căsătorit cu un bărbat mult mai în vârstă) şi i-a pictat portretul.

În 1836 a scris piesa de teatru „Mascarada”, considerată cea mai bună operă dramatică a sa. În 1837, la moartea într-un duel a poetului Puşkin pe care îl admira, a scris poezia „Moartea Poetului”, în care critica nobilimea şi a fost exilat de ţarul Nicolae I în Caucaz, la un regiment de dragoni. În această perioadă a pictat peisaje montane, a scris un poem despre ţarul Ivan Vasilievici şi câteva povestiri care vor fi reunite mai târziu sub titlul „Un erou al timpului nostru”.

S-a întors la Sankt Petersburg în urma intervenţiei bunicii sale dar, din cauza unui duel cu fiul unui ambasador, a fost din nou exilat, de data aceasta într-un regiment activ de infanterie de la Marea Neagră. S-a remarcat într-o bătălie de pe râul Valerik, a pictat din nou şi a scris poemul numit chiar „Valerik”. A pretins apoi că era bolnav şi a mers la o staţiune balneară de lângă Moscova, Pyatigorsk, reuşind astfel să reintre în viaţa socială a capitalei. A avut un conflict cu un maior, veche cunoştinţă a familiei sale, care l-a provocat la duel şi a fost ucis la 27 iulie 1841, în Pyatigorsk, la 27 de ani. A fost înmormântat în Caucaz. Bunica sa i-a readus cenuşa în satul copilăriei lui, Tarkhany, în 1842.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: