Uite de-asta n-am votat: s-a umplut Salonul Reevaluaţilor!


S-a terminat circul electoral şi a început cel politic. Nici nu s-a uscat cerneala de pe ştampila victoriei şi USL – mai exact PSD, că ăsta e motorul, restul e decor – a şi întors portofelul. Anterior, în numele asigurării unui cvorum cât mai consistent anti-Băsescu, USL a făcut tot felul de compromisuri, călcând temeinic pe urmele hulitului preşedinte specialist în reevaluări. În numele scopului sfânt al debarcării marinarului de la Cotroceni, au fost (re)primiţi indivizi care până de curând erau scufundaţi cu întreaga limbă în dosul prezidenţial. Cel mai greţos compromis a fost cel al lui Oprea, generalul-izmană, campion absolut la săritura peste grade şi obstacole morale. În plus, dacă PDL şi-a anexat caricatura politică denumită PP-DD, a plusat şi USL remorcându-l pe neconvenţionalul comic Gigi Becali. În simplitatea absolută a (in)culturii lui, ciobanul-bişniţar are un umor extrem de spumos, chiar dacă e grosier.

În fine, una peste alta iată că ne-am trezit cu un plus de câteva zeci de parlamentari. Problema nu e doar că deja nu mai au loc pe scaunele Parlamentului. Asta s-ar putea face simplu, după modelul prietenului Miron Manega care a creat pe siteul lui, Certitudinea.ro, un Salon al Refuzaţilor. De ce nu am avea şi în Parlament un Salon al Reevaluaţilor? Problema noului for legislativ este cum vor acţiona de acum cei care săptămâna trecută ne explicau direct, sau prin gura talibanilor de serviciu cât de important este să ieşim la vot. Că, cică dacă nu ieşim, nu avem dreptul să mai comentăm ce (ni) se întâmplă. Serios?!

Eu zic, dacă tot a dat pe-afară Parlamentul, în numele reprezentării “corecte” şi a celor care au votat cu altcineva decât cu câştigătorii, să fim reprezentaţi şi noi, cei care am ales să nu votăm pentru că nu aveam cu cine. Parlamentari ai celor 40% de scârbiţi. Dacă tot arată Parlamentul ca un azil de nebuni, ăsta ar fi Salonul Refuzaţilor. Cu Miron mă înţeleg eu pentru copyright. Câteva taburete s-or mai găsi prin curtea aia… Cât despre lefuri şi bonusuri, unde merge mia, merge şi suta, nu-i aşa?

Degeaba dă asigurări premierul că nu vor toca bani în plus. Cu toată austeritatea promisă surplusul de cheltuieli este inevitabil. Mai interesant va fi modul în care noii aleşi îşi vor recupera “investiţia”, că nu-i nimeni copil să creadă că au cheltuit timp, bani şi energie doar pentru a ne ferici pe noi cu ingenioase proiecte şi programe de reconstrucţie. Apropos, reconstrucţia asta pesedistă este exact ca drumul lui Băsescu spre vest: a început demult, dar nu se mai termină niciodată. Cel mai grăitor exemplu de cum va acţiona pentru binele nostru noua Putere este reacţia lui Miron Mitrea în campanie, la RomâniaTv, când Becali (altfel bun coleg de alianţă) l-a făcut de rahat în direct amintindu-i de o datorie mai veche de câteva zeci de mii de euro pe care a lăsat-o în „conservare” din milă. Cică pe atunci Mitrea ar fi avut ceva dosare penale pe rol. Mă întreb câte astfel de „investiţii” o mai fi având bişniţăraşul de Pipera ajuns, iată, ditamai “părinte al patriei”? Cum s-o vota în noul Parlament când Mitrea a tăcut mâlc în direct, fără ca măcar să îşi şteargă scuipatul? Cât despre restul de neica-nimeni promovaţi în demnităţile înalte, numai de bine! Sunt ferm convins că vor avea iniţiative personale, atitudini ferme, constructive, fără nici o legătură cu interesele rechinilor bătrâni care i-au împins în faţă.

Vom avea un decembrie vesel, cu Ponta jucând Baba-Oarba cu Băsescu, când aci, când la Bruxelles, cu un Guvern ultra-competent în care lăudaţii Arafat, Pivniceru şi alţii vor fi înlocuiţi de rezervele care până acum nu ar fi dat bine la imagine. Dar care, de acum încolo, vor da foarte bine. Oho, şi cât de bine vor da! Deocamdată se ştie cui, nu şi cât…

Una peste alta, va fi bine! Ce rost avea să-i mai deranjez şi să mă deranjez şi eu cu votul meu?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Camelia Radulian

Poezie si proza

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: