Vremea impostorilor


 

În ultima vreme, minunatul univers al vinului este maculat din ce în ce mai mult de impostori care îi tulbură limpezimea, oţeţindu-i gustul, infestându-i aromele cu josnicia caracterului lor. Aplecaţi spre parvenire, aceştia nu mai au timp să muncească pentru a ajunge acolo unde aspiră. Nu îşi dau seama că nu au nici talent, nici chemare pentru anumite meserii. Într-o vreme în care totul se cumpără, ei cred că au tot dreptul să acceadă peste noapte acolo unde alţii au ajuns după ani de sacrificiu. 

Vremea impostorilor

Într-o vreme atât de agitată ca cea pe care o trăim, sloganul „Romania, the land of choice” a devenit un simbol al promovării imposturii pe toate planurile. „Land of choice”… Oare?

România a devenit mai degrabă tărâmul unde orice este posibil. În România de azi poţi arde liniştit oricâte etape ale unei evoluţii fireşti, cumpărând orice diplomă şi cocoţându-te pe orice post. Îţi trebuie numai câţiva bani, foarte mult tupeu în raport cu cei din jur şi suficientă slugărnicie faţă de stăpânul căruia să îi cari ţucalul zilnic şi în spatele căruia te ascunzi la nevoie, deşi nu eziţi să-l muşti pe la spate chiar şi pe el.

***

Impostura proliferează prin toţi porii societăţii, invadându-ne cu duhoarea ei, otrăvindu-ne existenţa zi de zi. În România de azi poţi ajunge jurnalist fără să cunoşti reguli elementare de gazetărie, ba chiar fără să cunoşti limba română. Poţi ajunge somelier fără să faci nici măcar o oră de şcoală, fără să practici nobila meserie nici măcar o zi. Poţi ajunge director de publicaţie şi să coordonezi oameni cu înalte titluri ştiinţifice având ca pregătire numai un liceu de mecanică agricolă (şi acela terminat cu chiu cu vai). Poţi ajunge chiar şi absolvent de o facultate oarecare fără să citeşti un rând, măcar dintr-un curs. De pe aceste poziţii dobândite prin fraudă, impostorul începe să se impună cu tupeu în public având pretenţia ca elucubraţiile sale să îi fie luate în serios. Şi devine periculos atunci când mai este şi încurajat tocmai de cei care ar trebui să îl pună la punct. Ori asta se întâmplă pentru că impostorul calificat are şi abilitatea de a-şi găsi un stăpân căruia să îi poarte grijuliu ţucalul în schimbul protecţiei. Cu cât stăpânul are o poziţie socială mai puternică, cu atât devine impostorul mai obraznic cu ceilalţi. Pentru că mulţi dintre cei care ar trebui să îi pună frână sunt laşi, sau oportunişti. Sperând la mila stăpânului care, teoretic, ar putea facilita obţinerea de diverse avantaje, ei nu fac decât să încurajeze impostorul. Urâte vremuri trăim!

Diluarea mesajului autenticei prese de nişă

Până de curând, cazuri de mici impostori care se pretind a fi jurnalişti, deşi nu au lipsit (dimpotrivă), nu le-am luat în seamă. Mă amuzam copios la citirea elucubraţiilor lor şi le lăsam să treacă pe lângă mine. Aşa a fost cazul cu puştoaicele promovate de Nelu Chetrar directoare de revistă la Wine Industry şi a căror unică „competenţă”, vorba lui madam Udrea, era aspectul fizic. Când era să treacă la scris, aveai parte, ca cititor, de fraze de genul „această iarnă ne-a invadat cu călduri orgasmice”. Mai ştii ce experienţe o fi avut fătuca pe când scria rândurile cu pretenţii de editorial? În fine, pe atunci mă amuzam…

Dar iată că şarpele căruia nu îi striveşti capul când îţi iese în drum, naşte pui şi aceştia devin balauri. Din tagma pretinşilor jurnalişti care nu văd în practicarea acestei arte decât scoaterea în public a propriei imagini, s-au desprins câţiva ambiţioşi care vor mai mult, mult mai mult, decât au obţinut până acum. Şi, dacă nu îi ajută înzestrarea de la natură, atunci, în mintea lor, şi frauda poate fi o cale spre atingerea scopului.

Recent (mă rog, relativ), în mass media tangentă subiectului nostru principal, Vinul, a izbucnit un scandal legat de tentativa de piratare a uneia dintre cele mai apreciate publicaţii din segment: Profitul Agricol. În speţă, o duduie cu pretenţii de jurnalist, după ce a fost şcolită ani buni în redacţia acestei publicaţii, a considerat că, de acum, ştie tot şi, mai grav, că publicaţia aceasta apare numai şi numai datorită ei. Nu a mai contat că George Ostroveanu a gândit-o, a muncit-o, a „înfipt-o” pe piaţă cu preţul unor sacrificii imense (şi materiale, dar şi personale). Nu a mai contat că George Ostroveanu a muncit cu ea, străduindu-se să o formeze ca gazetar, luând-o de la valoarea de zero absolut. Contează doar că duduii respective i s-a urcat la cap impresia că, dacă a reuşit într-un final să înveţe, după ureche, câteva reguli de bază ale jurnalisticii şi dacă a reuşit să tragă cu aceeaşi ureche la câteva detalii ale afacerii de presă, de acum ea ar fi singura îndrituită să conducă Profitul Agricol. Aşa că a scos o fiţuică intitulată, obraznic, fix aşa: Profitul agricol. Mai mult, pretinde cu un tupeu fantastic că aceasta ar fi autentica formă a publicaţiei. Bazându-se pe buna credinţă a fondatorului, George Ostroveanu, care nu a înscris titlul la OSIM, a făcut ea acest pas. L-a făcut hoţeşte, încercând astfel să fure munca de o viaţă a unui autentic creator de presă. A uitat însă un lucru: că dincolo de ce spune legea, cu toate portiţele ei, există judecata oamenilor. A adevăraţilor oameni. Este o judecată care se bazează pe respectul unui sistem de valori străine duduii cu pricina. Dar care sistem are un efect mult mai puternic decât cel al unui complet de judecată. Concret, cititorii fideli ai Profitului agricol vor citi în continuare cu plăcere revista în care, indiferent de titlu, editorialul este semnat de profesionistul George Ostroveanu şi în a cărui casetă de redacţie sunt trecuţi vechii săi colboratori. În schimb, aceiaşi oameni vor arunca cu scârbă la coşul de gunoi mizeria-pirat născută din frustrările unei dudui cu ambiţii de şefie, dar cu capacităţi doar de aspirant (eventual) la postul de „fată în casă” în redacţie.

Cât despre principalii jucători pe piaţa agricolă românească, aceştia şi-au declinat, într-un onorant gest de respingere a furtului, orice intenţie de a cumpăra vreodată spaţiu publicitar în făcătura ce se doreşte a fi „Profitul agricol” piratat. În aceste condiţii, fătuca ambiţioasă mai bine şi-ar numi fiţuica „Non profitul agricol”, pentru că e din start sortită pieirii.

Când „tasse du vin” e confundat cu ţucalul stăpânului…

Din păcate, păţania Profitului Agricol nu e singurul caz de piraterie în mass media. Şi revista Wine (Industry, Spirit Club, Romanian Art, Magazine, cum i-am tot spus încercând să o menţin pe piaţă) a trecut, în acelaşi timp cu Profitul Agricol, prin exact aceeaşi situaţie. Un alt impostor încearcă să îşi facă loc pe piaţa mass mediei româneşti, într-o tentativă jalnică de copiere a revistei noastre.

Din toamna trecută, pe piaţă apare o altă publicaţie de vin, un hibrid născut din ambiţia, dar şi din promisiunile neonorate ale unui controversat om politic şi de afaceri, completate de orgoliile şi neîmplinirile unui impostor care încearcă să îşi facă loc cu coatele în lumea vinului românesc.

Acesta se bazează exclusiv pe „calităţile” sale de lacheu. Diferenţa dintre somelier şi lacheu nu o simte, pentru că nu are nivelul de cultură necesar. Îşi dă în schimb cu presupusul, în baza doar a unor cunoştinţe de spoială pe care le-a adunat în anii când trăgea cu urechea, prin Italia, la discuţiile stăpânilor săi anteriori. Ori vocaţia de lacheu nu suplineşte anii de pregătire a unui somelier autentic. Nu e de-ajuns să torni în paharele deputaţilor, debitând la grămadă adevăruri general valabile copiate „pe sub gene” de la adevăraţii maeştri ai „tasse du vin”-ului şi inepţii peste inepţii. Nu e de ajuns să cari ţucalul stăpânului oriunde ţi se spune, ca să îţi permiţi să îl confunzi cu „tasse du vin” – ul.

Dacă ai cărat vinuri, ca şofer, în Italia şi dacă, în România, cari cu abnegaţie ţucalul stăpânului, poţi ajunge “somelier” la Arte & Vino. Şi, cum altfel, chiar şi director de revistă… Aşa merita să apară „ţucălarul” pe coperta 1 a revistei, pe când se milogea să aibă şi el această onoare. Recunosc că atunci am greşit şi am cedat, propulsându-i în spaţiul public o imagine care nu îi aparţine.

Profitând de faptul că în decurs de un an am încercat să îl încurajez – semnând cu numele lui articole redactate de fapt de mine – în a scrie ceea ce pretindea că ştie (şi am greşit crezându-l pe cuvânt), ţucălarul cu pricina a ajuns să se creadă de acum şi făcător de reviste. „Uitând” că studiile sale nu îi permit să scrie nici măcar un rând fără să siluiască limba română, individul cu pricina se foieşte prin lumea vinului românesc arborând cu obrăznicie titlul de director de revistă. S-a autointitulat obraznic director de revistă (pentru că hârtia suportă orice), ignorând faptul că legea nu permite acordarea funcţiei de director unui ins fără studii superioare. În justificarea pretenţiilor sale afişează două diplome de somelier, una italiană şi una românească, ambele cumpărate, nu muncite.

Ce-i drept, obişnuit să îşi cumpere diplomele, s-a înscris şi la una din universităţile particulare din Bucureşti, unde, în zilele noastre, e bine ştiut că singura condiţie pentru a lua examenele este să te prezinţi şi să achiţi taxele la timp. Ei bine, pseudosomelierul cu aspiraţii de jurnalist nici de atâta nu a fost în stare. A încercat să cumpere absolvirea primului an, ceea ce nu i-a reuşit. Poate îi reuşeşte anul acesta, că foamea e mare şi în instituţiile private de învăţământ superior… Şi nu ar fi de mirare ca, fără să treacă pe la ore, să îl vedem la un viitor târg de vinuri cum afişează şi diploma de absolvent al unei facultăţi la Bioterra, la fel de arogant cum a afişat-o anul trecut, la târgul „Good Wine”, pe cea proaspăt cumpărată, de somelier român.

Nu contează că nu ştie să lege două cuvinte fără a face o greşeală de gramatică. Nu contează că nu poate rosti o frază fără să nu strecoare un italienism (se crede mai interesant). Nu contează că pentru câţiva firfirici are pretenţia ca însăilăturile sale să îi fie transformate în texte publicabile de către colaboratorii cu studii superioare, dar cu venituri inferioare. Colaboratori pe care nici măcar nu îi plăteşte la timp, invocând cele mai puerile motive.

Dacă mai există somelieri în România care să îi tolereze tentativa de infiltrare în nobila breaslă pe aceste căi, e problema fiecăruia. Dacă mai există producători care acceptă, „în obrazul” stăpânului, să fie trataţi cu aroganţă de acest impostor şi să cumpere spaţiu publicitar într-o fiţuică care de fapt îşi bate joc de imaginea lor, iarăşi e problema lor. Dar eu unul nu pot să îi tolerez ţucălarului tupeul cu care încearcă să fure munca nu numai a mea, ci a noastră, a redacţiei „Wine Magazine”.

În primul număr pirat apărut anul trecut, pretinsul somelier – director de revistă a copiat şase articole din numerele mai vechi ale revistei noastre. Doar aşa a reuşit, să umple cu chiu cu vai, cele 80 de pagini ale broşurii de promovare a propriului magazin. Ce să mai spunem că pentru brandul înscris la OSIM sunt încă datori artdirectorului nostru. Mai grav însă, impostorul şi-a permis să treacă pe coperta fiţuicii-pirat nr. 31 din anul IV. Astfel, ar dori ca cititorii să înţeleagă că mizeria lor de publicaţie ar exista pe piaţă de patru ani! Nu ştiu ce răspuns va da impostorul acelor cititori care vor dori să vadă numerele anterioare… De exemplu, numărul 1 din anul 1, sau numărul 14 din anul 2. Numere care, evident, nu există în colecţia revistei-pirat! În colecţie nu există decât numerele noastre, pe care le putem arăta oricând. Iar revista noastră nu a fost niciodată cumpărată nici de lacheu, nici de stăpânul său (acesta doar a făcut o ofertă pe care nu a onorat-o sub nici o formă). Din tot ghiveciul ăsta, singura etapă în care ei au fost amestecaţi în istoria revistei noastre a fost perioada în care stăpânul lacheului doar a finanţat (şi atât!) apariţia ei. Finanţare în schimbul căreia a primit, oricum, imagine de mult mai mulţi bani, ajungând vremelnic chiar şi deputat. 

Impostorul italo-moldav îşi inventează o istorie care nu îi aparţine, cocoţându-se pe munca noastră de trei ani şi jumătate. Uită că istoria nu poate fi cumpărată. Partea proastă este că, spre deosebire de cazul „Profitului agricol”, în cazul piratării revistei noastre, producătorii de vin (ce-i drept nu toţi) nu au respins tentativa de furt, ci s-au aliniat cuminţi la intrarea în redacţie, cu banii de publicitate în mână, cu gândul că stăpânul, devenit vremelnic deputat, le va facilita niscaiva avantaje. Motiv pentru care, în speranţa că timpul va cerne valorile de non-valori, eu unul voi continua să scriu aici despre vin, până voi găsi o soluţie de finanţare care să nu fie bazată pe excrocherii moldo-italiene şi nici pe promisiuni marca „Alio, Moskva? Zdiesi KGB!”.

Nu ai cum să nu îţi aduci aminte de epigrama lui Păstorel:

„În timpul ăsta fistichiu,

În vremea asta revolută,

Rahaţii scriu

În loc să pută”

Advertisements

One Response

  1. Hi, hi, hi… Asta nu e cumva “somelierul” atomic Marean Timoftea di Montalshino? Cel caruia i se zice si “somelierul” copy-paste pentru ca singurele fraze corecte din balmojelile lui sunt cele copiate din cartile italienesti primite pe unde a trait? Cum sa fie domne impostor, ca astuia la Vinvest moderatorul ii tot spunea “somelier international de reputatie”… Cica mai nou l-a pacalit si pe prof Stoian Viorel si l-a convins sa il ia coautor la nu’s ce carte o sa apara. Cand s-o prinde profesorul ca asta de fapt plagiaza din carti alea italienesti… atunci sa vezi circ…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: