La Mulţi Ani, Doamnă! La Mulţi Ani, fă!


Şi în martie, aşa cum am remarcat cu alte ocazii, sărbătorile au alunecat din tradiţional în comercial. Mărţişorul de 1 Martie şi floarea de 8 Martie au cedat locul genţilor şi cosmeticelor scumpe. Trăim vremuri în care, vorba poetului, „Aur e prea mult în verighete, / În inimi dorul este prea puţin”. E o inversare a sistemului de valori care mă face să îmi fie dor de vremurile vechi. Atâta dor, încât mi-am adus aminte, direct, chiar de bunici, sărind peste generaţia părinţilor.

Bunicul meu era un om simplu: aspru, dar drept. Nu ştiu câtă şi ce şcoală avea, dar îmi amintesc că avea acea filosofie simplă a ţăranului ajuns prin conjunctura istoriei un domn de oraş. Copil fiind, păştea caii la Orhei, pe malul Nistrului. Ajuns bărbat, devenise maistru – pe atunci un soi de mic Dumnezeu – la o schelă de petrol dintr-un mic oraş de pe Valea Prahovei. Fiind singurul lui nepot, desigur că mă trata mai altfel decât pe fete. Era o afecţiune pe care mai mult o intuiam, decât o simţeam direct. Avea bunicul un fel al lui original de a fi tandru, încercând să îşi păstreze în acelaşi timp şi autoritatea de „cap al familiei”.

Cu mulţi ani în urmă, tot într-un 8 martie, bunicul şi-a pus pălăria pe cap şi ne-a luat, pe bunica şi pe mine, să mergem în oraş la plimbare. Trebuia ca măcar de 8 Martie, să „marcheze” momentul, acordându-i bunicii atenţia cuvenită oficial, măcar o zi pe an. Iar plimbările bunicului se sfârşeau invariabil la cârciumă, aşa cum denumea el orice restaurant, oricât de luxos ar fi fost. Ne-am aşezat la masă şi, după ce a comandat ospătarului mâncarea, bunicul i-a mai cerut scurt:

– O litră de vin pentru mine, un suc pentru nepot – uite aista-i nepotul meu! – şi…

Şi uitându-se interogativ spre bunica:

– Tu ce bei, fă, Lizico?

– O bere, Simioane! a şoptit mărunţel ea.

– Şi o bere pentru doamna me! – reveni bunicul, demn, la ospătar.

După ce acesta plecă să aducă cele comandate, nu m-am putut abţine să nu îl întreb pe bunic:

– De ce, între voi, îi spui bunicii „fă”, iar de faţă cu alţii „doamnă”?

M-a privit lung pe sub sprâncenele groase, căutând parcă răspunsul potrivit pentru mintea mea de copil, încă necoaptă să primească realităţile vieţii. Apoi m-a lămurit:

– Pentru că bunică-ta, dincolo de poarta ogrăzii e o doamnă. Aşa trebuie să o ştie şi să o respecte lumea. Iar dincoace de poartă, în ogradă, e fimeia me! De-aia! Ai înţeles amu?

Sincer, atunci nu am înţeles. Dar peste ani, la orele de latină mi-am reamintit scena şi am reuşit să pricep rădăcinile etimologice ale logicii bunicului. Apelativele ţărăneşti de „fă”, „mă”, sau „bă”, nu au nimic jignitor în ele. Sunt simple prescurtări ale latineştilor „famina” şi „masculus”, precum şi al dacicului „bărbat”. Au intrat în limbajul uzual al ţăranului nu ca invective, ci ca diminutive ale apelativelor de „femeie”, sau „bărbate”. Desigur că nu se adresau oricui, ci numai celor apropiaţi. Dojana sau tandreţea se dozau din tonul vocii. De, chiar dacă erau mai simpli, erau ceva mai subtili bătrânii noştri…

Episodul povestit mi-a mai revenit iar în gând, recent, când căutam pe raftul magazinului o sticlă de vin potrivită pentru un cadou de 8 Martie, destinat unei doamne. Să fie roşu, să fie sec, să fie bun, să fie de-al nostru… Şi-am văzut o sticlă de Fetească Neagră. Acea Fetească Neagră pe care o tot pritocim prin strategiile de promovare a vinului autohton ca brand de ţară şi pe care nu reuşim măcar să o omologăm. A devenit o modă ca toţi să facă Fetească Neagră, deşi puţini o pot şi arăta în plantaţii. Câteodată o scoatem pe afară la târguri, expoziţii şi concursuri. Dar timid, de parcă ne e ruşine să ne vadă lumea cu ea. În raporturile cu acest soi de strugure de vin, producătorii noştri manifestă o logică inversă cu cea a bunicului meu. Adică, în ţară tratează acest mare soi ca pe o Doamnă, iar când o scot afară din ograda naţională, îi spun „fă”, trăgând cu ochiul, pofticios, la farmecele vreunei „madame” din Bordeaux.

Eu unul continui să cred în destinul acestui soi naţional, milenar la noi, dar absolut nou pe piaţa UE. Sunt convins că Feteasca Neagră autentică va face carieră, mulţi ani de aici încolo, pe piaţa mondială a vinului. Numai că, până nu voi fi sigur ce este în sticla pe eticheta căreia scrie „Fetească Neagră” nici nu ştiu cum să i mă adresez:

„La Mulţi ani, Doamnă!”, ori „La Mulţi Ani, fă!”…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

ISTORII REGĂSITE

Probabil cel mai bun blog de istorie!

cuvinte23

intr-o lume îmbâcsită de material o mai fi loc pentru vis?

Balaurul Român

Virtus Romana Rediviva

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Byzantine Alchemy

Words from Eastern Roman Empire

Valea Frumoasei

Expoziţia de artă fotografică „Eşti floare de dor, Basarabie!”

petitie catre vremurile odioase

Just another WordPress.com weblog

Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Adrian Mangu

blogger civic și literar

Micael Nicolas's Blog

Simt ,deci înţeleg !

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Adevărul trebuie cunoscut,chiar dacă e urât şi imoral !

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

Stefanteris's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d bloggers like this: