Vasile Stroescu: un nume-reper în construcția identității noastre naționale (II)


Vasile Stroescu este azi un nume uitat, dovadă că nici numele nu îi mai este ortografiat corect. În unele surse apare ca Stroescu, în altele ca Stroiescu. La urma urmei, cine a fost Vasile Stroescu și de ce este atât de grav că reprezentanții instituțiilor fundamentale ale statului român de azi l-au condamnat la uitare? Asta dacă au știut vreodată cine a fost…

Ștefan Teriș

Numele lui Vasile Stroescu mai este amintit în zilele noastre doar într-un număr redus de publicații, iar numele său îl poartă doar câteva străzi. Una știu sigur că este în București, pe lângă Foișorul de Foc. Spre rușinea edililor din Sibiu, Arad, Cluj, Brașov și Iași, în aceste orașe nu știu să fie vreo stradă care să îi poarte numele. Și totuși, el a fost cea mai mare personalitate a vremii sale care a contribuit la menținerea unui spirit românesc treaz, în special în provinciile ocupate. A înălțat biserici, școli, spitale, a dat burse studenților din străinătate, a luptat pentru drepturile românilor, oriunde se aflau ei. A militat pentru reîntregirea României și a fost primul președinte al Parlamentului de după Marea Unire.
Peste toate, era de o modestie ieșită din comun. Spre deosebire de politicienii de azi, Vasile Stroescu nu a făcut avere din bani publici. Dimpotrivă, și-a cheltuit-o pe a sa în interesul națiunii.

Crochiu biografic

Vasile Stroescu s-a născut la 11 noiembrie 1845, în Trinca, judeţul Hotin, în familia comisului Vasile Stroiescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroiescu, menţionat documentar încă la 2 iulie 1682. Era mezinul, într-un șir de 15 copii, din care nu au supraviețuit însă decât opt (patru fete și patru băieți). Se știe că, o vreme, familia sa s-a stabilit în Transilvania, după care a revenit din nou în Basarabia.
Se pare că spiritul filantropic era o caracteristică genetică în familia Stroescu. Primii care au făcut astfel de acțiuni au fost frații săi, care au încercat să susțină prin diverse donații învățământul românesc din străinătate și câteva instițutii culturale din vechiul Regat.
Vasile Stroescu a fost un fervent susţinător al învăţământului şcolar românesc din toate provinciile ocupate pe atunci de diversele mari puteri. S-a remarcat ca filantrop prin donațiile generoase făcute pentru resuscitarea și consolidarea conștiinței naționale. Ca om politic a militat continuu pentru înfăptuirea Marii Uniri. A fost ales membru de onoare al Academiei Române și a fost primul președinte al primului Parlament al României Mari.
A făcut studii la Liceul Regional din Chişinău, la liceul din Kamenes-Podolski, apoi la Liceul Richelieu din Odessa. A studiat dreptul la Universitatea din Moscova, Petersburg şi Berlin. Apoi a călătorit prin Europa şi Africa. Reîntors acasă, este numit ca judecător la Tribunalul din Hotin până la moartea tatălui său, în 1875, când a renunțat la carieră şi s-a stabilit în satul Brânzeni din județul Bălţi.
La Hotin face cunoştinţă cu scriitorul Alexandru Hâjdeu, tatăl enciclopedistului B. P. Hașdeu. Mai târziu, în timpul călătoriilor în Ardeal, îl cunoaște pe Octavian Goga și leagă cu acesta o trainică prietenie. De altfel, Vasile Stroescu, deși a fost specialist în drept, era preocupat în egală măsură şi de istorie, de literatură și de ştiinţele agricole.
Nu a reușit să aibă o familie proprie, nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut urmași. A călătorit mult prin Europa, a ajuns în America și în Africa, dar fără a face cheltuieli extravagante. De multe ori a trecut incognito prin provinciile românești, pentru a vorbi mai ușor cu țăranii, preoții și învățătorii satelor, pentru a le afla problemele și pentru a ști cum poate să-i sprijine mai bine. A fost un om cu o vastă cultură, vorbind cu ușurință franceza, engleza, germana, italiana, rusa și câteva dialecte slave.
A moştenit de la părinţi mai multe moşii, cu suprafaţa totală de 9.000 ha. Le-a administrat atât de bine, încât spre sfârșitul vieții sale ajunsese la 25.000 ha, cărora li se adăugau mari cirezi de vite, herghelii de cai, turme de oi și numeroase conacuri. Toate aceste averi le-a pus în serviciul ţării, în folosul ţărănimii „pe care a iubit-o, a îndrumat-o şi a ajutat-o”, după cum spune istoricul Eugen Holban. Pământurile le-a dat în arendă ţăranilor. A făcut donaţii substanțiale cooperativelor agricole şi forestiere, fondurilor caritabile pentru construcţia de şcoli, biserici şi spitale în toate provinciile româneşti, pentru sprijinirea instituţiilor culturale, pentru tipărirea cărţilor, pentru asigurarea cu burse a tineretului studios.

O viață în slujba națiunii

Vasile Stroescu a ctitorit bisericile din Şofrîncani, Zăicani, Trinca, Pociumbăuţi, a fondat spitalele din Trinca şi Brătuşeni, donator în sprijinul bisericilor, spitalelor şi şcolilor din Trinca, Stolniceni, Brînzeni ş.a. În 1899 a încercat să cedeze Zemstvei o parte din averea sa pentru învățământul românesc din Basarabia, însă autoritățile țariste nu au fost de acord.
În 1902 a donat 200.000 lei aur pentru construirea unor școli în satele din Moldova. În 1906 a donat alți 200.000 lei aur pentru construirea unei catedrale la București (care nu s-a mai realizat) și 5.000 de coroane pentru ridicarea catedralei ortodoxe din Sibiu (care s-a realizat).
A donat 100 000 de coroane fondului cultural din Blaj, menit să sprijine școala românească din Ardeal.
În 1902, oferă, printr-o scrisoare adresată Ministerului de Instrucţie din România, fonduri pentru construirea de şcoli în aşezările cele mai sărace din judeţul Suceava.
In 1906, când România sărbătorea 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, Vasile Stroescu, vizitând marea expoziţie retrospectivă de la Bucureşti, donează 200.000 de ruble pentru construirea Catedralei Intregirii Neamului, care şi aşa n-a mai fost înălţată. Peste doi ani, va mai dona incă 100.000 ruble.
Cele mai multe donaţii le-a făcut pentru românii din Transilvania, mai ales pentru înfiinţarea de şcoli săteşti în limba română. “Carte şi iar carte, şcoli şi iară şcoli, biserici şi iară biserici – prin ele ne vom ridica sufletul şi vom fi stăpâni pe cunoştinţe, bogăţii ce nu se pot fura şi nu se pot gâtui”, spunea Vasile Stroescu. În aprilie 1910, a trimis bisericii greco-catolice din Ardeal imensa sumă de 100.000 coroane, pentru a contracara efectele Legii învățământului a lui Appony, din 1907, prin care se urmărea maghiarizarea învățământului confesional românesc. Asta deși Stroescu era ortodox…
Pentru a înțelege ce însemnau atunci 100.000 de coroane, iată câteva prețuri: 100 kg grâu – 16-17,50 coroane, 100 kg porumb – 10-11 coroane, un litru de vin vechi 2-3 ani – 0,50 coroane, un galben – 11,27 coroane, 100 mărci aur – 117,25 coroane.
În martie același an, Stroescu mai trimisese 200.000 coroane Fondului Cultural din Sibiu pentru școlile sătești ortodoxe și încă 16.000 coroane pentru înființarea de cantine școlare și achiziția de haine, cărți, hârtie etc.
În luna mai trimite 100.000 de coroane pentru înființarea Școlii Superioare de fete din arad, instituție patronată de Reuniunea Femeilor Române din Arad. Condiția donației era ca edificiul cel nou să devină “un focar alo redeșteptării multor generații”.
Până la începerea războiului, donațiile au continuat să curgă constant, cu sume cuprinse între 200 și 10.000 de coroane.
A susţinut infiinţarea cooperativelor şi a băncilor populare, mai întâi in Transilvania, apoi în Basarabia. A finanţat şi primul ziar de luptă naţională de la Chişinău, “Cuvânt Moldovenesc”.
Tot el, în 1910, a ctitorit istorica formaţiune „Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni”. La 12 august 1912 a fondat „Clubul Român de Ajutor şi Cultură” în Statele Unite ale Americii, orașul Cleveland, Ohio, în dorinţa de-ai atrage pe conaţionalii din emigraţie la cauza comună de întregire şi prosperare a naţiunii române. Până nu demult, un alt descendent din neamul Stroeştilor, pre nume Gheorghe Ştefan Donev (1909-1993), cunoscut publicist, editor, scriitor şi tipograf, colaborator frecvent la „Cuvântul Românesc”, a continuat cu prisosinţă tradiţia unchiului său în mijlocul comunităţilor româneşti de peste ocean.
După Reîntregirea României, Vasile Stroescu, care înfiinţase Partidul Naţional, a fost ales să prezideze Primul Parlament al Tuturor Românilor, fiind, totodată, deputat în patru judeţe basarabene: Tighina, Orhei, Lapuşna şi Bălţi.
Cu puţin înaintea morţii sale, a dăruit 100 ha de pământ şi conacul părintesc de la Brânzeni pentru Şcoala Agricolă şi pentru alte două şcoli-accesorii, de lemnărie şi fierărie, plus o fermă pentru învăţământul fiilor de ţărani din zonă. Conacul familiei Vasile Stroiescu din Brânzeni, Edineţ, datează din a doua jumătate a sec. XIX şi este realizat în stilul clasicist rusesc. În anii 1870-1880, această entitate economică era un exemplu bine cunoscut în Basarabia datorită gradului mare de rentabilitate. Complexul includea anexe de tot felul: case, hambar, oloiniţă, grajduri pentru cai, fierărie. Conacul era unul tipic pentru boierii basarabeni din a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Spre sfârşitul secolului, în faţa lui a fost amenajat şi un parc.

“Folosul națiunii, nu fala mea”

Crezul lui Vasile Stroescu a fost unul extrem de simplu, dar foarte elocvent, conform istoricilor: „Carte şi iar carte! Şcoli şi iară şcoli! Biserici şi iar biserici! Prin ele ne vom ridica sufletul şi vom fi stăpâni pe cunoştinţe… Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării mele cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea mea… Eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea…”
Deși a umblat foarte mult, cu toate că deținea o avere considerabilă, avea o modestie ieșită din comun. Se îmbrăca cu haine ieftine, nu frecventa localurile de lux, avea puțini slujitori. Când venea la Chișinău, de la gară spre centru, lua tramvaiul și nu o birjă, justificându-și opțiunea simplu: “Tramvaiul costă 3 copeici, iar birja 3 ruble, și aceste 3 ruble vor fi de mare folos la vreun țăran din Maramureș”. A donat periodic sume uriașe pentru acea vreme, milioane de ruble si de florini.
Drept recompensă pentru actele de binefacere destinate „Bisericii, cărții şi şcolii” şi pentru contribuţia la trezirea conştiinţei naţionale, este ales în unanimitate ca Membru de Onoare al Academiei Române pe 24 mai 1910. Singur, Vasile Stroescu se mira atunci că pentru „o faptă simplă şi firească, s-a produs atâta mişcare şi atâta zgomot”. De asemenea, a fost şi preşedinte de onoare al Partidului Naţional Moldovenesc (1917), primul preşedinte al Parlamentului României Mari (1919), senator al Transilvaniei ş.a.
La 15 aprilie 1926 a plecat la cele veşnice. A murit în timp ce se afla la Hotelul Athenee Palace din București. A avut parte de funeralii naţionale, iar la catafalcul său a fost prezent întregul guvern, în frunte cu generalul Averescu. Regele Ferdinand şi Regina Maria au trimis coroane de flori, la fel Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi Senatul Ţării. A fost înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.

Azi e condamnat la uitare

După ce parcurgi cele numai câteva exemple de dăruire în slujba națiunii a acestui mare om de stat, nu ai cum să nu îți pui câteva întrebări:
• Cum au continuat oamenii politici de azi moștenirea spirituală a lui Vasile Stroescu?
• Câți parlamentari dintre cei ce deșin putrea azi știu cine a fost el și, mai ales, cât îi datorează? Un prim pas, firesc, ar fi ridicarea unui bust în fața Palatului Parlamentului. Asta pentru că istoria noastră nu începe cu 1989.
• În baza cărei legi își permit funcționarii Administrației Publice a Cimitirelor și Crematoriilor să interzică fotografierea mormântului acestui erou național? El aparține tuturor românilor și nu e secret de stat.
• Când și cine își va asuma rolul de onoare de a iniția mutarea mormintelor torționarilor staliniști de teapa generalului de miliție Pavel Cristescu (Kleinman) din preajma locului de veci al lui Vasile Stroescu?
• Când va considera Institutul Cultural Român că memoria marelui om trebuie readusă în actualitate. Oricum, el a făcut mai mult pentru românii de pretutindeni decât fac cei care azi îl înjură pe Eminescu și plătesc bani grei pentru a expune în SUA, ca pretinsă artă românească, un măgar cu zvastica pictată pe dos.

Advertisements

3 Responses

  1. M-a cucerit pe deplin.Voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru memoria sa.

  2. Maria Andronachi, presedinta Asociatiei Obstesti ,,Vasile Stroescu”, satul Brinzeni, Edinet, R. Moldova.
    DE 22 de ani incerc sa aduc la lumina acesta Mare Figura a Neamului nostru.
    Va multumesc domnule Srefan Teris pentru cele relate. Doresc sa va cunosc pentru a colabora.
    Vreau sa va comunic, ca M-am adresat catre mai multe institutii atit din Basarabia cat si din Romania,inclusiv Institutului Cultural Roman din Bucuresti care a promis ca vor face ceva, dar n-au facut nimic .

    • Va mulţumesc şi eu pentru reacţia dumneavoastră. Va voi contacta pe adresa de e-mail pentru a stabili o intalnire. Sunt convins ca imptreuna vom putea face ceva, mai ales ca nu suntem singuri. Referitor la încercările de a obţine sprijin de la Institutul Cultural Român, nu vă mai irosiţi resursele. Cât timp la conducere se află un Patapievici care scuipă şi pe limba română, şi pe Eminescu, şi pe alte simboluri ale fiinţei noastre naţionale, nu vom avea nici un sprijin de acolo. Altele sunt căile pe care trebuie să mergem.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Camelia Radulian

Poezie si proza

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: