De votul meu depinde viaţa mea?! Hai sictir!


Vor votul! Al naibii de mult îl vor… Aflu şi eu acum de o presupusă medie europeană, de fapt o resemnare a lor în faţa evidenţei că nu pot prosti şi nu pot controla toată lumea. Ei, asta e o veste bună. Mai ales că media asta cică ar fi mult sub 50 %. Adică mai bine de jumătate din populaţie nu sunt talibani cu creiere şterse care să se bată pentru starea lor de bine. A lor, adică a pretendenţilor şi a slujbaşilor lor.

În mare, taberele sunt a lui Băsescu, a lui Voiculescu şi a lui Năstase. Anexele sunt PNL, domnu Dan în direct, PC, precum şi canalele media Antena 3, România TV, Realitatea şi B1TV. Fiecare în felul lui încearcă să ne convingă acum să ieşim pe 9 decembrie la vot. Dar de ce aş face-o? Să iasă ei, că ei au ce apăra. Politicienii au de apărat, sau de câştigat, după caz, o leafă bună, o poziţie socială extrem de rentabilă, profitul firmelor la vedere sau ascunse. Lătrăii din media au de apărat lefuri mai mult decât decente.

„De votul tău depinde viaţa ta!”…  Aiurea! Viaţa mea depinde de minunea dacă mi-aş găsi un loc de muncă plătit decent în presă, sau într-o editură. Ceea ce devine tot mai puţin probabil. Mie şi celor foarte mulţi ca mine nu ne rămâne de apărat decât sărăcia şi starea de sictir în care ne-au adus. Şi acum îmi vreţi votul? Să vă apăr eu salariile şi confortul vostru? Hai sictir!

Pe Băsescu îl urăsc! Ireversibil, irevocabil! Nu pentru că a fost ofiţer de securitate la Anvers. Pentru asta ar fi trebuit stimat. Nici pentru că a furat flota. Pentru asta ar fi trebuit judecat şi condamnat. Pe Băsescu îl urăsc pentru că în cei opt ani de când se frichineşte prin Palatul Cotroceni am sărăcit groaznic, în timp ce toată gaşca lui de slugi parvenite în demnităţi publice s-au îmbuibat. Îl urăsc pentru că eu nu îmi pot găsi o slujbă decentă şi sigură, în timp ce el şi-a aranjat toanta cu bot umflat pe o leafă bună, întâi la Luxten, apoi la Bruxelles. Ori aici e vorba de bani publici. De mulţi bani publici. La fel e şi în cazul celeilalte odrasle, notăriţa conectată la bani publici. Să îmi dau votul şi timpul aferent lui, sau oricui din gaşca lui? Hai sictir!

Până aici e clar: nu voi vota cu Băsescu şi cu nimeni care stă sub semnul lui nefast. Mai departe, nici dincolo, în tabăra USL nu am alternativă. De dincolo de mormanul de promisiuni rânjesc pofticioşii din PSD, după un post prelungit de opt ani. Sunt hămesiţi, trebuie să recupereze. Primele lor priorităţi vor fi legate clar de bunăstarea lor, nu de a mea. Vor uita chiar de a doua zi de promisiuni, vor redeveni aroganţi. De ce i-aş legitima?

Tuturor pretendenţilor la statutul de demnitar le doresc cele mai cumplite chinuri, cel puţin egale cu zvârcoleala mea zilnică pentru a putea trăi. Le doresc din tot sufletul să încerce măcar o dată durerea de părinte care nu poate lua nici măcar o jucărie copilului de ziua lui, sau de Moş Nicolae.

Pe 9 decembrie eu am treabă să caut soluţii de finanţare, fie şi la negru, a nevoilor mele de supravieţuire. Şi aşa mi-e frig şi nu am nici bocanci. De ce aş ieşi afară, pe frig şi în umezeală să le dau lor votul? Şi ca mine, din nefereicire sunt enorm de mulţi. Sper din tot sufletul să iasă cât mai puţini oameni la vot! Este singura palmă pe care le-o putem da tuturor nesimţiţilor ăstora care ne sfidează şi ne dau lecţii de patriotism stând comod pe funcţii bine plătite.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Camelia Radulian

Poezie si proza

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: