Amintiri din viitorul imediat


Au rămas mai puţin de 48 de ore până când va începe balamucul referendumului. Scăpăm sau nu de Băsescu şi gaşca lui, de tocşoiala deja excesiv de obositoare a mercenarilor de presă din ambele tabere, de problemele pe care acest interminabil scandal ni le-a adus peste cele existente? Şi dacă nu scăpăm ce va fi? La fel de valabilă este întrebarea ce va fi după dacă Băsescu va fi demis.
Sunt convins că mulţi „gurnalişti” care populează acum lumea presei, cu aplomb şi chiar cu vehemenţă – dar mai ales pe mulţi, pe foarte mulţi bani –, vor avea după 29 iulie, brusc, revelaţii de conjunctură, în funcţie de rezultatul referendumului. Aşa că prefer să public de pe acum prospecţia făcută azi în amintirile mele din seara zilei de 29. Evident, în două variante, pentru că în România totul este relativ şi totul se raportează la oportunităţile momentului. Cu alte cuvinte, totul este posibil.
În ambele variante, mie o să îmi pară rău. Dacă va fi demis, o să îmi pară rău pentru Băsescu: pierde toate, dar absolut toate avantajele de fost şef de stat. A muncit degeaba opt ani (vorba vine, că neoficial nu îi plâng de milă). Dacă nu va fi demis, o să îmi pară rău pentru mine. Este puţin probabil că voi mai putea supravieţui în criza care va urma.

Varianta 1:
Greu de demis – 2

Referendumul s-a încheiat cu victoria lui Băsescu & comp. şi cu înfrângerea multor milioane de români. Băsescu a reuşit să demonstreze din nou că este un preşedinte jucător. Este o postură care îi place la maxim: cea de jucător în scenariile concepute de el însuşi. Pe modelul copiat din lumea licuriciului său preferat, a scris acum cinci ani „Greu de demis – 1”. Succesul de atunci l-a îndemnat să reia scenariul şi acum, în „Greu de demis – 2”. Norocul nostru este că mandatul lui Băsescu este de numai 10 ani, spre deosebire de al lui Bruce Willis, care este pe viaţă. Altfel, am fi avut parte, cu siguranţă şi de „Greu de demis – 5”.
Pentru majoritatea care a votat „da” pentru demitere, vestea proastă nu este că Băsescu revine ca preşedinte într-o ţară unde majoritatea populaţiei nu îl mai vrea, unde nici Guvernul şi nici Parlamentul nu îi mai acordă nici un fel de credit. Nu, vestea cu adevărat proastă şi pentru adepţii demiterii, şi pentru cei care au spus „nu” demiterii, şi pentru cei care au chiulit de la vot, este că va urma o perioadă în care subzistenţa va deveni unicul scop al vieţii. Este evident că statul va intra într-un blocaj vecin cu un colaps de proporţii. Pe fundalul unei economii făcută definitiv zdrenţe în lupta dintre cele două palate, Victoria şi Cotroceni, vor dispărea investiţiile, locurile de muncă, vor creşte facturile curente şi vor scădea dramatic posibilităţile de plată a lor.
Previziunile nu sunt deloc greu de făcut. Reîntorşi din visele călduţe ale concediilor, românii se vor confrunta cu perspectiva hidoasă a unei ierni catastrofale. Vor încerca la legislativele din toamnă să repare răul făcut acum prin absenteism şi vor arunca din nou responsabilitatea în cârca USL. Ceea ce va prelungi agonia naţională generată de lipsa dialogului dintre preşedinte şi Guvern. Medierea Uniunii Europene este, de pe acum, o utopie, în condiţiile în care liderii ei şi-au pierdut orice credibilitate prin poziţiile părtinitoare afişate explicit în defavoarea românului de rând. Noului Parlament nu îi va rămâne decât să mai tragă o dată lozul suspendării, în speranţa că, de data aceea, în „Greu de demis – 3”, personajul principal va dispărea definitiv. Dar s-ar putea, la fel de bine ca el să supravieţuiască şi să avem parte de alte legislative create de blocajul instituţional dintre „scorpionul turbat”, pe de o parte şi cuplul „paiaţa” – „mincinosul copy-paste”, pe de altă parte.
Din perspectivă generală, asta va însemna o nouă etapă de împroşcări reciproce cu dejecţii. Va fi încă un circ electoral care, din perspectiva particulară, a fiecăruia dintre noi, nu ne va asigura niciunuia pâinea de fiecare zi. Pe orice variantă de scenariu se va merge de acum, în cele din urmă, victoria va fi a uneia dintre cele două tabere, dar înfrânţii vom fi noi, cu toţii, indiferent că am votat la referendum „da”, ori „nu”, sau că am stat bine mersi acasă, din spirit de frondă, sau din lenea de a gândi.
Privind retrospectiv scenariul lui „Greu de demis – 2”, e uşor de sesizat adevăratul paradox din final: nu este uimitor că personajul principal a supravieţuit – şi încă victorios – ci că poporul român, atât de activ pe gerul din februarie, a reuşit să se înfrângă pe sine însuşi, băltind în zoaiele călduţe ale nepăsării faţă de propria soartă.

Varianta 2:
O lacrimă pentru „dragă Băse”

Gata! Băsescu a fost demis! Mulţi se bucură, privindu-şi viitorul, câţiva sunt trişti, privindu-şi conturile necompletate şi dosarele completate. Eu, unul, sunt de-a dreptul deprimat, privind în trecut. Atât de deprimat încât, scriind aceste rânduri, chiar am vărsat şi o lacrimă pentru tine, „dragă Băse”.
Nu puteam să nu lăcrimez fâcând retrospectiva celor opt ani – enorm de mulţi într-o viaţă de om – în care tu ai decis nivelul de trai al fiecărui român, inclusiv pe al meu. Sunt opt ani în care fiica ta agramată şi incultă a câştigat peste o mie de euro lunar, făcând nimic la Luxten, iar apoi a ajuns europarlamentar, pe alte mii de euro încasaţi lunar, făcându-ne de râs prin Europa. Când ea făcea acest progres, eu îmi pierdeam serviciul şi ajungeam să mă bucur dacă îmi dădea cineva ceva de făcut, orice, pentru sume din ce în ce mai modice. Nu aveam cum să nu mă uit revoltat la „succesurile” fiică-ti, când eu, care am citit câteva biblioteci bune şi care sunt mult mai prieten decât ea cu limba română, ajungeam să mă bucur pentru o slujbă plătită cu două-trei sute de euro lunar.
Sunt opt ani în care Udrea a reuşit să îşi achite un credit de câteva milioane de euro, continuând să îşi satisfacă micile, dar foarte scumpele plăceri de colecţionară de accesorii de damă. În acest timp eu mă zvârcoleam între datoriile din ce în ce mai multe şi nevoia de a trăi de pe o zi pe alta. Sunt opt ani în care Videanu şi-a terminat viloiul de neam prost din contractele cu statul, fiică-ta cea mare şi-a tras apartament de un milion de euro (bani nejustificaţi nici azi), iar tu ţi-ai rezolvat cu „numai” un alt milion de euro (bani publici) confortul viitor. În acest timp eu mă înglodam în noi datorii ca să-mi pot plăti chiria, devenită mai mare decât salariul.
Sunt opt ani în care tu ţi-ai făcut concedii frumoase la mare şi la munte, pe bani publici, adică şi pe ai mei, ăia puţini câţi au fost, dar pe care ai avut grijă să mi-i dijmuieşti la timp. Sunt opt ani în care Videanu şi viitorul tău fost cuscru jucau table pe o plajă din Meditarana – că în Cişmigiu se ocupaseră locurile -, iar fiică-ta spărgea, seară de seară, în cluburi de prost gust, cel puţin câte o chirie de-a mea lunară. În acest timp eu mă bucuram dacă reuşeam să îmi scot băieţelul, măcar de două-trei ori pe an, la câte o plimbare în Herăstrău.
Şi sunt multe astfel de amintiri, „dragă Băse”. Sunt opt ani în care tu şi gaşca ta v-aţi îmbuibat peste măsură, în timp ce mie mi-aţi refuzat accesul la o viaţă normală. Nu am vrut banii lui Videanu, nici pe ai lui Berceanu, nici măcar salariul nefericitei de Eba. Dar aş fi vrut un salariu normal, încât să nu mă întreb în fiecare seară ce îi dau copilului să mănânce mâine. Mă bucur că ai putut să te tratezi la Viena, dar aş fi fost mai bucuros dacă reuşeam să îmi fac şi eu dantura, aici, acasă, în loc să renunţ la ea ca să îi pot colora, cât de cât, copilăria băieţelului meu. Nu sunt invidios pe genţile lui Udrea, dar aş fi vrut să colecţionez şi eu măcar o carte în fiecare lună. Nu am reuşit să colecţionez decât creditori. Asta este, „dragă Băse”: în cei opt ani pe care mi i-ai furat din viaţă, am trăit pe datorie şi am adunat numai amintiri urâte. Amintiri între care figura ta hăhăind sardonic la chinurile mele este cea mai urâtă.
Sper să te uit cât mai curând, deşi am mari îndoieli că în restul de viaţă care mi-a mai rămas voi putea uita şi cei opt ani pe care i-ai furat şi din copilăria băieţelului meu. Nu pot acum, decât să vărs o lacrimă, pe care, fariseic, să o dedic despărţirii de tine. Cam cu atât m-am ales din lecţia de viaţă pe care mi-ai oferit-o în aceşti opt ani. Apropo, „dragă Băse”, tu la ce te-ai gândit, de fapt, când ai reuşit să verşi o lacrimă pentru „dragă Stolo”?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: