Nevoia de miracol


Cu vreo jumătate de secol în urmă, românii aşteptau să vină americanii să îi elibereze de mitocănia ocupaţiei sovietice. Ceva mai înainte, prima Constituţie a trebuit să ne-o alcătuiască rusul Kiseleff. Anterior, pe când ambiţiile personale ale marilor boieri nu se mai rezolvau pe aici nici măcar cu securea călăului, trebuia să vină turcii să facă ordine. Nu ştiu de unde o fi trăsătura asta genetică în neamul nostru, dar aproape mereu aşteptăm să vină alţii să ne rezolve problemele.

Acum, mai nou, avem Bruxellesul de la care aşteptăm minuni. Şi îl mai avem, reloaded după 1989, pe Dumnezeu. Intenţionat am scris reloaded şi nu redescoperit, pentru că bătaia de joc în care Dumnezeu e abordat acum nu poate fi exprimată decât în limbajul de furnir al epocii postdecembriste. Acel limbaj cool în care directorul e manager, reprezentantul de vânzări e area sales manager, iar curvele sunt staruri. Şi, apropos de 1989 – că veni vorba –, chiar şi atunci a trebuit să se implice serviciile secrete ale marilor puteri ca să iasă lumea în stradă. Altfel, în acel decembrie, românul, blând ca oaia, nu ar fi ieşit în stradă, preocupat fiind de cum să îşi rostuiască amărâta de canistră cu benzină, ca să aducă porcul de la ţară, sau de „atenţia” strecurată şefului de la Alimenatara, ca să „prindă” trei-patru portocale pentru copii.

Asta este! Românii trăiesc într-o permanentă nevoie de miracole care să le rezolve problemele pe care, de regulă, şi le creează singuri. Se pare că e o nevoie înfiptă genetic în fiinţa acestui neam.

Nu avem salarii decente, dar nu iese nimeni în stradă să îi ia de gât pe nemernicii despre care toate ziarele şi toate posturile TV ţipă zilnic că fură ca în codru. Se duc în schimb să joace la 6 din 49, vârând astfel bani în continuare în buzunar aceleiaşi găşti care îi spoliază zilnic. Sau se duc la biserică, invocând ajutorul aceleiaşi divinităţi pe care, altfel, o ignoră imediat cum ies din biserică.

Starea asta de lâncezeală spirituală se vede cel mai bine în preajma celor două mari sărbători de peste an: Paştele şi Crăciunul. Nu e vorbă, că mai sunt şi altele… Sărbători, după sărbători, mai mari, sau mai mici… Zile libere să fie, iar între ele, cât mai rare, pauze destinate muncii. Dacă nu erau atâtea sărbători, precis ni le inventam şi singuri, că doar nu suntem mari boieri, să ne facă alţii chiar toată treaba…

Eu unul, când mă uit în calendar, la câte sublinieri de sărbători avem, mă uit şi în buzunar la cât de sărac sunt. Mă uit în agendă la câte datorii am acumulat, mă uit şi în ziar la câte „zero” şanse am să îmi găsesc ceva de muncă. Cum Dumnezeu să ies din mocirla asta? Prin ce miracol? Şi ca mine sunt câteva milioane de români (nu multe, „doar” vreo 18-19) care, fiecare în felul lui, aşteaptă un miracol care să-i rezolve problemele.

Şi un miracol, nu ştiu cum, dar cumva se întâmplă. Până acum, toţi strigau că nu le ajung banii, iar cu o săptămână înainte de sărbătoare, uite-i cum se înghesuie la cumpărături. Toţi retailerii, adică negustorii din magazinele de en-detail, se laudă cu creşterea vânzărilor. Posturile TV, umplute de neprofesionişti (cu rare, foarte rare excepţii), se contrazic, reuşind să construiască imaginea unei Românii în contradicţie cu ea însăşi. Ba e bântuită de lipsuri, ba s-a mutat, cu mic, cu mare, în supermarket.

Că au fost nişte bani care au umplut de bine, de rău, masa de Paşti, asta e sigur. Dar de unde au fost aceşti bani? Eu cred că, cei mai mulţi, au fost „de afară”, trimişi de românii care au rezistat şi nu au revenit în „land of choice”. Rudele din ţară au tocat aceste mici rezerve, urmând ca după trecerea celor câteva zile de „simţire creştinească” să revină la huiduielile cotidiene, la jefuirea a ce se mai poate jefui. Chiar în joia din Săptămâna Mare, RATB-iştii au declanşat o grevă spontană. Pentru ce? Nici ei nu ştiu bine… Ceva nu le-ajunge, dar ce anume nici ei nu ştiu. De înjurat, l-au înjurat pe director, pe primar, sindicatul, guvernul, pe toată lumea. Dar pentru ce? Nu pentru că le-ar lipsi ceva acum (deşi, aşa este, le lipseşte), ci pentru că li s-a părut că s-ar putea să le lipsească ceva în curând. Nu au făcut greva asta în oricare săptămână de după Paşte, când efectul ar fi fost mult mai devastator pentru guvernanţi. Au făcut-o acum, când îi doare nu lipsa siguranţei pentru ziua de mâine, ci lipsa soluţiilor de a sărbători cum s-au obişnuit. Şi ca şoferii de la RATB sunt atâţia alţii în ţara asta… Oameni obişnuiţi să le rezolve alţii problemele.

Nu prea mai văd care ar fi soluţia ieşirii din impas. Am avea nevoie de un miracol, dar cine şi pentru cine să îl mai facă? Dumnezeu e negat chiar în zilele Pascale de o generaţie tânără debusolată, care sărbătoreşte Învierea, aberant, în cluburi de fiţe, cu stripteas, alcool şi „prafuri”. Este acea generaţie tânără care s-a format în ultimii 20 de ani, când părinţii lor nu mai aveau timp pentru educaţia copiilor, preocupaţi fiind de găsirea banilor pentru subzistenţa zilnică, sau de „învârtirea” după mari tunuri. Astea din urmă s-au cam dus, ce a mai rămas se dispută de acum între marii şacali ai puterii. A rămas goana marii gloate după osul zilnic… Şi a mai rămas o generaţie, căreia îi va urma alta, şi alta, de tineri needucaţi, sau mai bine spus educaţi în spiritul unui sistem de valori complet manelizat.

Mă uit în jur şi văd oameni cărora le place să îşi închipuie că sunt buni, doar pentru că din când în când strecoară prin fereastra maşinii oprite la semafor câţiva firfirici unor pretinşi amărâţi. Văd oameni care îşi închipuie că sunt mai aproape de Dumnezeu decât alţii doar pentru că în anumite perioade postesc, sau pentru că merg duminica la biserică, ascultă câteva cuvinte din slujbă (dar cu ochii, bărbaţii pe cracii vreunei enoriaşe, femeile pe hainele celorlalţi) şi ies grăbiţi, după numai câteva minute, să aprindă lumânări, doar pentru că „aşa se face”.

Cele două mari sărbători în lumea creştină, Paştele şi Crăciunul, care şi acestea au fost confiscate de comersanţii de iluzii. Totul în beneficiul câtorva negustori care trebuie să îşi vândă mărfurile, speculând nostalgiile oamenilor după adevăratele Sărbători, cele de altădată. „De Crăciun, fii mai bun!”… Un slogan comercial pe care nu îl înţeleg şi nu pot să îl accept. De ce, adică, numai de Crăciun să fii mai bun?! Cu alte cuvinte, în celelalte zile ale anului poţi înşela, fura, minţi, poţi înşira liniştit toate păcatele?

Văd oameni care îşi închipuie că sunt fericiţi doar pentru că au reuşit să îşi rostuiască o avere, amăgindu-i în schimb pe ceilalţi. Sau alţii care se cred realizaţi doar pentru că au reuşit să îşi cumpere o diplomă care să le astupe găurile din cultură. Toţi aceştia nu sunt altceva decât comersanţii de iluzii care foşgăiesc în jurul nostru, infestându-ne efortul, din ce în ce mai împovărător, de a încerca să trăim normal.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: