Cacealmaua suspendatului


Acum, Băsescu îmi cerşeşete votul şi face pe simpaticul. În acelaşi timp continuă însă să mă jignească. Mai întâi scoate în discuţie publică acel misterios buton nr. 3, să aibă babele ce toca între două seminţe sparte pe marginea drumului. Apoi vine, arogant chiar şi acum – maximă nesimţire! –, să pretindă că ar avea cheia fermecată a unor exact şase soluţii care pot salva România. El le ştie, le deţine taina, dar nu le dezvăluie prostimii, ci doar iniţiaţilor Antonescu şi lui Ponta. Şi asta doar dacă ăştia vin la el până la prima oră a dimineţii de azi, să facă sluj frumos şi să îşi pună cenuşă în cap. Că după aia, el, unicul deţinător al fabuloaselor soluţii, pleacă să discute cu poporul la Cluj.

Este practic un ultimatum aruncat obraznic, la cacealma, spre Ponta şi Antonescu, dar cu ţintă finală spre noi, cei mulţi şi prea proşti în opinia lui Băsescu ca să putem avea acces la înţelegerea pretinselor lui soluţii.

Păi bine, măi măgarule suspendat şi brusc supraocupat, cu cine vei discuta tu la Cluj? Cu oamenii pe care îi consideri incapabili să afle, să înţeleagă, să îşi spună şi ei părerea despre acele misterioase soluţii? Sau ai tu vreun popor de rezervă, de mancurţi cu mintea ştearsă, dispuşi să înghită nedigerată cacealmaua ta? Acele pretinse soluţii, dacă chiar există, în primul rând mă privesc pe mine. Eu sunt potenţialul lor beneficiar, cel care trebuie salvat, nu Ponta, nu Antonescu. Ăia au ce mânca, au serviciu, au o leafă bună, copiii lor nu tânjesc aşa cum tânjeşte al meu după o plimbare cu barca în Herăstrău. Eu ar trebui să aflu primul miraculosele tale soluţii.

Tu, de acum, cu mine discuţi, Băsescule! Cu mine, alegătorul de al cărui vot ai nevoie, nu cu Ponta, nu cu Antonescu, nu cu Baroso, nu cu Macovei, nu cu Merkel. Eu voi pune ştampila pe 29 iulie, şi ca mine mulţi alţii. Acei mulţi pe care tu continui şi acum să îi dispreţuieşti, să îi consideri incapabili să înţeleagă „adânca” ta gândire. Acei mulţi pe care îi consideri apţi doar să execute orbeşte „înţeleptele” tale decizii.

Nu mai întreb acum de ce te-a lovit brusc generozitatea să dai aceste soluţii adversarilor? De ce nu le-ai aplicat tu şi, mai ales, de ce nu le-ai aplicat până acum? Nu mă mai interesează acum nici cine răspunde la butonul 3 şi nici care sunt soluţiile tale. Mă interesează doar să pleci, cu tot cu gaşca ta de profitori nesătui.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: